Guvernul slovac a aprobat trimiterea în România a unor radare de joasă altitudine, împreună cu personal care să le utilizeze, a anunţat marţi ministrul interimar al Apărării, Radu Miruţă.
”Uneori întâlnirile muncite dau şi roade concrete. Îi mulţumesc omologului meu, Robert Kaliňák (foto – n.red.), de asemenea şi Guvernului slovac pentru că au aprobat să trimită în România radare de joasă altitudine şi personal care să le utilizeze! Este un răspuns pe care l-am primit la apelul pe care l-am făcut şi la nivelul NATO şi la nivelul Uniunii Europene pentru a întări capacitatea de supraveghere de la graniţa noastră estică. Este un răspuns care mă bucură după întâlniri în care am cerut, am explicat şi am argumentat. Este un răspuns pe care l-am primit după ce am demonstrat prin programele SAFE că doar în câteva luni la MApN ne-am făcut bine temele. Se poate!”, a scris ministrul, pe Facebook.
Radu Miruţă, care participă la reuniunea informală a miniştrilor Apărării din statele membre ale Uniunii Europene, care are loc la Wicklow, în Irlanda. i-a mulţumit ministrului slovac Robert Kaliňák în cadrul reuniunii informale a miniştrilor Apărării din Uniunea Europeană, desfăşurată în Irlanda.
”Am subliniat încă o dată cât de important este să arătăm în practică felul în care funcţionează cooperarea dintre state. România a dovedit că este un partener serios, care nu cere nimic înainte de a-şi face singură lecţiile. Şi da, lecţii nefăcute de ani buni au fost făcute în doar câteva luni”, a transmis Radu Miruţă.
(Citește și: VIDEO/ Ministrul Apărării – anunț despre măsurile prioritare de securitate: Joint venture SAFE cu Ucraina pentru producția de drone – Modificările din Legea Apărării – Cu ce înzestrăm Armata)
****