Studiu KAS: ”Economia României prin prisma Raportului Draghi” – realizat în colaborare cu platforma cursdeguvernare.ro

Fundația Konrad Adenauer a lansat luni studiul „Economia României prin prisma raportului Draghi”, analiză menită să evalueze potențialul prin care România poate contribui, prin politici economice aplicate, la creșterea competitivității europene – punct nevralgic în acest moment geoeconomic.

Documentul va fi depus – alături de evaluări și pe alte state în care Konrad Adenauer Stiftung e preocupată de evoluțiile economice – la principalele instituții europene, iar analiza reprezintă o privire din unghiul Raportului Draghi asupra economiei românești și al modului în care România contribuie la consolidarea competitivității europene.

Studiul pentru Fundația Konrad Adenauer a fost realizat de Cristian Grosu (jurnalist, redactor-șef al publicației CursDeGuvernare.ro) și Alexandra Pele (redactor-șef adjunct CursDeGuvernare.ro) :

alegând 5 puncte critice asupra cărora fostul șef al BCE trage semnale de alarmă, analiza propune 6 direcții în care România are un mare potențial fie de a accelera dezvoltarea, fie de a facilita evoluții financiare și legislative care să se propage apoi în lanț în întreaga economie, cu efect pe competitivitate.

Redăm în continuare un rezumat al lucrării.

(Studiul integral poate fi descărcat de AICI-LINK – de pe pagina Konrad Adenauer Stiftung)

*

Introducere

Radiografia pe care Raportul Draghi o face problemelor de competitivitate ale Uniunii Europene poate fi adaptată la fiecare economie națională, acolo unde unele particularități locale pot reprezenta atuuri în tentativa de a modela o economie mai competitivă.

România are câteva astfel de atuuri, pornind chiar de la observațiile din Raportul Draghi: simpla îmbunătățire a politicilor economice poate dubla punerea în valoare a potențialului economiei naționale și conectarea acesteia la un set de politici comune cu celelalte state le Uniunii Europene pentru îmbunătățirea poziției geo-economice.

În plus, o asemenea conectare la politicile comune ar putea configura și un rol specific al unei economii naționale – în speță, a României – pe harta economică europeană.

5 puncte critice din Raportul Draghi

”Am ajuns în punctul în care, fără acțiune, va trebui fie să ne compromitem bunăstarea, mediul înconjurător sau libertatea noastră” – scrie Mario Draghi în preambulul raportului său.

1. Prețul energiei și securitatea energetică

În Uniunea Europeană, prețurile cu amănuntul și cu ridicata la gaze sunt în prezent între trei și cinci ori mai mari decât prețurile din SUA, în timp ce, istoric, prețurile în UE au fost de două până la trei ori mai mari decât cele din SUA. În Uniunea Europeană prețurile de vânzare cu amănuntul la energie electrică – în special cele pentru sectoarele industriale – sunt în prezent de două până la trei ori mai mari decât cele din SUA și China.

2. Finanțarea redresării competitivității – regândirea sistemului financiar care irigă economia inovatoare

Potrivit Raportului, Uniunea Europeană ar avea nevoie de un plan de creștere a competitivității care ar costa cel puțin dublu față de Planul Marshall de după Cel de-al Doilea Război Mondial – o sumă estimată de Mario Dragi la circa 800 de miliarde de euro anual.

Evident, e o sumă greu de găsit în materie de împrumuturi.

Uniunea Europeană are un nivel insuficient al investițiilor de fondurile de venture capital (capital de risc: UE atrage 5% din totalul finanțărilor de la nivel global, SUA 52%, iar China 40%.).

Europa ar trebui să ajungă din urmă cu SUA prin creșterea finanțării companiilor inovatoare prin intermediul piețelor de capital în loc de împrumuturi bancare –„Băncile europene nu se pricep deloc la finanțarea inovației” – spune, în Raportul său, Mario Draghi.

3. Severul decalaj tehnologic al Uniunii Europene față de SUA și China

Sublinierea importanței inovației și a concurenței viitoare în deciziile DG COMP (Direcția Generală pentru Concurență) ar putea stimula progresul în domeniile unde dezvoltarea de noi tehnologii ar aduce beneficii consumatorilor.

Același lucru e, însă, valabil și pentru – sau mai ales pentru – tehnologiile viitorului, privind Inteligența Artificială, acolo unde SUA și China au deja un avantaj dificil de recuperat.

4. Legislația antitrust a UE și suprareglementarea în materie de concurență blochează formarea de jucători economici de talia necesară să se impună pe scena globală

Controlul excesiv al concurenței tine companiile cu mare potențial de a fi jucători globali departe de resursele necesare unui astfel de joc și, mai ales, de miza principală de pe scenă: tehnologia și inovația.

5. Economia Uniunii Europene este mult mai dependentă de comerț decât oricare din marile economii ale lumii – într-un moment în care vechile reguli comerciale s-au schimbat sau sunt nefuncționale

Economia UE este o economie deschisă, mai deschisă ca oricare alta: 50% din PIB provine din comerț, față de 37% în China, 27% în SUA.

”Trebuie să fim conștienți că regulile OMC sunt copilul unei lumi în care exista armonie geopolitică, în care exista consens generalizat și în care toată lumea promova un comerț liber, cu toate că prima încălcare a regulilor Organizației Mondiale a Comerțului a fost semnalată într-un raport din 2003, o încălcare gravă comisă de guvernul chinez. Nimeni nu a făcut nimic, nimeni nu a spus nimic. Suntem și cei mai vulnerabili în fața represaliilor” – atrage atenția Mario Draghi.

6 surse de creștere a competitivității economiei românești – cu potențial de multiplicare în economia Uniunii Europene

1. Cartea energetică a României: marile atuuri și marile probleme ale sectorului energetic – aportul la competitivitatea generală a economiei europene

Punctul de plecare:

Marele avantaj al sectorului energetic românesc este mixul foarte echilibrat al surselor de producție. În anul 2024, pe partea de producție, energia hidro, eoliană și solară a constituit 47% din energia României.

Un alt avantaj este poziția geografică, rețelele energetice atât pe orizontală, cât și pe verticală creând premisele constituirii unui hub regional pentru gazele naturale:

După gazoductele BRUA și Onești – Ungheni – Chișinău, gazoductul Tuzla – Podișor, în lungime de 308 km și valoare de aprox. 500 de milioane de euro, este cel mai important proiect de infrastructură gazieră pe care-l construiește Transgaz, fiind un proiect strategic, vital pentru securitatea energetică. Sectorul de gaze beneficiază de două atuuri:

Proiectul Neptun Deep – operat de OMV Petrom și Romgaz:

• Producția de platou este estimată la aproximativ 140 mii bep (baril echivalent petrol)/zi timp de aprox. 10 ani; aprox. 7-8 mld mc pe an.
• Volumele recuperabile estimate sunt în prezent de aproximativ 100 mld. metri cubi (~700 mil. bep);
• Costul unitar de producție este estimat la o medie de 3 USD/bep (pentru durata de viață a zăcământului).

Un alt avantaj competitiv vizează posibilitatea de racordare pe axele Sud-Nord și Est-Vest a infrastructurii de gaze: Coridorul Sud – Nord din cadrul Inițiativei celor 3 Mări (I3M) poate integra conducta BRUA, ceea ce va crea posibilitatea exporturilor și importurilor de gaze într-un flux coerent.

În plus, odată cu ajungerea la capacitate a extracției de pe platforma Neptun Deep, România devine cel mai mare producător de gaze din Uniunea Europeană – cu un mare potențial de export: consumul de gaze din ultimul deceniu are o tendință descendentă, iar gazele naturale pot constitui în anii următori atât sursă primară de tranziție pentru energia electrică, dar și sursă pentru industria chimică și export al produselor chimice cu valoare adăugată mare.

Probleme și soluții de avans ale competitivității sectorului:

a. Problema producției:

• Operatorii din Europa Centrală și de Vest au implementat un nou algoritm numit FBNC care determină modul în care sunt alocați megawații între interconexiuni. Acest algoritm se aplică până la granița României.
• Sistemele electrice din România până în Grecia urmează vechiul algoritm, ceea ce face ca operatorii de transport să nu știe exact cum este distribuită energia până în România, adică dacă reţelele sunt pline sau, pur şi simplu, nu mai primesc energie, ceea ce pare să se fi întâmplat vara trecută prin izolarea sistemelor electrice din sud-estul Europei.
• Soluția pentru România este să-și crească producția de energie electrică prin valorizarea resurselor sale primare – un exemplu: aducerea la funcționalitate a centralei de la Iernut, la care se adaugă:

b. Să-și accelereze investițiile în infrastructura energetică, pentru a putea fi un jucător esențial în acest ”joc” al interconexiunilor – cei doi mari jucători, Transelectrica și Transgaz trebuie lăsați să-și folosească profiturile exclusiv pentru investiții.

• Infrastructura energetică – mai ales pentru energia electrică – mai are de făcut pași importanți pentru a putea prelua energia inconstantă a producătorilor din eolian și solar.

c. Politicile adoptate de guverne în criza energetică europeană au produs confuzie în piață, astfel încât actorii sectorului – de la producători la distribuitori – au preferat contractele pe termen scurt, pentru a avea garanția prețurilor. Acest lucru a dus la accesarea permanentă a pieței SPOT, unde prețurile sunt foarte mari.

• Soluția este echilibrarea pieței astfel încât să fie stimulate contractele pe termen lung, cu prețuri previzibile și garanții de livrare.

d. Accesarea tuturor programelor energetice din PNRR (2,8 miliarde de euro) și din Fondul de Tranziție Justă (2,5 miliarde de euro).

• Programele de ”înverzire” a energiei vor avea efecte colaterale minime dacă producția, infrastructura și contractele pe termen lung sunt aduse în grafic: rețelele electrice sunt vechi de zeci de ani și ele au probleme de funcționalitate tehnică.

2. Finanțarea dezvoltării: zecile de miliarde de euro care „băltesc” și miza aducerii lor ca flux financiar în economia inovativă

România are aceeași problemă cu finanțarea economiei inovative ca și întreaga Uniune Europeană: banii populației și ai companiilor nu sunt investiți în economie decât într-o proporție foarte mică. În cazul României – într-o proporție infimă.

Punctul de plecare:

Sistemul bancar din România este supraexpus pe datoria suverană, statul concurează cu economia pe banii băncilor:

Plasamentele fondurilor de investiții private equity (PE) și venture capital (VC) în România sunt mici și, în raport de PIB, de 10 ori mai mici decât media europeană: 0,041% în România, față de 0,46% în UE, potrivit unui raport din iulie 2024 al ROPEA (Romanian Private Equity Association) cu date disponibile la nivelul anului 2023.

Acest lucru se petrece pe fondul creșterii depozitelor bancare la termen până la un nivel de 200 miliarde de lei (circa 40 miliarde de euro) la nivelul lunii iulie 2024.

În același timp, fondurile de investiții evaluate ca procent din PIB plasează România (pe cale de consecință, și economia românească) pe penultimul loc în Uniunea Europeană, la mare distanță de celelalte state din regiune și la un aport economic copleșitor față de statele Europei de Vest:

Soluții de creștere a pieței de capital și de atragere a fluxurilor de bani dinspre economisire spre investiții în economie:

a. Dezvoltarea unui cadru legal simplificat pentru micro-împrumuturi acordate pentru a începe o afacere inovativă cu garanții de la Fondul de Garantare.

b. Politici țintite pentru a crea fonduri de Private Equity sau generaliste de dimensiune mai mari, care să poată acorda tracțiune financiară unui număr mai mare de companii. (România are fonduri de PE de 40-100 mil. de euro, în timp ce Polonia, de exemplu, are fonduri de peste un mld. Euro. Acest lucru s-ar putea face prin:

• Creșterea implicării HNWI (high net-worth individuals – banii paralizați în bănci ai populației, care are potențial de investire), prin programe țintite de educație financiară și promovare a avantajelor investiționale, precum și stimularea creării de platforme de diseminare și învățare a regulilor în industria pieței de capital;
• Promovarea României la nivel regional ca destinație a banilor atât în Venture capital (VC), cât și Private Equity.
• Stimulare, prin cadrul legal și financiar a Angel Investors – experții din companii care pot intra în piață atât cu capital, cât și cu know-how.

c. Dezvoltarea de fonduri de Venture Capital. Numărul lor este mic in Romania, iar prezența lor ar trebui să fie și în afara sectorului de IT. Fondurile de VC investesc după perioada de seed în care vin Angel Investors, dar înainte de fondurile de Private Equity.

d. Îmbunătățirea accesului la capital de risc din partea Băncii Naționale a României: e necesară stimularea băncilor să crediteze companiile și relaxarea regulilor care opresc finanțarea planurilor de afaceri bazate pe dezvoltare. După regulile actuale, puține companii sunt „finanțabile”.

3. Digitalizarea alertă a administrației și economiei, tehnologizarea alertă a economiei

Punctul de plecare:

Industria IT și de comunicații trebuie să-și reia trendul crescător pe care l-a avut între anii 2015 – 2022, când a pornit de la 5% din PIB și a crescut cu 40% la finele intervalului, cu o performanță: din cele 4 puncte procentuale de creștere a PIB în 2022, nu mai puțin de 1,3 puncte procentuale au fost asigurate de industria IT și comunicații.

Soluții de monetizare a potențialului sectorului IT și de accelerare a tehnologizării companiilor în acord cu trendurile economiei globale:

1. Stimularea racordării acestui sector la mecanismele de finanțare prin piețele de capital.
2. Facilitățile pentru cercetare și dezvoltare ar trebui simplificate și direcționate către companii care produc proprietate intelectuală în România, construiesc produse sau servicii românești, construiesc branduri românești. Prevederile legislative actuale sunt limitative și aproape inaplicabile din cauza birocrației.
3. Transparentizarea planului de digitalizare a statului (susținut în mare parte din fonduri europene) și implicarea asociațiilor reprezentative românești (ANIS, RBL, Concordia) în consultare pentru a îmbunătăți impactul și a crește implicarea companiilor locale în dezvoltarea de arhitecturi și soluții IT.
4. Implicarea companiilor românești cu potențial de dezvoltare tehnologică în programele industriale comune ale Uniunii Europene: industria bateriilor, precum și industria de apărare.
   Crearea unei oferte de centre de producție și de infrastructură economică, pe care România să o prezinte Comisiei Europene în aceste sectoare critice, pentru a se putea integra în sistemul european de creștere a competitivității industriale.
5. Stimularea și susținerea țintită a companiilor tehnologice aflate pe un trend de dezvoltare accelerată și adecvată politicilor de competitivitate europene, în sectoare cu potențial: industria bateriilor de stocare și cercetarea/fabricarea de drone. În acest sens se poate ținti multiplicarea unor exemple de succes cum ar fi fabrica Prime Batteries Technology și INCAS pentru drone.  
6. Crearea unui mecanism de sprijin pentru companiile românești în fața concurenței neloiale din partea jucătorilor din afara UE (Asia, Turcia) din diverse domenii – de la mașini la baterii, la comerț electronic: dacă nu există mecanisme statale de protecție în fața concurenței neloiale, jucătorii din economia națională ar trebui să primească un sprijin asemănător pentru a avea o șansă.

4. Punerea în valoare a potențialului resurselor naturale ale României și transformarea lor din avantaje comparative în avantaje competitive

România dispune de resurse naturale – unele, necesare în industriile tehnologice, altele, în industriile energetice – încă neexploatate sau exploatate sub potențial.

Utilizarea acestor resurse nu numai că ar dinamiza economia României și ar permite revigorarea unor industrii, ci ar reprezenta și un aport la securitatea resurselor critice și energetice europene.

Punctul de plecare:

Strategia României pentru Resurse Minerale Neenergetice orizont 2035 confirmă „existența unor acumulări minerale cu conținuturi ridicate ce pot fi exploatate rentabil”, în analiza SWOT pentru resursele polimetalice cu conținut de cupru, plumb și zinc. Documentul nu sesizează, însă, și oportunitatea realizării unui lanț de procesare după exploatare.

Din lista de materii prime critice a Uniunii Europene cu o cerere crescândă, Strategia României 2035 reține: 

• din categoria resurselor nemetalifere, economic importante, cu rezerve geologice cunoscute și posibilități de exploatare: nisipurile cuarțoase și grafitul;
• din categoria resurselor nemetalifere, economic importante, cu rezerve geologice necunoscute: mineralele de bor, fosforitele;
• din categoria resurselor metalifere economic foarte importante, cu rezerve geologice necunoscute și cu un potențial moderat: cromul, magneziul, germaniu și telurul;
• din categoria resurselor metalifere economic importante, cu rezerve geologice neevaluate și cu un potențial moderat: stibiu (antimoniu), wolfram (tungsten) și pământuri rare (TR);

Soluții de transformare a avantajului comparativ al resurselor naturale în avantaj competitiv pentru economie:

1. Trecerea de la „Strategia  României pentru Resurse Minerale Neenergetice orizont 2035” la planuri concrete și proiecte punctuale – cu angajamente, obiective, termene, în privința exploatării.
2. Prioritizarea în funcție de valoarea adăugată pe care o pot aduce în economie deschiderile sau redeschiderile exploatărilor și după criteriul importanței pe care aceste resurse le au în noile tehnologii.
3. crearea unui plan de stimulare a industriilor care să prelucreze în România cât mai multe din resursele naturale, conferindu-le valoare adăugată.
4. Politici de business care să integreze companiile românești din industriile extractive sau de prelucrare a resurselor naturale în circuitele tehnologice europene.
5. Stimulente pentru investițiile în retehnologizare a exploatărilor, precum și în formarea forței de muncă adecvat calificate.
6. Relansarea industriei chimice și petrochimice prin folosirea resurselor de gaze naturale din Neptun Deep – îndeosebi în industria îngrășămintelor chimice și a medicamentelor – sector responsabil de 40% din deficitul comercial al României. Există 3-4 companii funcționale care ar putea, beneficiind de această resursă, să aibă rezultate spectaculoase.

5. Problema legislației concurențiale și internaționalizarea companiilor românești

Una dintre problemele pe care insistă Raportul Draghi este legislația concurențială a Uniunii Europene, transpusă în legislațiile naționale, care blochează formarea așa-numiților „campioni de talie mondială”, capabili să concureze cu marii jucători specifici în piața globală.

Punctul de plecare:

La această oră, o firmă mare din România sau Malta rămâne nesemnificativă la nivel UE. Dimensiunea companiilor trebuie analizată la scară UE, deci ar trebui regândit și reproiectat rolul autorităților de concurență și puterea lor de a defini piețe fragmentate.

Suportul real la nivel național e foarte slab: în timp ce companiile românești sunt sancționate în țările din regiune, în România, companii precum Temu, Shein, sectorul aviatic nu răspund solicitărilor autorităților.

România are o birocrație excesivă la fuziuni (care sunt privite din perspectivă națională).

Controlul investițiilor străine se face cu exces de zel – practic, orice investiție trebuie notificată, chiar dacă e o investiție a unui cetățean român sau european și chiar dacă e deja într-o facilitate existentă: de exemplu, extinderea capacității de producție a unei fabrici care funcționează deja trebuie notificată din perspectiva investițiilor străine.

Haosul legislativ general, care pune firmele într-o permanentă dificultate și care presupune un efort de adaptare constant, provocând incertitudine și costuri: în 2024, în România s-a adoptat, în medie, o lege pe zi, iar o dată la două zile s-a emis o ordonanță de urgență.

Soluții de deblocare a impedimentelor legislative care pun în dificultate de dezvoltare companiile românești cu mare potențial competitiv:

1. Reevaluarea modului în care e implementată legislația concurențială a Uniunii Europene în România, din perspectiva caracteristicilor naționale ale ecosistemului de afaceri – cu respectarea directivelor europene: o autoritate națională de concurență nereevaluată în privința modului de implementare a legislației europene va încerca să-și crească puterea în detrimentul dezvoltării companiilor mari, cărora le va limita dezvoltarea, chiar dacă ele sunt mici la nivel european sau global.
2. Tratament egal, din punct de vedere al legislației concurențiale, al tuturor companiilor, indiferent unde vând sau prestează servicii: companiile locale sunt supuse unor rigori legislative suplimentare, față de cele străine care vând în România.
3. Suport administrativ – cu respectarea legislației europene – pentru companiile mari exportatoare sau care doresc să își deschidă filiale în alte țări.
4. Banca Națională a României a depus la guvern o listă cu 167 de companii cu capital autohton cu mare potențial de competitivitate, listă concepută pe baza unor criterii dure de stabilitate și administrare a capitalului. E necesară o analiză punctuală a fiecărui caz în raport cu legislația concurențială și deblocarea blocajelor legislative care împiedică sau îngreunează internaționalizarea acestor companii, precum și creșterea acestora pentru a accede de la statutul de jucători naționali la cel de jucători regionali sau chiar europeni.

6. Gradul de deschidere al economiei românești – diversificarea piețelor pentru comerțul exterior  – atragerea de investiții străine directe

Economia României a avut o evoluție bună a gradului de deschidere (importuri + exporturi), însă ea s-a dezvoltat pe baza unei paradigme care o poate dezavantaja în actualul context competițional european și mondial.

Raportul Draghi atrage atenția asupra faptului că economia Uniunii Europene depinde în proporție de 50% de comerț – cu mult peste economiile SUA și Chinei – ceea ce o face vulnerabilă la războaiele comerciale și la fracturile în lanțurile de aprovizionare.

România se află într-o situație similară și trebuie să-și regândească modelul de creștere economică din perspectiva piețelor de desfacere interne și externe.

Soluții pentru trecerea de la statutul de importator la cel de producător și exportator în piețe diversificate:

1. Reducerea dependenței de importuri în special pentru produsele care au mare potențial de a fi produse la nivel național și pentru piața națională.
2. Alcătuirea unei liste de produse și servicii care dezechilibrează balanța comercială a României – prioritizarea punctelor critice și acordarea de facilități și stimulente cu respectarea legislației europene.
3. Refacerea industriei chimice, responsabilă de 40% din deficitul comercial, prin punerea în valoare a resurselor naturale: prelucrarea acestora pe plan local va crește nu doar valoarea adăugată în economie, ci va reprezenta și o diminuare a dependenței de exterior a economiei locale într-un sector esențial din industrie.
4. Alcătuirea unei liste de servicii cu potențial mare de export, care pot fi prestate de la distanță: România este o economie marginală geografic, distanța fizică față de marile economii e mare, trebuie găsite soluții de compensare a acestui dezavantaj.
5. Trecerea industriei energetice de la statutul de importator la cel de exportator și hub regional, în baza atuurilor pe care România le are atât prin resurse, cât și prin mixul energetic echilibrat și poziția geografică.

Concluzii

În privința României, aceasta trebuie să privească, economic, în două direcții, ca să poată urma orbita schițată de cele două rapoarte:

• În plan intern:

Demararea unui program de depanare a punctelor critice semnalate de Raportul Draghi, fie și numai în sensul celor 6 prezentate în analiza de față, la modul cel mai concret posibil: cu planuri, obiective precise, termene, responsabilități și monitorizarea implementării.

Decalajul față de statele Uniunii Europene și chiar față de cele din regiune configurează și un uriaș potențial de dezvoltare: pe termen mediu, depanarea meticuloasă a punctelor critice enumerate mai sus ar putea duce la rezultate spectaculoase.

• În plan extern:

Dezvoltarea relațiilor cât mai directe cu structurile economice și comerciale ale Comisiei Europene, pentru a putea fi parte activă la discuțiile pe planurile comune și pentru a putea face parte, ca economie, din proiectele concrete comune pe care Comisia le inițiază pentru creșterea competitivității.

România poate pune pe masa discuțiilor o listă de atuuri, o listă de companii cu mare potențial competitiv, o listă de propuneri privind simplificarea legislației europene din perspectiva experienței și a particularităților economiei naționale.

În același timp, dezvoltarea unei diplomații economice orientate spre obiective concrete – capitol profund deficitar al abordării economiei și a comerțului internațional. Atât diversificarea piețelor, cât și extinderea relațiilor cu economiile europene depind de performanța unei garnituri de diplomați care înțeleg contextul și care au competența necesară.

(Citește și: ””Deșteaptă-te, Bruxelles!”. CRONICILE Nr. 75. Sumarul, titlurile, autorii, coperta”)

(Citește și: ”Conferință Fundația Konrad Adenauer: Lansare Studiu „Economia României prin prisma raportului Draghi””)

***