cursdeguvernare

vineri

27 septembrie, 2024

logo-conferinte-curs-de-guvernare

newsmain

Autorităţile de la Bruxelles se pregătesc să ceară o creştere importantă a contribuţiilor pentru viitorul buget pe termen lung al Uniunii Europene, după 2020, pentru a susţine puterea financiară a acesteia după Brexit şi pentru a putea face...
2 ianuarie, 2018
Un  număr de 12 persoane au murit și 400 au fost arestate în Iran în confruntările din ultimele patru zile dintre forţele de ordine şi manifestanţii antiguvernamentali. Violențele au continuat și duminică noaptea, în multe oraşe. Potrivit televiziunii...
1 ianuarie, 2018
Bulgaria, cea mai săracă țară din Uniune, a preluat luni, pentru prima dată în cei 11 ani de la aderare, preşedinţia semestrială a UE. Preşedinţia bulgară se va desfăşura sub motto-ul „Uniți suntem puternici”, iar programul ei are...
1 ianuarie, 2018
Radu Mazăre, fost primar al Municipiului Constanţa aflat în prezent sub control judiciar, a transmis Poliției că se află în Madagascar, unde face demersuri pentru a obţine azil politic. Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Române citați de News.ro, sâmbătă, în...
30 decembrie, 2017
Preşedintele rus Vladimir Putin i-a transmis omologului său sirian Bashar al-Assad într-o felicitare de Anul Nou că Rusia va continue să sprijine eforturile Siriei de a-şi apăra suveranitatea, a anunţat sâmbătă Kremlinul, potrivit Reuters. Putin a subliniat că...
30 decembrie, 2017
Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, Gigi Dragomir, numit în această funcţie în luna octombrie, a fost demis, printr-o decizie a premierului Mihai Tudose. Decizia privind eliberarea lui Gigi Dragomir din funcţia de preşedinte, cu rang de secretar de...
30 decembrie, 2017
Premierul Mihai Tudose spune că se va întâlni cu conducerea Băncii Naţionale a României (BNR) în luna ianuarie, deoarece aşteaptă să vadă cum va încheia sistemul bancar acest an fiscal. Premierul și-a exprimat din nou nemulțumirea față de...
30 decembrie, 2017
Așa numita ”recalculare a pensiilor”, promisă de PSD, nu va putea fi gata până în 2019, afirmă premierul Mihai Tudose. El mai spune că acest proces va dura câţiva ani. Premierul Mihai Tudose a spus, într-un interviu difuzat...
30 decembrie, 2017
Premierul Mihai Tudose spune că a refuzat să afle care este rezultatul evaluării făcute de ministrul Justiţiei procurorului-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi – potrivit unei intervenții la o emisiune a postului Romania TV. Premierul recunoaște că în...
30 decembrie, 2017
Direcția de comunicare a BNR a transmis vineri o serie de precizări cu privire la raportarea de date statistice de către instituţii fără scop lucrativ. Important – precizările Băncii centrale vin în contextul controverselor din spațiul public, privind solicitările...
30 decembrie, 2017
Președintele Italiei, Sergio Mattarella, a dispus joi seară dizolvarea Senatului şi Camerei Deputaţilor, procedură necesară pentru fixarea oficială a datei viitoarelor alegeri parlamentare. Imediat după această măsură, Guvernul a anunțat că scrutinul va avea loc pe 4 martie...
30 decembrie, 2017
Preşedintele Comisiei parlamentare speciale pentru legilor Justiţiei, Florin Iordache, a transmis joi ministrului Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, proiectele de acte normative adoptate de Parlament și trimise la promulgare: Legea 303 privind statutul judecătorilor și procurorilor Legea 304 privind...
30 decembrie, 2017
Guvernul a aprobat joi un Memorandum privind mecanismul prin care statul va compensa cheltuielile suplimentare pe care firmele din IT și cercetare – dezvoltare vor trebui să le facă pentru a conserva actualul salari net al angajaților. Schema...
29 decembrie, 2017
Dosarul în care Mihai Lucan (foto), fostul șef al Institutului de Transplant Renal din Cluj, este acuzat deocamdată doar de delapidare, se rostogolește și dezvăluie modul discreționar în care a funcționat în România transplantul de organe – cu...
29 decembrie, 2017
Plata în același cont unic a contribuțiilor sociale, precum și a impozitului pe profit/venit/dividende, impozitului pe veniturile microîntreprinderilor sau impozitul specific unor activități va intra în vigoare începând cu 1 iulie 2018. Motivul oficial al prorogării – ”protejarea...
28 decembrie, 2017
Ministerul Transporturilor a anunțat miercuri că, în calitate de Organism Intermediar pentru Transport,  a aprobat și transmis la Comisia Europeană, în data de 24 decembrie 2017, Cererea de Finanțare pentru proiectul major “Legătura rețelei de metrou cu Aeroportul...
27 decembrie, 2017
Întâlnirea de miercuri a premierului cu reprezentanții a 43 de organizații civice s-a finalizat fără ca nici măcar o solicitare a societății civile să primească un răspuns pozitiv din partea lui Mihai Tudose. Reprezentanţii organizaţiilor civice au declarat...
27 decembrie, 2017
Legea guvernanţei corporative a fost atacată la Curtea Constituţională- PNL a depus, miercuri, sesizarea pe care au anunţat-o încă din momentul în care Parlamentul a adoptat actul normativ. Potrivit legii, aproximativ 100 de companii de stat vor fi...
27 decembrie, 2017
Ana Maria Pătru, fost președinte al Autorităţii Electorale Permanente (AEP), a fost trimisă în judecată în dosarul în care este acuzată de trafic de influenţă şi spălare de bani, informează miercuri DNA. Ea mai are un proces, în...
27 decembrie, 2017
Administrația Prezidențială a anunțat miercuri că preşedintele Klaus Iohannis a promulgat Legea pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 23/2017 privind plata defalcată a TVA. Camerei Deputaţilor (decizională) a adoptat pe data de 14 decembrie legea de adoptare a OUG...
27 decembrie, 2017

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: