fbpx

Europa

Comisia Europeană: În România există riscul ca școala online să agraveze inegalitățile deja accentuate. Observațiile de țară

“Există riscul ca din cauza trecerii la învățarea la distanță să se agraveze inegalitățile deja accentuate”, avertizează Comisia Europeană, în Monitorul educației și formării profesionale… Mai mult

12.11.2020

La obiect

GFK: România, statul UE cel mai lovit de pandemie în puterea de cumpărare. Disparitățile regionale

România a fost cel mai afectat stat de pandemie din UE la nivelul puterii de cumpărare a consumatorilor, potrivit unui studiu publicat la nivel european… Mai mult

11.11.2020

La obiect

Septembrie 2020 – În pofida pandemiei, avansul salariului real revine la peste 5 procente

Potrivit datelor publicate de INS, câștigul salarial mediu brut din luna septembrie 2020 a fost de 5.414 lei, cu 77 de lei sau 1,4% mai… Mai mult

10.11.2020

La obiect

Deja, 13 miliarde de euro sau 6% din PIB deficit comercial. În septembrie, exporturile lunare au rămas pe minus, importurile au avansat cu 4 procente

Deficitul balanței comerciale a depășit 13 miliarde de euro după primele nouă luni ale anului (6% din PIB estimat), potrivit datelor publicate de INS. Pe… Mai mult

09.11.2020

Structura economiei româneşti: Pe care din cifrele lui 2011 poate conta creşterea din 2012

de Marin Pana 15.5.2012

Statistica oficială a anunţat luni cifrele pe primul trimestru al anului 2012: suntem, potrivit datelor semnal despre PIB, în recesiune tehnică. E un bun prilej să aruncăm o privire pe structura economiei – cu motoarele unei creşteri care anul trecut era dătătoare de mari speranţe. Eventual să încercăm, privind sursele de creştere, pe ce mai putem conta în anul 2012.

Cu un rezultat provizoriu de +2,5% în termeni reali, creșterea economică din 2011 a depășit semnificativ așteptările inițiale, situate la doar 1,5%. Primele calcule efectuate de statistica oficială dezvăluie care a fost contribuția fiecărui sector economic și, mai ales, evoluția pe fiecare trimestru, de natură să ne dea trendul pentru viitor.

Trebuie menționat că, respectând procedura conformă cu practicile europene, Produsul Intern Brut (indicatorul care exprimă creșterea economică) se calculează în trei expresii succesive. Prima, cea provizorie, este cea prezentată la scurt timp după încheierea anului evaluat. A doua, cea semidefinitivă, apare la un an distanță iar a treia, cea definitivă, de-abia după doi ani, moment în care cifrele prezentate nu se mai schimbă.

Câteva observații privind evoluția trimestrială se impun de la sine:

1.În trimestrul unu, industria a tras după sine toată economia, fiind singurul sector economic pe plus. Un plus atât de consistent, încât influența sa asupra PIB a compensat cu brio toate influențele negative din celelalte sectoare.

2.În trimestrul al doilea, a demarat ușor și a venit din urmă cu influență pozitivă de 0,4 puncte procentuale comerțul, sector cu pondere mare. El a compensate exact scădeile din restul economiei, rezultatul final fiind exact cel dat de contribuția industriei.

3.În trimestrul al treilea a fost rândul agriculturii (până atunci cu influență practice neglijabilă) să intre în scenă și să aducă jumătate din influența pozitivă asupra valorii adăugate brute (valoarea nou creată în economie, VAB).

4.În trimestrul patru,nu am mai avut nici uin sector pe minus, nici măcar segmental de comunicații și informații care avusese în prima parte a anului o contribuție negative destul de importantă pentru ponderea lui în economie. Odată cu epuizarea efectului recoltei de excepție, industria și-areluat rolul de locomotive, cu o influență de peste două treimi din creșterea economică realizată.

5.Sectorul financiar și cel al tranzacțiilor imobiliare au avut un efect neutru pe parcursul anului. Un ușor efect negativ a provenit din partea de alte servicii, care include partea de servicii oferite de bugetari. Aceasta din urmă se măsoară, prin convenție, pe baza salariilor plătite, ceea ce, în condițiile înghețării salariilor și unui anumit volum de disponibilizări a dus la diminuarea PIB cu circa 0,25 puncte procentuale.

6.Creșterea încasărilor din taxe și impozite a majorat destul de consistent PIB (metodologia adună la VAB impozitele nete adică impozitele plus taxele vamale minus subvențiile acordate), influența de 0,3 puncte procentuale fiind una importantă.

Contribuții nominale și PIB real

Valorile realizate de fiecare sector economic în prețurile curente (valori nominale) au fost calculate și ele în varianta provizorie de către statistica oficială. De aici au rezultat și ponderile agriculturii, industriei, construcțiilor etc. în PIB, prezentate în tabelul de mai jos. Unde regăsim și realizările în volum și majorarea de prețuri care s-a produs în sectorul respective.

Se poate observa că, dacă influențele asupra PIB din primul tabel au fost pozitive, cu mici excepții, în tabelul doi se poate vedea cum volumul de activitate figurează cu semn negativ în comunicații, finanțe, tranzacții imobiliare și, mai ales, în administrație publică și învățământ.

Prețurile la care s-a contabilizat producția inclusă în VAB au fost în creștere pe toată linia, cu limita inferioară la bugetari (+0,4%) și cea superioară în industrie și agricultură (+7,6%). Ele se situează, însă, integral sub nivelul prețului general folosit ca deflator pentru calcularea creșterii reale a PIB. Acesta a urcat la 8,1|% sub influența exclusivă și puternică a creșterii înregistrate pe segmentul de impozite (+33,6%).

Concret, un deflator mai mare s-a tradus într-un PIB real mai mic, valoarea pentru calcul creșterii economice rezultând din împărțirea PIB nominal de 578,6 miliarde lei la un indice de 1,081. Altfel spus, cele 578 miliarde din 2011 reprezintă 535 miliarde în prețurile anului 2010, când PIB-ul a fost de circa 522 miliarde lei și de aceea creșterea economică (PIB 2011/PIB 2010 în prețuri comparabile) a ieșit doar 2,5%.

De reținut, intrările mai mari la buget prin fiscalitatea mai puternică au majorat veniturile, echilibrând finanțele publice. Totuși au avut un efect discutabil asupra creșterii economice,fiind greu de crezut că efectul pozitiv prin sporul nominal a compensat reducerea generală a PIB real pe partea de deflator.

Mergeți în homepage ›

Publicat la data de 15.5.2012

3 comentarii

  1. Un ”motor de creștere” s-a oprit / Prognoza CE: România – scădere cu 35,8% la producția de cereale. Guvernul alocă 43 de milioane de euro despăgubiri de secetă » CursDeGuvernare.ro
    2.9.2012, 12:47 pm

    […] Cifra este îngrijorătoare, dat fiind că în anul 2011, un sfert din creșterea economică a Romniei s-a bazat pe creșterea din agricultură, pe fondul unor condiții meteo excepționale pentru culturi: din creșterea totală de 2,5%, agricultura a contribuit cu o creștere de 0,6% din PIB. […]

  2. Un ”motor de creștere” s-a oprit / Prognoza CE: România – scădere cu 35,8% la producția de cereale. Guvernul alocă 43 de milioane de euro despăgubiri de secetă » CursDeGuvernare.ro
    2.9.2012, 12:50 pm

    […] Cifra este îngrijorătoare, dat fiind că în anul 2011, un sfert din creșterea economică a României s-a bazat pe creșterea din agricultură, pe fondul unor condiții meteo excepționale pentru culturi: din creșterea totală de 2,5%, agricultura a contribuit cu o creștere de 0,6% din PIB. […]

  3. Industria coboară » CursDeGuvernare.ro
    11.10.2012, 7:53 pm

    […] (Citește și: ”Structura economiei românești: pe care din cifrele lui 2011 se poate conta în 2… […]

Lăsați un comentariu


Stiri

Document / Planul Național de Redresare și Reziliență, lansat oficial în consultare publică

Victor Bratu

Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, elaborat de Ministerul Fondurilor Europene, a fost prezentat, joi seară, în cadrul unui eveniment la care au participat preşedintele… Mai mult

Europa

Premieră: Contract ESA semnat pentru servicii de eliminare a deșeurilor spațiale – participă la operațiune și companii din România

Iulian Soare

Agenţia Spaţială Europeană (ESA) a semnat joi încheierea un contract de 86 de milioane de euro pentru achiziționarea unor servicii în premieră: eliminarea de pe… Mai mult

Stiri

Modificări importante la Codul Fiscal adoptate de Parlament: Consolidarea fiscală, recuperarea TVA, scutiri de impozite și suspendarea inspecției fiscale

Alexandra Pele

Parlamentul a adoptat la începutul săptămânii o serie de modificări importante la Codul Fiscal, respectiv la Codul de Procedură Fiscală. Este vorba de un proiect… Mai mult

Stiri

Ministrul Finanțelor Publice Florin Cîțu vrea să participe la ședințele de politică monetară ale BNR

Alexandra Pele

Ministrul Finanțelor Publice Florin Cîțu a anunțat joi că dorește să participe la ședințele de politică monetară ale Băncii Naționale a României (BNR), așa cum… Mai mult

Stiri

Exporturile românești în Germania au scăzut cu 18%, sub 10 mld. euro, în primele 9 luni din 2020

Adrian N Ionescu

Exporturile României în Germania au scăzut cu 18%, până la 9,8 miliarde de euro, în primele 9 luni ale anului. Totodată, diminuarea importurilor din Germania… Mai mult

Stiri

Deficitul bugetar a urcat la 7% din PIB în octombrie

Alexandra Pele

Execuția bugetului general consolidat în primele zece luni ale anului 2020 a înregistrat un deficit de 74,04 miliarde de lei, echivalentul a 7,05% din PIB,… Mai mult

Stiri

Locurile pentru noii rezidenți au fost suplimentate cu peste 2.000 de posturi

Vladimir Ionescu

Cifra de şcolarizare pentru rezidențiat a fost suplimentată anul acesta cu 2.055 de locuri, pentru a-i cuprinde pe toți absolvenții admiși, adică pe cei 9.116… Mai mult