15 iulie, 2026

Comisia Europeană a lansat șase proiecte-pilot în cadrul noii Garanții europene pentru competențe (European Skills Guarantee), cu un buget total de 14,5 milioane de euro, România numărându-se printre cele zece state membre implicate în implementarea acestora. Inițiativa urmărește să sprijine aproape 1.000 de lucrători din industria autovehiculelor și din lanțurile de aprovizionare aferente, expuși riscului de șomaj, prin programe de formare la locul de muncă și facilitarea tranziției către sectoare economice aflate în creștere.

Potrivit Comisiei Europene, proiectele vor fi implementate de parteneri din Austria, Belgia, Bulgaria, Cipru, Germania, Grecia, Italia, Polonia, România și Slovacia. Acestea vor reuni angajatori, servicii publice de ocupare a forței de muncă, furnizori de educație și formare și parteneri sociali, pentru a testa modele noi de tranziție de la un loc de muncă la altul.

„Competențele deschid calea către locuri de muncă, stabilitate și noi oportunități. Odată cu semnarea acestor șase proiecte-pilot, demarăm activități concrete pentru a oferi sprijin specific cetățenilor, astfel încât aceștia să își poată construi viitorul într-o economie în schimbare”, a declarat vicepreședinta executivă a Comisiei Europene pentru drepturi sociale și competențe, locuri de muncă de calitate și pregătire, Roxana Mînzatu.

Industria auto din România reprezintă aproximativ 14% din PIB, generează peste 30% din exporturile naționale și susține aproape 230.000 de locuri de muncă directe, potrivit datelor ACAROM. Sectorul se află în plin proces de transformare, pe fondul trecerii la vehicule electrice și al digitalizării producției, ceea ce determină o cerere tot mai mare pentru noi competențe și programe de recalificare a forței de muncă.

Conform Comisiei, proiectele vor testa modul în care pot fi identificate mai rapid nevoile de competențe ale companiilor, cum poate fi adaptată formarea profesională la cererea pieței și cum pot fi realizate tranziții profesionale fără perioade lungi de șomaj. Accentul va fi pus pe recalificarea și perfecționarea lucrătorilor pentru ocuparea unor posturi în sectoare strategice sau în expansiune.

Schema urmărește inclusiv eliminarea barierelor care împiedică participarea la formare, astfel încât cursurile să fie accesibile și adaptate diferitelor categorii de beneficiari, iar rezultatul să fie integrarea efectivă în muncă. Potrivit regulilor pilotului, proiectele trebuie să urmărească obținerea unor locuri de muncă sustenabile, de cel puțin șase luni, pentru persoanele sprijinite.

Pilotul face parte din Uniunea Competențelor (Union of Skills), una dintre inițiativele-cheie ale actualei Comisii Europene pentru consolidarea competitivității economiei europene. Granturile acordate în cadrul apelului au o durată de până la 24 de luni și sunt finanțate din Fondul Social European Plus (FSE+).

Executivul european intenționează să utilizeze experiența acumulată prin aceste proiecte pentru elaborarea unei Garanții europene pentru competențe la scară largă, care ar urma să fie inclusă în viitorul Fond european pentru competitivitate, propus pentru cadrul financiar multianual 2028-2034. Pilotul este gestionat de Agenția Fondului Social European, împreună cu Centrul European de Competențe pentru Inovare Socială.

(Citește și: ”Germania, în fața unei alegeri dramatice în industria auto: închidere de uzine sau vânzarea către producători chinezi/ Planul de restructurare al VW, blocat de sindicate”)

***



Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: