Summitul NATO de la Ankara, din 7 – 8 iulie 2026, marchează un moment semnificativ în istoria Alianței – are loc într-un moment în care securitatea euro-atlantică se confruntă cu provocări profunde: provocarea Occidentului de către Rusia, care depășește cu mult războiul împotriva Ucrainei, concurența strategică tot mai intensă cu China, instabilitatea din Orientul Mijlociu și incertitudinea privind rolul pe termen lung al Statelor Unite în Europa.
Toate acestea conturează o agendă de securitate din ce în ce mai complexă, apreciază Dr Christian E. Rieck, profesor asociat, de studii militare, la Universitatea din Potsdam și cercetător non-rezident la Global Governance Institute, într-o analiză publicată de United States Studies Centre.
În pofida creșterii cheltuielilor pentru apărare și a unui accent reînnoit pe apărarea colectivă și teritorială, Alianța Atlantică pare divizată și nesigură în ceea ce privește direcția sa strategică.
În acest context, puține state membre ale NATO ocupă o poziție geopolitică la fel de crucială ca cea a Turciei. Țara controlează accesul la Marea Neagră prin Bosfor și Dardanele, se învecinează cu zone de conflict precum Siria, Irak și Caucazul de Sud și dispune de una dintre cele mai mari forțe armate din cadrul Alianței.
În timp ce mulți membri NATO își aliniază îndeaproape politicile externe și de securitate cu pozițiile de la Washington și Bruxelles, Ankara urmărește propria sa versiune de „autonomie strategică”, care diferă considerabil de dezbaterile similare din cadrul Uniunii Europene.
În loc să urmărească o mai mare independență instituțională față de Statele Unite, în primul rând în cadrul structurilor alianței, abordarea Turciei vizează maximizarea libertății naționale de acțiune atât în cadrul NATO, cât și dincolo de acesta.
Într-un context internațional din ce în ce mai multipolar, Ankara urmărește să mențină simultan relații cu centre de putere concurente, extinzându-și astfel propria influență.
Ankara nu mai se află la marginea Alianței – a devenit un stat-cheie în cadrul NATO
Această abordare este evidentă în relația Turciei cu Rusia. Turcia a condamnat invazia Rusiei în Ucraina din februarie 2022 și a susținut integritatea teritorială a Ucrainei.
Dronele turcești au jucat un rol important în apărarea Ucrainei în primele etape ale războiului. În același timp, Ankara s-a abținut să se alăture sancțiunilor occidentale împotriva Rusiei.
Mai mult, Turcia a acționat în repetate rânduri ca mediator între Moscova și Kiev, în special în timpul negocierilor privind Inițiativa privind cerealele din Marea Neagră. Deși acest lucru ar fi putut menține deschise canalele de comunicare între Alianță și Kremlin, această atitudine a fost adesea considerată ca o ambiguitate de către alte state membre ale NATO.
Prin urmare, summitul NATO de la Ankara va declanșa probabil o dezbatere mai amplă cu privire la orientarea strategică viitoare a Alianței.
De la sfârșitul Războiului Rece, NATO s-a perceput nu doar ca o alianță de apărare, ci, din ce în ce mai mult, și ca o comunitate a valorilor democratice.
Turcia pune sub semnul întrebării această imagine de sine. În octombrie 2019, după o nouă ofensivă militară turcă în nordul Siriei, pe care chiar și administrația Trump a condamnat-o ca fiind o „amenințare la adresa păcii”, un sondaj YouGov a arătat că 61% dintre germani susțineau o poziție mai dură față de Turcia, inclusiv sancțiuni și încetarea exporturilor de arme, în timp ce 58% dintre germani erau chiar în favoarea excluderii Turciei din NATO.
Din 2022, astfel de critici au devenit mult mai moderate. Diferențele privind calitatea democrației și centralizarea puterii continuă să pună la încercare relațiile dintre președintele Erdoğan și mulți dintre omologii săi europeni.
Administrația Trump pare însă, în mare măsură, indiferentă față de această dispută, ceea ce ridică posibilitatea ca președintele, în ciuda scepticismului său binecunoscut față de Alianță, să participe la summitul NATO.
O astfel de vizită ar reprezenta o victorie diplomatică și de prestigiu semnificativă pentru Ankara și ar pune în evidență puterea Turciei de a reuni părțile implicate.
Ordinea de zi a fiecărui summit NATO este influențată de preferințele țării gazdă, însă summitul de la Ankara va fi, probabil, modelat în mod special de prioritățile specifice Turciei.
În special, este de așteptat ca Ankara să pledeze pentru o aprofundare a Inițiativei de Cooperare de la Istanbul (ICI), în vederea extinderii cooperării în domeniul securității și al industriei de apărare între NATO și partenerii săi din Golf – în prezent Bahrain, Kuweit, Qatar și Emiratele Arabe Unite, alături de Oman și Arabia Saudită, care participă la anumite activități.
Activitățile desfășurate în cadrul ICI includ planificarea apărării, bugetarea apărării, lupta împotriva terorismului, neproliferarea și pregătirea civilă. Având în vedere instabilitatea crescândă din Orientul Mijlociu, Turcia consideră acest demers o oportunitate de a consolida flancul sudic al Alianței. Partenerii NATO+ din regiunea Indo-Pacific ar putea beneficia, de asemenea, de o extindere a acestui cadru.
În același timp, conducerea turcă va sublinia probabil capacitățile tot mai mari ale industriei de apărare a țării. Companii precum Baykar, TUSAŞ și Roketsan s-au impus ca actori importanți în domeniul tehnologiei militare moderne și contribuie deja la reziliența industrială și tehnologică a NATO, inclusiv prin cooperarea sporită cu membrii europeni ai Alianței. Ankara va încerca să valorifice această putere militar-industrială pentru a-și consolida prezența ca partener de neînlocuit în cadrul Alianței.
Ordinea de zi a fiecărui summit NATO este influențată de preferințele țării gazdă, însă summitul de la Ankara va fi, probabil, modelat în mod special de prioritățile specifice Turciei. În special, este de așteptat ca Ankara să pledeze pentru o aprofundare a Inițiativei de Cooperare de la Istanbul (ICI), în vederea extinderii cooperării în domeniul securității și al industriei de apărare între NATO și partenerii săi din Golf — în prezent Bahrain, Kuweit, Qatar și Emiratele Arabe Unite, alături de Oman și Arabia Saudită, care participă la anumite activități. Activitățile desfășurate în cadrul ICI includ planificarea apărării, bugetarea apărării, lupta împotriva terorismului, neproliferarea și pregătirea civilă.
Având în vedere instabilitatea crescândă din Orientul Mijlociu, Turcia consideră acest demers o oportunitate de a consolida flancul sudic al Alianței. Partenerii NATO+ din regiunea Indo-Pacific ar putea beneficia, de asemenea, de o extindere a acestui cadru.
În același timp, conducerea turcă va sublinia probabil capacitățile tot mai mari ale industriei de apărare a țării. Companii precum Baykar, TUSAŞ și Roketsan s-au impus ca actori importanți în domeniul tehnologiei militare moderne și contribuie deja la reziliența industrială și tehnologică a NATO, inclusiv prin cooperarea sporită cu membrii europeni ai Alianței. Ankara va încerca să valorifice această putere militar-industrială pentru a-și consolida prezența ca partener de neînlocuit în cadrul Alianței.
Turcia va încerca să se prezinte la Ankara nu doar ca gazdă a summitului, ci și ca o putere medie cu rol de modelare, capabilă să aducă o contribuție independentă la adaptarea strategică a NATO la o lume multipolară
Un alt punct central va fi, probabil, regiunea Mării Negre. Turcia se consideră o putere stabilizatoare esențială între Europa, Rusia și Caucaz și se așteaptă ca aceasta să pledeze pentru o prezență maritimă mai puternică a NATO și o coordonare sporită în Marea Neagră.
Turcia conduce MCM Black Sea, un grup operativ de contramăsuri împotriva minelor menit să asigure siguranța traficului maritim în Marea Neagră și contribuie la misiunea NATO „Eastern Sentry” pentru descurajarea și apărarea împotriva incursiunilor dronelor rusești.
Aceste contribuții vor fi valorificate pentru a intensifica orientarea NATO spre sud, prin consolidarea Dialogului Alianței privind securitatea vecinătății sudice (desfășurat pentru prima dată la Napoli în 2022) și prin concentrarea atenției asupra Mediteranei de Est, o regiune cu o importanță crescândă pentru Ankara, atât din perspectiva energetică, cât și din cea a securității.
Conducerea turcă a subliniat în repetate rânduri că consideră amenințările de-a lungul frontierei sale sudice la fel de importante ca și provocările cu care se confruntă Europa de Est. Prin urmare, summitul oferă ocazia de a plasa perspectivele Turciei mai ferm pe agenda Alianței. În acest sens, Ankara nu mai se află la marginea Alianței; dimpotrivă, a devenit atât un stat decisiv, cât și un stat-cheie în cadrul NATO. Summitul de la Ankara ar putea fi astfel amintit ca un punct de cotitură multipolar, care extinde perspectiva strategică a Alianței dincolo de flancul său estic. Turcia va încerca să se prezinte la Ankara nu doar ca gazdă a summitului, ci ca o putere medie formatoare (Gestaltungsmacht), capabilă să aducă o contribuție independentă la adaptarea strategică a NATO la o lume multipolară.
În acest sens, summitul ar trebui să transmită, de asemenea, un semnal în favoarea unei integrări mai puternice a Turciei în arhitectura mai largă de securitate europeană. Deși acest lucru nu va implica o perspectivă reînnoită de aderare la UE, ar putea facilita forme mai pragmatice de cooperare, în special în domeniul colaborării din industria de apărare. Având în vedere provocările cu care se confruntă periferiile estice și sudice ale Europei, o cooperare mai strânsă între Ankara și Bruxelles pare din ce în ce mai mult să fie în interesul strategic al Alianței.
În acest context, Berlinul, un partener de lungă durată al Turciei, va avea un rol important de jucat în calitate de intermediar și facilitator: Germania are legături istorice și politice profunde cu Turcia, fiind în același timp cel mai important motor al integrării europene în domeniul apărării și având cele mai puternice reflexe transatlantice (precum și cea mai profundă integrare militară în cadrul NATO) dintre statele membre mai mari ale Alianței. Berlinul intenționează să dispună de cea mai mare armată convențională din Europa până în 2039. Acest proiect ambițios de reînarmare – parte a mult-lăudatei „Zeitenwende” a Germaniei – va consolida parteneriatele în domeniul securității și al industriei de apărare la nivel mondial, de la Polonia la Ucraina și Coreea de Sud, de la Regatul Unit la Israel și Australia. Turcia va beneficia, de asemenea, de această val de investiții în domeniul apărării.
Partenerii NATO+, precum Australia, ar trebui să salute acest angajament reînnoit al Alianței față de cooperarea industrială cu țările care împărtășesc aceeași viziune. Aceste colaborări ar putea fi dificil de pus în practică la început, dar devin adesea coloana vertebrală pe termen lung a parteneriatelor bilaterale de apărare acolo unde lipsesc cadrele tratatale.
Oportunitățile abundă, pe măsură ce Europa începe în sfârșit să accepte realitățile geopolitice dure și adoptă o nouă postură de apărare, mai pragmatică și mai realistă.
(Citește și: Ședința CSAT, cele 2 puncte: Obiectivele României la summitul NATO de la Ankara – „Suspendarea activității ROMATSA ar genera o vulnerabilitate sistemică majoră la adresa securității naționale”)
****
Urmărește-ne pe Google News
