2 iunie, 2026

Şeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiţă Vlad, audiat marţi la DNA într-un dosar în care are calitatea de suspect pentru complicitate la uzurparea funcţiei, respinge acuzaţiile aduse de procurori, susţinând că nu a comis nicio faptă de corupţie şi nu a fost implicat în astfel de fapte.

”Voi avea încredere că adevărul va rezulta din analiza obiectivă a faptelor şi a probelor, însă nu pot să nu observ caracterul cel puţin curios al momentului ales pentru formularea acestei acuzaţii”, mai adaugă generalul.

„Resping categoric acuzaţiile care mi-au fost aduse şi afirm fără echivoc că nu am săvârşit nicio faptă de corupţie şi nu am avut nicio implicare, directă sau indirectă, în activităţi care ar putea constitui complicitate la asemenea fapte. Voi avea încredere că adevărul va rezulta din analiza obiectivă a faptelor şi a probelor, însă nu pot să nu observ caracterul cel puţin curios al momentului ales pentru formularea acestei acuzaţii, în condiţiile în care dosarul este instrumentat de aproape un an, iar decizia de punere sub acuzare intervine tocmai acum, într-un context deosebit de sensibil şi complex la nivel naţional”, a arătat generalul Gheorghiţă Vlad, marţi, într-o postare pe Facebook.


El a adăugat că, sub conducerea sa, Armata Română şi-a consolidat rolul, capacitatea operaţională şi credibilitatea, devenind un reper de stabilitate şi profesionalism în îndeplinirea misiunilor sale.

„Din această perspectivă, nu pot ignora faptul că afectarea imaginii conducerii instituţiei Statului Major al Apărării într-un asemenea moment produce efecte care depăşesc persoana mea şi riscă să afecteze încrederea publică într-o instituţie esenţială pentru apărarea ţării şi siguranţa cetăţenilor. Întreaga mea activitate profesională şi publică a fost guvernată de respectarea legii, a principiilor integrităţii, responsabilităţii şi serviciului faţă de interesul public. Aceste valori mi-au călăuzit cariera până astăzi şi vor continua să îmi ghideze conduita şi în viitor”, spune generalul Vlad.

„Voi acorda întregul sprijin necesar organelor judiciare şi mă voi pune la dispoziţia acestora ori de câte ori va fi necesar pentru clarificarea completă a situaţiei. În acelaşi timp, nu voi menaja niciun efort pentru apărarea adevărului, a reputaţiei mele şi, mai ales, a imaginii şi credibilităţii instituţiei pe care o conduc. În contextul complex şi tensionat pe care îl traversăm, consider că protejarea încrederii publice în instituţiile fundamentale ale statului reprezintă o responsabilitate care trebuie exercitată cu maximă seriozitate şi echilibru. Sunt convins că faptele şi adevărul vor prevala”, mai spune acesta, în finalul mesajului.

Dosarul:

Şeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiţă Vlad, a fost audiat marţi, la DNA militar. MApN a transmis că DNA desfăşoară activităţi specifice de verificare, iar Statul Major al Apărării cooperează pe deplin cu autorităţile abilitate. Conform DNA, Gheorghiţă Vlad este suspectat de complicitate la uzurparea funcţiei, într-un dosar privind emiterea unui ordin în baza căruia numărul locurilor finanţate de la buget pentru Universitatea Naţională de Educaţie Fizică şi Sport Bucureşti – Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, a fost suplimentat cu 20, beneficiari fiind candidaţi admişi iniţial pe locurile cu taxă.

Conform DNA, urma ca, „la finalizarea studiilor universitare, un număr de 3 candidaţi să fie încadraţi pe posturi de ofiţer, la Ministerul Apărării Naţionale”.

(Citește și: Șeful Armatei, Vlad Gheorghiță, audiat în calitate de suspect. DNA – ar fi ajutat fiica unui general să studieze fără taxe la o facultate, prin suplimentarea locurilor susținute de la buget)


****

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: