miercuri

8 decembrie, 2021

Sondaj INSCOP: PNL ar câștiga alegerile cu 44.7%, urmat de PSD cu 39%. Doar UDMR ar mai putea intra în Parlament, la limită

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pocket

13 mai, 2015

alegeriPNL continuă să conducă în opțiunile de vot ale românilor cu 44.7%, față de PSD care este cotat cu 39.1%, în timp ce UDMR stagnează la 5.2%, la limita pragului electoral, riscând astfel să nu mai câștige niciun mandat, potrivit unui sondaj realizat de INSCOP, în perioada aprilie-mai 2014. Niciun alt partid nu ar mai intra în Parlament, dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri legislative.

Dacă UDMR stă sub semnul întrebării, în privința celorlalte formațiuni politice lucrurile sunt clare: toate se află sub 3%, cea mai mare scădere fiind înregistrată de PMP, pe fondul dosarelor de corupție în care este acuzat fostul prezidențiabil și lider, Elena Udrea.

intentia de vot

PNL a crescut cu 3% de la câștigarea alegerilor prezidențiale. Aflat pe al doilea loc, și PSD pare să își revină ușor după scrutinul din noiembrie, ajungând la 39.1%, față de 38.8% cât avea în decembrie și 37.4% în februarie.

Cu toate că nu există din punct de vedere juridic, cererea de înscriere la tribunal judecându-se în continuare în recurs, partidul lui Tăriceanu este inclus în cerectarea INSCOP și este plasat la 2.2%. În schimb, platforma fostului prezidențiabil Monica Macovei nu figurează în sondaj.

evolutia intentiei de vot

Așa cum arată fotografia momentului, viitorul Parlament va fi dominat de două partide mari-PNL și PSD, fără prea mari șanse pentru alte platforme politice, chiar dacă legea partidelor, care se află la promulgare, simplifică mult procedura de înființare a unei formațiuni, liberalizând astfel piața politică.

România offline versus România online

Ierarhia se inversează și distanța dintre PNL și PSD se mărește atunci când vine vorba despre opțiunile românilor care au acces la internet și la rețelele de socializare și cei care nu au acces.

În România offline, PSD ar câștiga alegerile cu 46.7% față de PNL cotat la 37.8%.

internet

Facebook și Twitter continuă să aibă un rol major în ceea ce privește comportamentul electoratului, după experiența ultimelor alegeri prezidențiale. În rândul electoratului care are cont pe cele două rețele de socializare, PNL ar obține o majoritate de 50.2%, extrem de confortabilă pentru formarea unui guvern, lăsând PSD în urmă la distanță de 16 procente.

Îți mulțumim că citești cursdeguvernare.
Abonează-te la newsletter aici.

retelele de socializare

Sondajul ” Adevărul despre România” a fost realizat de INSCOP Research, la comanda ziarului Adevarul, în perioada 23-30 aprilie 2015. Volumul eșantionului a fost de 1085 persoane și este reprezentativ pentru populația României de 18 ani și peste 18 ani. Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 3%, la un grad de încredere de 95%.

Etichete: , ,

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pocket

citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

  1. Totdeauna la urne e o incertitudine Heisenberg de 10%, deoarece politicienii au dublu limbaj, ca si televiziunile. Chiar in postromânism,electoratul nu si-a pierdut capacitatea de a emite judecati de valoare. PNL, de pilda, nu poate obtine milioane de voturi venind cu idei mari si totodata zbierând: vrem ciolanul puterii! Dealtfel, e o eroare foarte frecventa in spatiul mediatic din mai 2015, a amesteca tiramisu si zeama de varza: http://www.realitatea.net/jocuri-de-putere-12-muzee-date-afara-din-romania-reala-manifest-impotriva-terorismului-cultural_1696298.html
    http://www.realitatea.net/poezia-pornografica-scrisa-de-mihai-eminescu-nu-o-gase-ti-in-manualele-de-literatura_1694207.html

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

articole categorie

Citește și:

De studiat graficul de mai jos: el reprezintă o parte a analizei apărute în revista (exclusiv print) CRONICILE Curs de Guvernare nr. 88 (titlurile și autorii – LINK...

rrr