Secretarul american al Războiului, Pete Hegseth, a anunțat miercuri crearea unui nou comandament militar dedicat dezvoltării și furnizării de capabilități autonome și robotice pentru întregul sistem militar al Statelor Unite.
Într-un discurs susținut la baza militară Quantico din Virginia intitulat „Starea Forțelor Armate” (State of the Force – eng.), Hegseth a trasat viitorul Armatei SUA, care va fi restructurată și bazată mai puternic pe sisteme autonome și condusă de un număr semnificativ mai mic de ofițeri superiori. Restructurarea va viza nu doar ierarhia militară, ci și strategia de achiziții a Pentagonului pentru forțele armate americane.
Pentagonul are în prezent 11 comandamente combatante pentru regiuni și misiuni specifice. Noul comandament va fi condus de un general
Comandamentul, despre care Hegseth a spus că se va numi „Autonomous Warfare Command” – Comandamentul pentru Război Autonom –, reflectă schimbarea rapidă a naturii războiului și necesitatea accelerării progreselor în domenii precum dronele și utilizarea inteligenței artificiale.
Crearea unui nou comandament este un lucru rar – ultimul a fost Comandamentul Spațial al SUA (United States Space Command), în 2019 – iar decizia reflectă efortul Pentagonului de a se îndepărta de platformele convenționale de armament foarte costisitoare și de a trece către sisteme autonome mai ieftine, bazate pe inteligență artificială, care s-au dovedit decisive în conflictul din Ucraina.
Vorbind în fața a sute de ofițeri inferiori și militari, Hegseth a anunțat că noul comandament va fi condus de un ofițer cu patru stele. Structura va avea autorități similare cu cele ale unei categorii de forțe armate și este concepută pentru a extinde rapid capacitățile de utilizare a sistemelor robotizate la nivelul tuturor unităților americane.
În același timp, potrivit oficialului guvernamental american, o altă hotărâre administrativă va elimina 20% din posturile de generali și amirali de la vârful armatei SUA.
„Ritmul războiului se schimbă mai repede decât procesul menit să îl susțină. Capacitatea de calcul ieftină, superinteligența și producția comercială avansată au permis proliferarea unor mijloace de atac cu cost redus și precizie ridicată”, a declarat Hegseth.
Armata americană are în prezent 11 comandamente combatante, responsabile pentru diferite regiuni ale lumii și pentru misiuni specifice.
Când o să fie operaționalizat noul comandament
Hegseth a fixat termenul de 1 octombrie 2027 pentru operaționalizarea completă a comandamentului, proces care va necesita aprobarea Congresului SUA. Pentru a atinge acest obiectiv, Pentagonul a inițiat o etapă intermediară denumită Proiectul Agincourt, care va îmbina achizițiile publice cu operațiunile tactice, mutând deciziile financiare direct către unitățile din prima linie.
Scopul asumat este asimilarea lecțiilor tactice recente, secretarul Războiului subliniind că armata are nevoie de sisteme construite pentru un scop precis, capabile să se adapteze rapid pe un câmp de luptă dominat de mașini autonome.
Statele Unite s-au bazat mult timp pe bugetul lor militar uriaș pentru a desfășura unele dintre cele mai scumpe sisteme de armament din lume. În interiorul Pentagonului există însă o conștientizare tot mai mare că acest model nu este sustenabil.
„Astăzi avem nevoie atât de calitate, cât și de cantitate”, a spus Hegseth.
Războiul din Ucraina ilustrează transformarea războiului prin drone: dronele sunt responsabile pentru 70% din pierderile Rusiei
Tehnologia războiului a evoluat rapid în ultimii ani, iar această schimbare este ilustrată în special de războiul Rusiei împotriva Ucrainei.
Un conflict care a început fiind dominat de tancuri și artilerie s-a transformat tot mai mult într-un război al dronelor.
Dezavantajată în ceea ce privește blindatele și aviația convențională, Ucraina s-a orientat către sisteme fără pilot ieftine pentru recunoaștere și atac. Potrivit estimărilor, dronele ar provoca aproximativ 70% din pierderile rusești, permițând efectuarea atacurilor de la distanță și reducând riscurile pentru piloți și echipajele aeriene.
În ultimii ani, Pentagonul a făcut unele progrese în acest domeniu, inclusiv prin crearea unei forțe operative – Joint Interagency Task Force 401 – axată pe contracararea dronelor.
Ce este proiectul Meridian, unde a fost cooptat inclusiv Elon Musk
Dincolo de restructurarea internă, viitorul apărării americane va fi conturat de un grup de lucru civil format din directori din sectorul tehnologic. Hegseth a anunțat lansarea Proiectului Meridian, un grup de studiu condus de directorul executiv al SpaceX, Elon Musk, fondatorul companiei Anduril, Palmer Luckey, și fostul președinte al Camerei Reprezentanților, Newt Gingrich.
Raportul acestui grup, așteptat în ianuarie 2027, are rolul de a identifica vulnerabilitățile tehnologice ale Statelor Unite și de a propune soluții tactice clare pentru dotarea militară pe termen lung.
Aceste măsuri detaliate la Quantico includ și programul Fortress America, destinat decuplării bazelor militare americane de la rețeaua civilă de electricitate prin generatoare proprii, și un plan de selecție pentru construirea unei noi baze militare de mari dimensiuni.
(Citește și: SUA recunosc, în premieră, că au desfășurat armament în spațiu)
***