15 aprilie, 2025

Orice acord cu SUA asupra programului nuclear iranian va depinde în principal de controlul asupra nivelurilor de îmbogățire a uraniului și asupra capacităților de armament atomic ale Teheranului, a atenționat luni trimisul special al lui Donald Trump pentru Orientul Mijlociu, Steve Witkoff (foto).

„Va fi în principal o chestiune de verificare a programului de îmbogățire a uraniului al Iranului și a capacităților sale de armanent nuclear”, a declarat Witkoff, potrivit Agerpres.

Negocieri asupra acestui subiect au avut loc la sfârșitul săptămânii trecute la Oman între diplomat și ministrul iranian al afacerilor externe, Abbas Araghchi.


„Prima întrevedere a fost pozitivă, constructivă, convingătoare”, a declarat luni Steve Witkoff.

Cu toate acestea, el a adăugat că Teheranul „nu are nevoie să îmbogățească (uraniul) la peste 3,67%”, nivelul maxim fixat prin acordul multilateral din 2015 din care președintele american Donad Trump a retras SUA în 2018, în timpul primului său mandat.

„În anumite circumstanțe, nivelul este de 60%, în altele – de 20%, a adăugat diplomatul, afirmând că un astfel de nivel îl depășește pe cel necesar pentru a realiza un program nuclear în scopuri civile.

Acordul din 2015 viza să facă aproape imposibil pentru Iran dezvoltarea unei bombe nucleare, lăsându-l totodată să își continue programul nuclear civil, la care Teheranul susține că se limitează.

Potrivit celui mai recent raport al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA), Iranul dispune de circa 274,8 de kilograme de uraniu îmbogățit la 60%. Nivelul necesar pentru arme nucleare este de 90%.


Verificările americane în materie vor fi cruciale și vor viza „rachetele și declanșatoarele pentru explozia unei bombe”, a precizat Steve Witkoff.

(Citește si: „Primele discuții directe SUA-Iran de când Trump a revenit la Casa Albă. Ce s-a stabilit și care sunt pașii următori”)

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: