21 iulie, 2026

Președintele PSD și al Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, i-a invitat, marți, pe liderii partidelor să facă parte din comitetul de criză de la nivelul Parlamentului pe care acesta l-a propus.
De asemenea, Grindeanu a afirmat într-o conferință de presă de la Parlament că vrea să convoace o sesiune extraordinară săptămâna viitoare, pentru adoptarea unor măsuri necesare deblocării unor situații de criză și adoptării proiectelor de lege de care depinde încasarea miliardelor de euro din PNRR rămase de atras.

Grindeanu mai transmite că acest comitet de criză ar fi strict un grup de lucru la nivel informal și nu o procedură parlamentară clasică, iar acest grup de lucru ar urma să funcționeze exclusiv până la instalarea unui Guvern cu puteri depline.

Amintim că PSD a făcut mai multe apeluri în ultimele săptămâni la parlamentari și liderii partidelor politice să formeze o majoritate, după ce social-democrații au pornit criza politică din ultimele două luni, dând jos Guvernul Bolojan cu ajutorul partidului AUR, contrar prevederilor acordului coaliției de guvernare.

Apelurile PSD au venit în contextul în care PNL continuă să refuze o alianță cu PSD, iar președintele Dan refuză la rândul său să desemneze un nou candidat pentru funcția de premier în lipsa sprijinului unei majorități după eșecurile consemnate de desemnările Eugen Tomac și Adrian Veștea – ultimul picat la vot în Parlament în lipsa sprijinului AUR.

Urgențele care ar trebui să fie pe masa Comitetului de criză, conform liderului PSD

Grindeanu menționează și urgențele legislative, precum prelungirea cotei tranzitorii de TVA pe tranzacțiile imobiliare deja convenite (expiră la 1 august și sunt probleme cu Agenția de Cadastru), suplimentarea schemei de personal în sănătate și mecanismul de compensare a prețurilor la combustibili, în contextul reinflamării războiului din Iran și recrudescenței prețurilor la carburanți.

„România traversează o perioadă în care blocajul guvernamental afectează capacitatea statului de a răspunde la problemele urgente ale ţării. Sunt domenii esenţiale în care lipsa deciziilor produce deja efecte grave: spitalele de copii sunt afectate de blocarea angajărilor, preţurile la carburanţi continuă să crească, iar atacurile cibernetice asupra platformelor critice ale statului, inclusiv asupra sistemelor Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, au blocat activitatea din piaţa imobiliară”, spune preşedintele Camerei Deputaţilor, liderul PSD Sorin Grindeanu, într-o scrisoare adresată liderilor partidelor din Parlament, citată de News.ro.

„Dacă nu vom adopta o măsură legislativă tranzitorie, toate tranzacţiile imobiliare vor avea aplicată o cotă de TVA de 21%. Ceea ce va adânci criza din sectorul construcţiilor. Dacă nu vom suplimenta urgent, prin măsuri legislative, schema de personal din Sănătate, deficitul de personal din zonele critice, ultimul exemplu fiind Secţia ATI de la Spitalul Marie Curie, va duce la degradarea iremediabilă a serviciilor din spitale. Dacă nu vom repune în funcţiune mecanismul de compensare a preţurilor la combustibili, vom avea o nouă explozie a preţurilor pentru români”, precizează liderul PSD în mesaj.

Sorin Grindeanu propune, în aceste condiţii critice, constituirea unui comitet de criză la nivelul Parlamentului, format din reprezentanţii tuturor grupurilor parlamentare.

Sesiunea extraordinară a Parlamentului va fi convocată săptămâna viitoare

„Subliniez că este vorba strict despre un grup de lucru la nivel informal şi nu despre o procedură parlamentară clasică. Avem nevoie de un mecanism de lucru temporar, prin care să identificăm şi să pregătim, în regim de urgenţă, amendamentele şi soluţiile legislative necesare pentru deblocarea acestor situaţii”, explică Sorin Grindeanu motivul înfiinţării acestei comisii.

Potrivit lui Sorin Grindeanu, „rezultatul activităţii acestui grup de lucru va constitui, alături de proiectele legislative asumate prin PNRR, care vor aduce României peste 3 miliarde de euro, baza sesiunii extraordinare a Parlamentului pe care intenţionează să o convoace săptămâna viitoare, astfel încât să adopte toate măsurile urgente de care România are nevoie”.

„Dincolo de disensiunile politice, avem datoria de a asigura funcţionarea statului şi de a proteja interesele cetăţenilor. Acest grup de lucru ar urma să funcţioneze exclusiv până la instalarea unui Guvern cu puteri depline. Vă invit să vă alăturaţi acestui demers, în spiritul responsabilităţii faţă de România şi faţă de cetăţenii pe care îi reprezentăm”, a transmis Grindeanu liderilor partidelor.

(Citește și: PNL anunţă depunerea legii salarizării în Parlament miercuri şi cere o sesiune extraordinară săptămâna viitoare pentru adoptarea legilor necesare PNRR)

(Citește și: Sorin Grindeanu propune o „comisie de criză” în Parlament pentru deblocarea proiectelor din PNRR – PSD condiționează Codul urbanismului de retragerea autorizațiilor de construire în București de la Ciprian Ciucu)

***



Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: