Guvernul negociază cu patronatele creşterea salariului minim la 700 de lei
Majorarea salariului minim pe economie de la 670 de lei la 700 de lei, din 2012, este justificată, iar Guvernul negociază cu patronatele această creştere,

USL va avea convorbiri cu UDMR și ai Grupului minorităților naționale altele decât cea maghiară, din în arcul guvernamental, pe marginea proiectului bugetului de stat
Președintele Italiei, Giorgio Napolitano, l-a mandatat duminică pe fostul comisar european Mario Monti să formeze un nou guvern care să îi succeadă celui condus de
Oficialii Fondului Monetar Internațional au solicitat Guvernului să prezinte o „foaie clară de parcurs” pentru privatizarea companiilor de stat din energie şi transporturi, precum şi
Compania Bechtel va renunţa la şase tronsoane din Autostrada Transilvania, pe care trebuia să le construiască, fără ca statul român să-inplătească despăgubiri, însă va primi,
Ministerul Finanţelor a anunţat luni că investiţiile guvernamentale (incluzând costurile de capital) au crescut în primul semestru comparativ cu anul 2010. Şi în privinţa absorbţiei fondurilor europene lucrurile „s-au corectat” – potrivit preşedintelui Băsescu, deşi în urmă cu câteva săptămâni Manuel Barroso vorbea de o absorbţie de doar 3%.
Contribuţiile la asigurările sociale (CAS) nu vor putea scadea în anul 2011, iar prognoza de creştere economică pentru anul 2012 se revizuieşte în scădere, de
Munca la negru s-a dezvoltat în anul 2010, în România, din cauza corupţiei din Inspecţia Muncii, dar şi pentru că atât salariaţii cât şi angajatorii