luni

22 aprilie, 2024

29 iunie, 2021

G 20 ItaliaMiniștrii de Externe din grupul celor mai puternice 20 de economii ale lumii s-au întâlnit marți față în față pentru prima dată în doi ani. Italia, țara care deține președinția G20 în 2021, urmărește să găsească soluții multilaterale pentru o serie de crize globale precum sunt securitatea alimentară,  pandemia COVID-19, schimbările climatice şi ajutorul umanitar pentru Africa, anunță Reuters

Întâlnirea de o zi din orașul Matera, situat în sudul Italiei, include dezbateri despre cum să fie îmbunătățită cooperarea între statele membre G20 în privința sănătății globale, situația de urgență climatică și comerțul internațional.

„Pandemia a evidențiat necesitatea unui răspuns internațional la situații de urgență care depășesc granițele naționale”, a declarat ministrului italian de extern, Luigi Di Maio.

De asemenea, oficialul italian a declarat că o atenție deosebită va fi acordată Africii,  cu accent pe dezvoltarea durabilă.

Economiile statelor membre G20 reprezintă mai mult de 80% din produsul intern brut mondial, 75% din comerțul global și 60% din populația planetei.

Printre oficialii prezenți la Matera se numără diplomați de top din Statele Unite, Japonia, Marea Britanie, Franța, Germania și India. Miniștrii de Externe ai Chinei, Braziliei și Australiei au optat pentru participarea la discuții prin video, iar Rusia și Coreea de Sud și-au trimis miniștrii adjuncți.

Ministrul german de Externe, Heiko Maas, a declarat că își va exprima nefericirea față de modul în care China și Rusia și-au oferit vaccinurile pentru a le spori poziția față de anumite țări. „Nu este vorba despre obținerea de avantaje geostrategice pe termen scurt”, a spus el înainte de ședință” a spus șeful diplomației germane.


La rândul său, secretarul de stat american, Antony Blinken, a reiterat importanța distribuirii vaccinurilor împotriva COVID-19 în țările mai sărace, care altfel ar fi nevoite să lupte pentru a face rost de doze.

Acesta a mai spus că pandemia de coronavirus a înrăutățit inegalitatea economică la nivel mondial, iar G20 va continua să ajute țările cu venituri mici să abordeze „vulnerabilitățile semnificative ale datoriilor de stat”.

Reuniunea G20 la nivel de miniştri de externe marchează de asemenea ultima etapă a turneului de o săptămână a secretarului de stat american Antony Blinken în Europa.

Totodată, Italia, care găzduiește agențiile ONU pentru alimentație și agricultură, a invitat la reuniunea de la Matera și miniștrii dezvoltării din statele membre G20, dorind astfel să aducă în prim plan discuțiile despre securitatea alimentară și nutriția mondială.


Având în vedere diversitatea țărilor din G20, obținerea unui acord pe diferite dosare problematice ar putea fi foarte dificil, însă analiștii susțină că este totuși important faptul că miniștrii au reluat reuniunile în persoană și discută din nou despre o mai bună cooperare.

„Este dificil să ne așteptăm la rezultate concrete după întâlnirea de la Matera. Cu toate acestea, reafirmarea angajamentului și a înțelegerii multilaterale cu privire la acele probleme în care statele G20 ar putea să ajungă la un acord, într-un climat de tensiuni internaționale în creștere, ar fi deja un rezultat care nu trebuie subestimat”, a spus Antonio Villafranca, director de studii la Institutul de Studii Politice Internaționale.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Acest text se adresează în primul rând tinerilor, adică celor

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: