Statele Unite ridică sancţiunile asupra potasei (îngrăşăminte bazate pe săruri de potasiu) din Belarus, a anunţat sâmbătă trimisul preşedintelui Donald Trump, John Coale (foto, stânga), după două zile de discuţii la Minsk cu preşedintele Aleksandr Lukaşenko, informează Reuters.
La scurt timp după acest anunţ, mai multe mass-media oficiale din Belarus şi ONG-uri au anunţat eliberarea a 123 de deţinuţi politici, printre care laureatul Premiului Nobel pentru Pace Ales Bialiaţki şi opozanta Maria Kolesnikova.
De asemenea, președintele Belarusului, Alexander Lukașenko, aliat al lui Vladimir Putin, a promis să oprească zborul baloanelor meteorologice din țara sa către Lituania. „El a acceptat recent să facă tot ce poate pentru a opri baloanele”, a declarat Coale pentru Reuters, după două zile de discuții cu Lukașenko.
Coale, care a fost însărcinat de Trump să negocieze eliberarea a peste 1.000 de deţinuţi politici, a descris acest lucru ca fiind o mişcare bună pentru Belarus, dar nu a precizat ce a acceptat Lukaşenko să facă în schimb.
Belarusul, un aliat apropiat al Rusiei, este un producător important de potasă, un component-cheie al îngrăşămintelor pentru agricultură.
„Conform instrucţiunilor preşedintelui Trump, noi, Statele Unite, vom ridica sancţiunile asupra potasei”, a declarat Coale într-o înregistrare video publicată pe canalul Telegram al administraţiei prezidenţiale a lui Lukaşenko.
Statele Unite şi Uniunea Europeană au impus sancţiuni ample asupra Belarusului după ce Minskul a lansat o represiune violentă asupra protestatarilor în urma alegerilor contestate din 2020, închizându-i pe aproape toţi oponenţii lui Lukaşenko care nu apucaseră să fugă în străinătate.
Sancţiunile au fost înăsprite după ce Lukaşenko a permis Belarusului să servească drept bază pentru invazia Rusiei în Ucraina în 2022.
Lukașenko nu-și schimbă politica
Reacţionând la ştirea că sancţiunile SUA asupra potasei au fost ridicate, unul dintre liderii opoziţiei belaruse, Franak Viacorka, a declarat că sancţiunile UE asupra potasei – care includ interzicerea exportului prin porturile europene – sunt mai importante decât sancţiunile SUA.
„Lukaşenko nu şi-a schimbat politica. Represiunea continuă, iar el continuă să sprijine războiul Rusiei împotriva Ucrainei”, a declarat Viacorka pentru Reuters. „De aceea trebuie să fim extrem de atenţi cu orice discuţie privind relaxarea sancţiunilor, pentru a nu ajunge să întărim maşina de război a Rusiei sau să recompensăm represiunea continuă” a regimului Lukaşenko, a spus opozantul.
Discuții despre războiul din Ucraina, dar și despre Venezuela
Coale spune că a discutat o serie largă de probleme cu Lukaşenko, inclusiv despre războiul Rusiei în Ucraina şi despre situaţia din Venezuela.
Lukaşenko a avut recent două întâlniri cu un diplomat venezuelean de rang înalt şi a declarat că preşedintele venezuelean Nicolas Maduro, pe care Trump îl presează să părăsească funcţia, ar fi binevenit în Belarus.
Coale a declarat că, în opinia sa, relaţia strânsă dintre Lukaşenko şi preşedintele rus Vladimir Putin ar putea fi utilă în contextul eforturilor de a pune capăt războiului din Ucraina.
„Preşedintele dumneavoastră are o lungă istorie cu preşedintele Putin şi are capacitatea de a-l sfătui. Acest lucru este foarte util în această situaţie. Sunt prieteni de lungă durată şi au nivelul necesar de relaţie pentru a discuta astfel de probleme”, a declarat Coale, potrivit BelTA. „Bineînţeles, preşedintele Putin poate accepta unele sfaturi şi altele nu. Aceasta este o modalitate de a facilita procesul”, a adăugat trimisul lui Trump.
(Citește și: Președintele Belarus, Aleksandr Lukașenko, gata de o „înțelegere importantă” cu SUA)
****