sâmbătă

20 aprilie, 2024

alegeri europene

Trei din cinci europeni nu sunt deloc sau sunt doar puţin interesaţi de alegerile europene, în pofida eforturilor făcute de autorităţile naţionale pentru a-i convinge pe alegători că scrutinul pentru Parlamentul European contează, arată un sondaj realizat de...
9 mai, 2014
Patru dintre cei cei cinci candidaţi la preşedinţia Comisiei Europene s-au înfruntat luni seara în prima dezbatere televizată organizată la Universitatea din Maastricht. Jean-Claude Juncker (PPE), Matin Schuly (SD), Guy Verhofstadt (ALDE) şi Ska Keller (Verzi) au răspuns,...
29 aprilie, 2014
Campania electorală pentru alegerile europene a început oficial vineri, cu o lună înainte de prezentarea la vot a alegătorilor. 751 de politicieni din toate cele 28 de ţări ale Uniunii Europene vor fi aleşi în Parlamentul European, iar...
25 aprilie, 2014
Odată cu apropierea alegerilor europene şi intensificarea discuţiilor despre încrederea europenilor în reprezentanţii lor în Parlamentul European, reapar şi informaţii referitor la onestitatea acestora. Publicaţia britanică The Telegraph scrie despre un al doilea fond de pensii, unul secret,...
24 aprilie, 2014
11 primării câştigate de Frontul Naţional în Franţa, mai bine de 20% din totalul voturilor obţinute de Jobbik în Ungaria, iar în Olanda, Austria şi Finlanda partidele de extremă dreapta sunt pe primele locuri. De cealaltă parte, în...
21 aprilie, 2014
Mai multă sau mai puţină Europă, integrare politică, uniune fiscală, imigraţie, criză economică, austeritate vs. împrumuturi şi cheltuieli pentru investiţii, centru-dreapta vs. centru-stânga. O dată la cinci ani, cu ocazia alegerilor pentru Parlamentul European, se creează contextul unor...
10 aprilie, 2014
Depunerea listelor de candidaţi pentru alegerile europarlamentare s-a încheiat miercuri: 15 formaţiuni politice intră în cursa electorală, cărora li se alătură 11 independenţi. Singurul partid cu două liste de candidaţi este PRM, întrucât şi Corneliu Vadim Tudor, şi...
27 martie, 2014
Social-democrații au pierdut avansul considerabil pe care îl aveau, în urmă cu o lună de zile, în faţa popularilor europeni şi se află acum aproape la egalitate în preferinţele electoratului european – cel puțin așa arată cel mai...
19 martie, 2014
„De această dată este diferit – This time is different” este sloganul alegerilor europene din acest an. Printre argumentele aduse în susţinerea acestuia este invocată şi noua măsură prevăzută de tratatul de la Lisabona prin care alegerea preşedintelui...
7 martie, 2014
Curtea Constituţională din Germania a hotărât miercuri eliminarea pragului de 3% pentru partidele politice, necesar intrării lor în Parlamentul European. Decizia favorizează partidele extremiste. Euroscepticii din partidul Alternativa pentru Germania (AfD) au obţinut 4% în alegerile legislativedin toamna...
26 februarie, 2014

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: