duminică

21 aprilie, 2024

23 iunie, 2014

România conduce detașat în topul european al evaziunii fiscale prin nepalata TVA, potrivit unui studiu al Comisiei Europene.

Între TVA-ul care ar putea fi maxim colectat în mod teoretic și cel efectiv corectat există o diferență procentuală de 48% consemnată pe baza datelor statistice definitive pentru anul 2011 și o diferență medie de 42% pentru perioada 2000 – 2011.

Pierderea pentru bugetul anual al țării pe această cale a ajuns să treacă pargul de 10 miliarde euro iar trendul pe care ne-am înscris este unul negativ, rezultatul pentru 2011 fiind mai slab decât cel mediu pentru intervalul 2000 – 2011. Practic, dacă am fi reușit să încasăm TVA-ul măcar în aceeași proporție cu vecinii bulgari, am fi avut la dispoziție în buget peste 7 miliarde de euro în plus sau 5,5% din PIB.

Am făcut raportarea la ei deoarece în estimarea prezentată contează și stadiul de dezvoltare al economiei, nu doar evaziunea fiscală propriu-zisă și nici un stat nu reușește să colecteze integral cota de TVA teoretic posibilă (VTTL sau VAT total theoretical liability în limba engleză).

(Citiți și: ”Document / Reducerea CAS – prin prisma cifrelor Ministerului de Finanțe: Analiza comparativă cu sistemele europene – în dezacord cu măsura”)

Cu toate acestea, diferența uriașă în raport cu colega de la sud de Dunăre spune multe. Ei, la o cotă legală de taxare de 20% au o cotă efectivă de 17%. Noi, la o cotă impusă prin lege de 24%, avem o cotă efectivă de 13,6%. Adică reușim să încasăm exact cât am face cu o cotă de TVA situată la doar 16% și cu gradul de încasare al Bulgariei.

(CLICK PE TABEL PENTRU MĂRIRE)

Pentru a avea o imagine corectă, trebuie menționat că situația s-a înrăutățit și în alte state din regiune, precum Ungaria, Polonia sau Cehia. Numai că acolo fenomenul este de două ori mai redus în Ungaria, de trei ori în Cehia și de cinci ori în Polonia față de cel de la noi.

Dintre marile economii ale UE, Germania și Marea Britanie stau cel mai bune la capacitatea de aplicare a impozitării cu TVA, cu diferențe neîncasate de circa 1% din PIB.

(Citiți și: ”Cât a ajutat creșterea TVA bugetul. TVA-ul efectiv din România în comparație cu al vecinilor”)

Faptul că Italia sau Franța stau ceva mai rău arată că, dincolo de partea strict economică, intervine și o componentă care ține de conformarea socială. Componentă care nu ne avantajează nici pe noi prin comparație cu țările din regiunea noastră.

Deși latini și cu o diferență procentuală neîncasată a TVA destul de semnificativă, spaniolii arată că se poate ajunge cu afectarea încasărilor bugetare ca procentaj în PIB la niveluri foarte reduse. La fel ca și foștii noștri parteneri de bloc socialist, slovenii. Suedia și Olanda ne arată până unde se poate ajunge atunci când legile se aplică cum trebuie într-oeconomie dezvoltată iar colectarea se apropie de cazul ideal.

Raportul CE atrage atenția că diferența de TVA neîncasat ( TVA gap) nu este cauzată doar de fraudă, ci și de alte cauze precum falimentele, insolvența, erorile statistice, plățile întârziate și evitarea legală a plăților. Totuși, frauda constituie motivul principal și are ca efect majorarea nejustificat de mare a cotei legale, de natură să frâneze dezvoltarea economică și să reducă nivelul de trai al celor care respectă legea.

Un program ce ar aduce colectarea TVA în România nu la media UE ( 1,5% din PIB-ul cumulat al statelor membre pierdere în 2011) ci măcar la media anilor 2000 – 2011 ar conduce la o majorare a încasărilor bugetare cu 2,5%. Adică la dispariția deficitului bugetar consemnat pe anul trecut și la echilibrarea bugetară fără probleme pentru anii care vin.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

3 răspunsuri

  1. Cu cit taxa este mai mare evaziunea fiscala este mai atractiva si omeni isi vor asuma riscul care justifica cistigul. Este a regula simpla, taxele mari nu inseamna neaparat colectare mai mare, ci dimpotriva evaziune mai mare si distrugerea economiei.
    Exmeplu, Bulgaria la 20% TVA colecteaza procentaj mai mare. Romania la 24% TVA colecteaza la nivel de 16% TVA. Probabil ca la 50% TVA va clolecta 5%. Care probabil ca se ver cheltui cu personalul the urmarire a evaziuni fiscale.

  2. O idee simplă: hai să condiționăm orice viitoare indexare a pensiilor sau reducere a CAS-ului la angajat, de utilizarea unui card la plata către comercianți.

    Concret, dacă se plătește cu un card de pensii sau salarii, atunci plătești TVA 18% în loc de 24%, adică veniturile reale au crescut cu ~5%, banii rămași pe card. Dacă scoți cash și cumperi, rămâi cu TVA-ul, CAS-ul și pensia veche.

    Adică statul își alege: ori CAS mare și consum din economia subterană, ori TVA mare cu venituri la negru; pentru ăia care le plătesc simultan pe amândouă facem o reducere.

    Tragem vârful lui Laffer un pic spre dreapta, venituri bugetare mai mari în condițiile unei conformări voluntare și capacități de urmărire fiscală reduse. Pentru un pensionar, 5% este foarte mult, și l-ai transformat într-un agent al fiscului care va plătii mereu cu cardul și va combate fără să-și dea seama evaziunea.

    Schema nu ar fi greu de implementat la nivel de POS-uri și infrastructură, o zic ca expert în informatică financiară. Se pot emite carduri dedicate sau se poate adăuga o opțiune cardurilor existente – pentru ca bonusul TVA să se aplice doar sumelor eligibile, nu altor fonduri din contul bancar.
    Practic este schema din Grecia (deduceri dacă prezinți chitanța) generalizată și automatizată.

    1. toti abordati metode cat mai complicate tehnic si cat mai daunatoare libertatii oamenilor, ce-ar fin insa daca guvernul le-ar lasa oamenilor banii in mana si ar inceta cu prostia asta stupida ca statul trebuie sa aiba grija de toata lumea, personal cred ca RO ar beneficia masiv ca si potential de crestere economica daca bugetul ar fi undeva la sub 20% din pib colectat din cateva taxe simple de implementat si controlat, tva-ul in marea lui parte ar fi eliminat, in fine la cat de dezaxat e statul nostru nu cred ca ar fi oameni seriosi sa argumenteze ca un stat mare e binevenit in tara noastra.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

articole categorie

Citește și:

Acest text se adresează în primul rând tinerilor, adică celor

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: