4 august, 2026

O ședință de urgență în format online a avut loc, marți dimineață, între Ministerul Energiei și reprezentanții companiilor petroliere și ai benzinăriilor, pe fondul unei creșteri semnificative a prețurilor la pompă și a apariției unor probleme în aprovizionare. Cristian Bușoi, secretar de stat în ministerul de resort, a afirmat după ședință că situația aprovizionării cu carburanți s-a îmbunătățit față de acum două săptămâni, însă există provocări legate de aglomerația pe calea ferată către vestul țării.

Potrivit oficialului, nu se întrevede niciun risc ca unele benzinării să rămână fără carburanți, a declarat Bușoi, secretar de stat în Ministerul Energiei, conform Agerpres.

Ședința a venit în contextul în care motorina standard s-a scumpit în salturi în ultimele zile și a atins nivelul record de 10,80 lei pe litru, marți, în contextul în care barilul de țiței Brent s-a ieftinit puternic, în ultimele două săptămâni, ce-i drept cu volatilitate (creșteri și scăderi abrupte). În acelaşi timp, sortimentele premium de motorină au depășit pragul de 11 lei/litru, iar unele benzinării din țară au raportat stocuri temporar epuizate.

Autoritățile au constituit un comandament de lucru condus de secretarul de stat Cristian Bușoi – Rafinăria Petrotel a LukOil e în continuare închisă

Discuțiile de marți dimineață între oficialii guvernamentali și lanțurile de distribuție au vizat monitorizarea stocurilor, cauzele problemelor de aprovizionare și creșterea rapidă a prețurilor din ultimele zile.

Cristian Bușoi a afirmat că companiile petroliere au dat asigurări că au capacitatea de a acoperi cererea din piață, deși pot apărea blocaje temporare de transport în anumite regiuni. Bușoi a exclus riscul unei penurii pe termen lung.

„Am avut o ședință operativă de lucru cu companiile din domeniul carburanților, la care au participat și reprezentanți ai Ministerului Transporturilor, CFR Infrastructură și companii private de transport de marfă, precum și reprezentanți ai Oil Terminal, pentru a găsi soluții de eficientizare a transporturilor de carburanți către depozitele din toată țara și, mai ales, către vestul țării. Companiile petroliere ne-au spus că, față de acum două săptămâni, situația s-a îmbunătățit. Dincolo de activitatea care s-a mutat preponderent în orele de noapte, există disponibil și un slot pe timpul zilei, ceea ce este extrem de important.
Avem două limitări în acest moment în ceea ce privește transportul carburanților din zona Constanța către restul țării, fie că vorbim despre Oil Terminal sau despre terminalul Petromidia. Una este aglomerația de pe liniile de cale ferată, pentru că este sezon estival. Există mult interes și, oricum, este strategic să mutăm o parte din trafic pe calea ferată, pentru a nu mai aglomera șoselele.
A doua provocare este finalizarea, în următoarele săptămâni, a unei lucrări finanțate din PNRR, care va îmbunătăți mult viteza de trafic, pe un anumit tronson circulându-se pe un singur sens. Dincolo de aceste limitări, însă, există soluții. Dialogul va continua și deja se simte un progres. Asta ne spun companiile petroliere”, a precizat secretarul de stat, după întâlnirea cu reprezentanți ai companiilor din domeniul petrolier și al distribuției de carburanți, pe tema aprovizionării cu combustibil a pieței interne.

Măsurile pentru ameliorarea prețurilor, printre care și reducerea accizei la motorină, au fost promulgate

Referindu-se la reducerea temporară a nivelului accizei la motorină, Bușoi a spus că, în scurt timp, va intra în vigoare legea adoptată în Parlament, care a ținut cont de amendamentele Ministerului Finanțelor. Acesta a precizat și că rafinăria Petromidia a crescut puternic producția în ultimele zile.

„Una dintre soluții va fi aceea a aplicării accizei progresive, flexibile, care trebuie transpusă într-o hotărâre de Guvern. Vom analiza, evident, aceste situații și vom vedea cum se va putea implementa. Evident, Ministerul Finanțelor va da direcția, pentru a nu afecta veniturile bugetare și angajamentele internaționale. Știți și discuția cu agențiile de rating. Ministerul Energiei va fi implicat în implementarea și aplicarea acestui sistem. Vestea bună este că cei de la Petromidia ne-au anunțat astăzi că au crescut producția. Dacă săptămâna trecută erau sub 50% din capacitate, astăzi sunt la 85% din capacitate. Este nevoie de câteva zile, nu multe, pentru ca toate aceste lucruri să se regăsească într-un efect pe care să-l resimtă cetățeanul”, a afirmat secretarul de stat.

El a adăugat că, în acest moment, autoritățile nu văd niciun risc ca unele benzinării să rămână fără carburanți.

„În cazul în care ne-am apropia de astfel de situații, avem stocurile de urgență”, a precizat secretarul de stat.

Deputații au adoptat, săptămâna trecută, proiectul de lege privind (re)declararea situației de criză pe piața țițeiului și/sau a produselor petroliere, reducerea temporară a nivelului accizei la motorină, instituirea contribuției de solidaritate pentru OMV Petrom, precum și stabilirea unor măsuri de protecție a economiei și populației și de funcționare a pieței energiei. Măsurile au fost promulgate marți de președintele Nicușor Dan.

(Citește și: Acciză dinamică la carburanți, introdusă în premieră: Prima zi a sesiunii extraordinare a Parlamentului – Deciziile)

(Citește și: Vești bune de la Cernavodă: nivelul Dunării a crescut cu 2 cm după detonarea stâncii Pârjoaia, Reactorul 2 câștigă câteva zile în plus de funcționare – Urmează amplasarea a patru barje pentru direcționarea apei)

(Citește și: Dacia și Ford opresc producția până pe 19 august din cauza crizei energetice – Guvernul pregătește o HG pentru limitarea consumului marilor industrii – Ilie Bolojan: „Debitul Dunării e cel mai mic din ultimii 40 de ani, deficit regional de 4.000 MW”)

(Citește și: Director Petrom: România înmagazinează gaze la circa 50 de euro/MWh, ceea ce va ține sus prețurile la iarnă – Depozitele europene sunt pline în proporție de doar 58%, deși e luna august. România stă ceva mai bine, cu 61%)

***



Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: