joi

28 martie, 2024

4 mai, 2020

România figurează, potrivit datelor pentru anul trecut publicate de Eurostat, pe ultimul loc între statele UE la ponderea angajaților în activități legate de publicații raportat la totalul persoanelor ocupate, alături de Slovacia (cu observația că datele pentru noi sunt certe, în timp ce la ei sunt puse sub semnul întrebării).

Datele au fost publicate cu ocazia Zilei Mondiale a Libertății Presei, sărbătorită în fiecare an pe data de 3 mai și includ activități asociate cu jurnalismul, precum publicarea de cărți, ziare și reviste.

În topul statelor cu cel mai mare procentaj de persoane implicate în publicații apar trei state nordice: Germania, cu 1,3% din numărul de angajați (foarte interesant, dată fiind percepția orientării predominant industriale), Finlanda, Suedia ( ambele cu 0,7%) și Danemarca (0,6%). Ceea ce sugerează o corelație de luat aminte în raport cu nivelul de trai și cu necesitățile democrației care susține o economie puternică.


Cert este că noi, deși avem 12.900 de persoane în publicistică, suntem departe de proporția de 0,5% care se regăsește ca medie europeană. Iar dacă ne raportăm la cultură ca reper pentru nivelul de trai, suntem departe de convergența reală cu Occidentul, oricum mai departe decât în ce privește acumularea de bunuri materiale.

Pentru referință pe o zonă mai apropiată de situația țărilor mai noi membre UE, menționăm că, la un PIB similar cu al României ( deși populația este cam la jumătate față de a noastră), Cehia are, potrivit datelor publicate de Eurostat, 17.800 de jurnaliști. La o populație dublă, Polonia raportează un număr de 51.300 persoane iar vecinele Ungaria (10.800 persoane) și Bulgaria (7.600 persoane) stam mai bine dacă facem raportarea la numărul de locuitori, pe considerentul că publicistica acoperă o nevoie socială.

Cu alte cuvinte, datele seci ale statisticii regionale arată că avem puțini relativ puțini angajați în presă în raport cu posibilitățile date de economie, așa cum este ea ca nivel de dezvoltare. Ceea ce arată că ar trebui să acordăm o atenție deosebită acestui domeniu, în care avem de recuperat pentru a ne alinia la o viață culturală civilizată.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: