fbpx

Chestiunea

DOCUMENT / Marile companii de stat profitabile nu pot compensa pierderile de miliarde ale celorlalte peste 800 – analiză Consiliul Fiscal

Companiile cu capital majoritar de stat au înregistrat pierderi nete cumulate de 1,8 miliarde de lei în 2019, în ciuda profitului net de 3,7 miliarde… Mai mult

09.02.2021

La obiect

Prăbușire dramatică a productivității muncii în agricultura românească

Productivitatea muncii în agricultura românească s-a prăbușit în 2020, potrivit datelor publicate de Eurostat. Evoluția consemnată față de anul precedent a fost de -47,2%, la… Mai mult

09.02.2021

La obiect

Acoperirea importurilor cu exporturi coboară mult sub cea din anul de criză 2010: Deficitul comercial pe 2020 a urcat la 8,5% din PIB

Deficitul comercial a urcat în luna decembrie 2020 la 1.952,4 milioane euro, cu peste 10% în plus față de aceeaşi lună a anului trecut, potrivit… Mai mult

09.02.2021

Chestiunea

Temelia Bugetului și a PNRR: 50% din actualii lucrători vor avea nevoie de noi calificări până în 2025

Aproximativ 50% din lucrătorii angajați în prezent vor avea nevoie de noi calificări până în 2025 pentru a răspunde nevoilor generate de criza Covid-19 pe… Mai mult

08.02.2021

Statistică 2021: România, cel mai mic cost al vieții dintre statele UE și pe locul 23 din 27 la puterea de cumpărare locală

de Marin Pana , 26.1.2021

Într-o analiză a costului vieții, România se poziționează în luna ianuarie 2021 pe ultimul loc între țările UE, pe locul 35 din 41 de state europene și pe locul 94 din 139 de state analizate pe plan mondial de către site-ul numbeo.com.

Poziția ocupată este suprinzătoare dar și relevantă pentru zona din care facem parte, nu doar geografic dar și ca nivel de dezvoltare, cu observația că suntem relativ avantajați atunci când se calculează puterea locală de cumpărare.

Astfel, cu un index de 38,50, (referința de referință 100 este costul vieții în New York), ne plasăm ca și cost al vieții mai jos decât Bulgaria (40,92), Albania (40,25), Serbia (39,19) sau Bosnia și Herțegovina (38,56) dar ceva mai sus decât Macedonia de Nord (34,15), Rusia (33,17), Republica Moldova (32,68) sau Belarus (30,69%).

Dacă ne ducem la ultima coloană din tabelul prezentat în analiză, se poate observa că devansăm în materie de putere de cumpărare patru state relevante din UE, respectiv Grecia (indice 38,95, deloc întâmplător în contextul crizei declanșate de datoria externă excesivă), Bulgaria (40,26), Croația (43,13, unde „jocul” dintre venituri și prețuri le dă cu minus față de noi) – de reținut, însă, ambele au intrat pe traiectoria adoptării euro – și, din nou supriză, Portugalia (44,96, ușor sub noi).

Alte patru state membre UE stau mai bine decât noi la puterea de cumpărare, în contextul veniturilor și prețurilor de acolo, undeva în intervalul de index 45 – 50 pe care, la limită, îl prindem și noi: Letonia (45,94), Polonia (47,09), Ungaria (49,81) și Slovacia (50,39). Datele sugerează că acestea ar trebui să fie, pe termen mediu reperele de convergență pentru recuperarea decalajului de nivel de trai.

Clasamentul și poziționarea relativă pleacă de la costurile din viața reală consemnate la alimente de bază, costul locuințelor, chirii, utilități, transport, haine, activități recreative etc. plus salariile nete raportate de un număr considerat a fi suficient de mare de contributori, datele fiind prelucrate de cel mai mare site de profil din lume.

Astfel, deși se poate aduce în discuție reprezentativitatea, formula de ponderare și faptul că statistica este centrată pe zona urbană, se conturează o imagine mult mai apropiată de percepția publică decât cea dată de o analiză exhaustivă a țărilor în cauză. Cert este că, cel puțin în zonele dens populate nu trăim chiar atât de rău pe cât se crede, dacă ne raportăm la practica europeană.

Apropo de practica europeană, se pot observa diferențe majore între marile economii ale Zonei Euro, provenite din costul vieții, unde ( ar trebui să luăm aminte și noi, pentru viitor) Germania câștigă detașat prin faptul că a reușit să mențină costul vieții relativ jos în pofida creșterii economice, prin controlul mai eficient al creșterii veniturilor decât în țările latine, Franța sau Italia.

În structură, indicatorii arată că avem cele mai ieftine alimente alături de Polonia, precum și cele mai mici chirii sau cele mai reduse note de plată la restaurant cu excepția Bulgariei. Polonia și Cehia au chirii aproape duble iar alimentele sunt semnificativ mai scumpe decât la noi în țările baltice, Slovacia sau Croația (care a depășit la acest capitol chiar și Spania).

Astfel, deși, per total, nu avem nici cele mai mari venituri și nici cele mai mici prețuri, ajungem să fim, din postura neașteptată de țară UE cu cel mai mic cost al vieții, pe locul 23 din 27 ca putere de cumpărare locală, ceea ce corespunde cu poziționarea potrivit nivelului PIB/locuitor ajustat cu nivelul relativ al prețurilor.

Poziționare pe care ar fi foarte util să încercăm să o păstrăm și să consolidăm calea optimă pe care am intrat spre convergența reală cu nivelul de trai european. Fără să forțăm majorări de venituri, care nu au corespondent în producția realizată, mai importantă fiind păstrarea unui nivel modic al avansului inevitabil al prețurilor spre uzanțele europene.

NOTĂ:

Numbeo.com este un site lansat în luna aprilie 2009 iar cercetările și datele disponibile prezentate nu sunt influențate de nicio organizație guvernamentală. Mladen Adamovic, Founder/CEO a lucrat ca inginer de  software la Google (2007-2009), unde a dezvoltat aplicații interne. Site-ul condus de el a fost menționat ca sursă de mai multe publicații internaționale de prestigiu, precum Time, Forbes, The Economist, New York Times, The Telegraph, The Washington Post, USA Today, The Sydney Morning Herald, China Daily etc.

Mergeți în homepage ›

Publicat la data de 26.1.2021

Lăsați un comentariu


Stiri

SUA / Planul de redresare elaborat de administrația Biden, votat în Camera Reprezentanților: 1400 de dolari pentru persoanele fizice

Iulian Soare

Camera Reprezentanţilor a adoptat sâmbătă dimineaţa planul în valoare de 1.900 miliarde de dolari elaborat de administrația Joe Biden pentru redresarea post-Covid. Proiectul de lege… Mai mult

Stiri

Premieră: Consiliul Facultății de Drept din Universitatea București propune rectorului exmatricularea a 45 de studenți din anulI

Vladimir Ionescu

Consiliul Facultăţii şi decanul Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti vor înainta Rectorului Universităţii propunerea de exmatriculare a 45 de studenţi din anul I,… Mai mult

Stiri

Noi șefi la Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului și la Protecția Consumatorilor

Vladimir Ionescu

Claudiu Daniel Dolot a fost numit vineri preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), iar Ionuţ Cătălin Stancu, preşedinte al Autorităţii pentru Administrarea Activelor… Mai mult

Stiri

Uciderea jurnalistului Jamal Khashoggi a fost ordonată de prințul Muhammad bin Salman – Raport desecretizat în SUA

Iulian Soare

Prinţul moştenitor al Arabiei Saudite, Muhammad bin Salman, a aprobat o operaţiune în Istanbul pentru capturarea sau uciderea jurnalistului disident Jamal Khashoggi (foto), conform unui… Mai mult

Stiri

PUZ-urile sectoarelor 2, 3, 4, 5 și 6 au fost suspendate 1 an – Nicușoar Dan, compromis cu liberalii din CGMB

Vladimir Ionescu

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a reușit să-i convingă liberalii din Consiliul General al Municipiului București (CGMB) să voteze suspendarea Planurilor Urbanistice Zonale (PUZ)… Mai mult

Europa

Angela Merkel: Paşapoarte de vaccinare vor exista probabil înainte de începerea verii

Victor Bratu

Certificatele digitale de vaccinare care permit oamenilor să călătorească în Europa, în ciuda pandemiei de coronaviurs, probabil vor fi disponibile înaintea verii, a spus joi… Mai mult

Europa

Klaus Iohannis susține că un eventual certificat de vaccinare trebuie utilizat doar în scop medical

Razvan Diaconu

Președintele Klaus Iohannis s-a pronunțat, la reuniunea extraordinară a Consiliului European, pentru o abordare coordonată și unitară la nivel european privind certificatele de vaccinare, susținând… Mai mult