11 martie, 2025

Președintele american Donald Trump a anunțat, marți, că a ordonat administrației sale să majoreze taxele vamale pe importurile de oțel și aluminiu din Canada cu încă 25%, ducând tariful pe aceste două importuri la 50%. Piețele bursiere și-au accentuat declinul după postarea de pe platforma Truth Social a președintelui american, cu indicele S&P 500 aproape de marcarea unui declin de 10% în doar 13 zile.

Noile tarife pe oțel și aluminiu vor intra în vigoare de miercuri dimineața, potrivit postării președintelui Trump, în care acesta a repetat, de asemenea, cererea sa ca Canada să fie absorbită de SUA ca „cel de-al cincizeci și unulea stat american”, potrivit CNBC.

Trump a spus că impune cele mai recente tarife în răspuns la decizia provinciei Ontario de a aplica o taxă de 25% pe exporturile de energie electrică către statele americane Minnesota, Michigan și New York, ca răspuns la tarifele impuse de președintele Donald Trump exporturilor canadiene.


„Bazat pe faptul că Ontario, Canada, a impus un tarif de 25% pe «electricitatea» care vine în Statele Unite, l-am mandatat pe secretarul pentru comerț să aplice un tarif suplimentar de 25%, ajungând la 50%, pe întreg oțelul și aluminiul care intră în Statele Unite din Canada, unul din cele mai mari niveluri tarifare din lume”, a scris Trump pe Truth Social marți dimineața.

Bursele sunt deja lovite puternic de impactul tarifelor lui Donald Trump și de temerile legate de o recesiune

La câteva minute după anunțul președintelui Trump, Doug Ford a declarat că va menține măsura de suprataxare a exporturilor de electricitate.

„Nu vom da înapoi. Îmi cer scuze față de poporul american că președintele Trump a decis să lanseze un atac neprovocat asupra țării noastre, asupra familiilor, asupra locurilor noastre de muncă, dar este inacceptabil”, a spus Ford la MSNBC.

Donald Trump a impus tarife pe Canada și Mexic la începutul lunii februarie, care au fost amânate pentru o lună și apoi reimpuse – iar apoi amânate parțial din nou după o cerere a celor mari trei producători auto din Detroit, Michigan.

„Nu prea sunt sigur de ce continuă să-și atace cei mai apropiați prieteni și aliați. Dar avem nevoie ca poporul american să se exprime. Avem nevoie ca directorii generali din SUA să aibă coloana vertebrală și să stea în fața lui și să-i spună: «Va fi un dezastru. Este haos total acum»”, a mai spus Doug Ford, premierul provinciei Ontario.

În ciuda aversiunii la risc, investitorii vând pozițiile în dolari, în general moneda internațională de refugiu în perioade de volatilitate 


Într-o postare separată de marți dimineață, președintele Trump a cerut Canadei să „renunțe imediat” la un „tarif anti-fermieri” aplicat anumitor exporturi de produse lactate ale SUA.

El a anunțat, de asemenea, că „va declara în curând o Situație de Urgență Națională privind Electricitatea” în zona afectată de majorarea prețurilor la electricitate.

„Acest lucru va permite SUA să facă rapid ceea ce trebuie făcut pentru a atenua această amenințare abuzivă din partea Canadei”, a scris Trump.

Președintele Trump a mai anunțat, de asemenea, că dacă Canada nu ridică alte „tarife scandalos de mari și de lungă durată” aplicate SUA, tarifele pe importurile de automobile produse în Canada vor „crește substanțial” începând cu 2 aprilie, lucru ce va „închide practic, permanent, industria de producție a automobilelor din Canada”.

Ziua de 2 aprilie a fost anunțată de președintele Trump ca data la care SUA vor impune tarife vamale „în oglindă”, prin care SUA să egalizeze nivelul tarifelor aplicate importurilor dintr-o număr mare de țări cu tarifele aplicate de acele țări bunurilor de origine americană.


La ora 18:30 ora României, indicii bursieri americani afișau scăderi cuprinse între 0,3% pentru Nasdaq Composite și 1,2% pentru Dow Jones Industrial Average, în timp ce indicele DXY Index (indicele dolarului) era pe minus cu 0,5%. În același timp, dobânda pe 10 ani a SUA (US10Y) era pe o ușoară creștere, la 4,28%.

(Citește și: ”Scăderi majore pe Burse – politicile anti-creștere ale administrației Trump vizează o perioadă de „detoxifiere” pentru economia americană / Piețele forțează mâna Fed pentru scăderi de dobânzi”)

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: