joi

28 martie, 2024

directiva

Negociatorii statelor membre ale Uniunii Europene au ajuns marţi la un acord cu Parlamentul European privind regulile comune pentru garantarea unui salariu minim care să asigure „un nivel de trai decent”, transmite AFP, citată de Agerpres. Acordul nu...
7 iunie, 2022
Autorităţile din Danemarca și Suedia critică proiectul de directivă pentru salariu minim propus miercuri de Comisia Europeană, acuzând că măsurile conținute vor avea un efect negativ asupra unor mecanisme ce funcționează foarte bine de aproximativ un secol. În...
29 octombrie, 2020
România și Irlanda trebuie să plătească trei, respectiv două milioane de euro, pentru întârzierea și aplicarea incompletă a regulilor blocului comunitar împotriva spălării banilor, a anunțat Curtea de Justiție a UE. ”Ambele state membre au eșuat în a...
16 iulie, 2020
Guvernul își propune să reglementeze ordinea în care se plătesc creanțele în cazul insolvenței firmelor de investiții, potrivit unui proiect de Ordonanță de Urgență publicat de Ministerul Finanțelor Publice. Legislația ar urma să fie aplicată companiilor de investiții,...
20 aprilie, 2020
Consiliul UE a votat luni directiva privind protecția avertizorilor, noile reguli urmând să intre în vigoare începând cu 2021. Firmele cu peste 50 de angajați, precum și municipalitățile din localitățile cu peste 10.000 de locuitori sunt obligate să...
7 octombrie, 2019
Consorțiul care construiește gazoductul Nord Stream 2 a cerut Curții de Justiție a UE anularea recentelor modificări aduse reglementărilor UE privind piața gazelor naturale, acuzând că acestea au fost făcute special pentru a ”dezavantaja și descuraja proiectul”. Sesizarea...
26 iulie, 2019
Consiliul UE a adoptat marți măsurile pentru reducerea deșeurilor marine provenite de la cele zece articole din plastic de unică folosință care se găsesc cel mai frecvent pe plajele europene. Printre noile norme figurează și interzicerea introducerii pe piață...
21 mai, 2019
Anul 2017 a cunoscut o intensă activitate, o frenetică agitație parlamentară. În România, să nu avem cumva confuzii. Ca cetățean român ar trebui să te încânte intensa activitate a Parlamentului României. Pentru că, nu-i așa?, Parlamentul României este...
7 ianuarie, 2018
Dacă modificările la codurile penale nu vor intra în vigoare până în aprilie, termenul limită al transpunerii Directivei europene privind prezumția de nevinovăție (18 aprilie 2018), ele vor fi aprobate prin OUG, a avertizat marți ministrul Justiției, Tudorel...
19 decembrie, 2017
România a fost acționată în instanță de Comisia Europeană și riscă să plătească 42.377,60 euro pentru fiecare zi ce se va scurge până la transpunerea integrală în legislația națională a unei directive europene. Este vorba despre normele UE...
7 decembrie, 2017
Comisia Europeană le cere României, Bulgariei, Ciprului, Greciei, Maltei, Luxemburgului, Poloniei și Țărilor de Jos, să transpună urgent în legislația lor națională Directiva (UE) 2015/849, adică A patra directivă privind combaterea spălării banilor. Dacă aceste state membre nu...
7 decembrie, 2017
Băncile din România sunt cu un pas în urma celor din Vestul Europei și în urma altor țări din Europa Centrală și de Est în implementarea directivei privind serviciile de plată (Payment Services Directive, PSD2), portivit unui sondaj...
12 noiembrie, 2017
Un angajat va putea fi considerat detașat într-o altă țară doar timp de un an, plus o extindere motivată de cel mult șase luni. După această perioadă, ei vor fi remunerați și vor plăti contribuții conform legilor și...
24 octombrie, 2017
Dezvoltarea UE cu viteze diferite, în funcţie de ţările membre, se manifestă şi în privinţa pregătirilor pentru aplicarea Directivei MiFID II, menită să revoluţioneze funcţionarea pieţelor financiare comunitare. Cele mai dezvoltate țări ale UE (Franța, Germania, Italia, Danemarca,...
18 octombrie, 2017
Parlamentul European a adoptat marți seara propunerea de directivă care urmează să oblige companiile multinaționale să publice informații fiscale în fiecare țară unde au activități, potrivit unui comunicat al instituției. Directiva va cere companiilor multinaționale să raporteze informațiile...
5 iulie, 2017
Firmele est-europene, inclusiv cele româneşti,  sunt în pericol să fie scoase de pe pieţele vest-europene, ca urmare a intenției Comisiei Europene de a revizui directiva privind lucrătorii detaşaţi, potrivit europarlamentarului român Renate Weber . Franţa şi alte state...
26 iunie, 2017
Peste 30 de editori de presă europeni solicită revizuirea unui proiect de reglementare UE referitor la datele personale, pentru că le-ar ameninţa modelul economic pe internet, potrivit unei scrisori deschise ccitate de AFP şi Lepoint.fr. Proiectul ar înlocui...
29 mai, 2017
Ministrul Justiției, Raluca Prună, a declarat că nu exclude varianta adoptării prin ordonanță de urgență a proiectului prin care se dorește transpunerea directivei europene privind confiscarea extinsă. Pentru asta însă va trebui acceptul premierului Dacian Cioloș. „Nu exclud,...
11 septembrie, 2016
Foștii premieri Victor Ponta și Călin Popescu-Tăriceanu vor depune, săptămâna viitoare, un proiect de lege pentru transpunerea în România a Directivei europene privind respectarea drepturilor omului și a prezumției de nevinovăție. „Săptămâna viitoare (…) vom depune în Parlament...
2 iunie, 2016
România a depăşit cu 17 luni termenul de transpunere în legislaţia naţională a normelor UE cu privire la conţinutul de sulf al combustibililor marini. Directiva ar fi trebuit transpusă până în data de 18 iunie 2014. Comisia Europeană a...
19 noiembrie, 2015

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: