Marcel Ciolacu: PSD ar vota moțiunea USD-AUR, dacă ar duce la alegeri anticipate
Dacă moţiunea alianţei USR-AUR va ajunge la vot în plen, social-democraţii o vor vota, dar numai în contextul în care există perspectiva unor alegeri anticipate,

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu (foto), a declarat că social-democraţii vor depune o moţiune de cenzură în actuala sesiune parlamentară şi a apreciat că, în acest
Premierul Ludovic Orban a anunţat, sâmbătă, că va cere prelungirea stării de alertă cu 30 de zile, nu 15 cum a solicitat PSD. Prim-ministrul a
Președinții Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, și cel al Senatului, Teodor Meleșcanu, vor contesta la Curtea Constituțională (CCR) adoptarea de către Guvernul Orban a bugetului pe
După șase ore încinse de discuții, ședința CEx s-a încheiat marți noaptea, cu demisia Vioricăi Dăncilă din funcția de președinte al PSD, la presiunile mai
Președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu (foto), spune că va propune desființarea Comisiei speciale pentru modificarea legilor justiției, condusă de Florin Iordache. El a adăugat că
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, a susținut luni, la începutul şedinţei Biroului permanent, că PSD urmează să elaboreze un proiect de revizuire a Constituţiei pentru
Marcel Ciolacu, deputat PSD, a fost votat miercuri președinte al Camerei Deputaților. Propunerea PSD a fost aleasă cu 172 de voturi, venite de la propriul
Partenerul de vânătoare al sirianului Omar Hayssam, condamnat pentru implicarea în răpirea jurnaliștilor români în Irak, a atins performanța de a fi nominalizat de partid