11 aprilie, 2025

Salariul minim brut din România se încadra, la 1 ianuarie, în în grupul statelor UE cu cele mai mici astfel de venituri, sub 1.000 de euro, deși a avut cea mai mare rată de creștere anuală din UE, conform datelor publicate joi de Eurostat, primele din 2025 referitoare la acest indicator.

În clasamentul salariilor exprimate în paritatea puterii de cumpărare standard (PPS), adică după ajustarea acestora la diferențele de preț dintre țări, minimul din România urcă în grupa a doua, cu valori între 1.000 și 1.500.

Conform datelor Eurostat, cel mai ridicat salariu minim în statele membre UE îl depășește de 4,8 ori pe cel mai scăzut.

Salariile brute, la valoarea euro din decembrie 2024:


România, cel mai mare avans mediu anual, în ultimul deceniu

În ianuarie 2025:

  • Zece state membre UE aveau salarii minime sub 1.000 de euro pe lună: Bulgaria (551 euro), Ungaria (707 euro), Letonia (740 euro), România (814 euro), Slovacia (816 euro), Cehia (826 euro), Estonia (886 euro), Malta (961 euro), Grecia (968 euro) și Croația (970 euro), conform datelor publicate de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).

  • În alte șase țări membre UE, salariile minime variau de la 1.000 la 1.500 euro pe lună: Cipru (1.000 euro), Portugalia (1.015 euro), Lituania (1.038 euro), Polonia (1.091 euro), Slovenia (1.278 euro) și Spania (1.381 euro).

  • Restul de șase state avea salarii minime peste 1.500 euro pe lună: Franța (1.802 euro), Belgia (2.070 euro), Germania (2.161 euro), Țările de Jos (2.193 euro), Irlanda (2.282 euro) și Luxemburg (2.638 euro).

Topul convergenței


Rata medie anuală de creștere între ianuarie 2015 și ianuarie 2025 a fost cea mai ridicată în:

  • România (+14,1%)
  • Lituania (+13,2%)
  • Bulgaria (+11,6%)
  • Polonia (+10,3%).

Cele mai scăzute rate medii anuale de creștere au fost înregistrate în Franța (+2,1%) și Malta (+2,9%).

Mențiune:

  • 22 din cele 27 state membre au salarii naționale minime, excepțiile fiind: Danemarca, Italia, Austria, Finlanda și Suedia.

Salariul exprimat în paritatea puterii de cumpărare standard (PPS) propulsează România la nivelul următor, iar Polonia – în eșalonul statelor cu salarii mari


Disparitățile în privința salariilor minime din UE se reduc dacă se ține cont de diferențele privind nivelul prețurilor, care determină chiar mișcări importante în clasament, precum este chiar avansul României, care saltă din ultima categorie, în grupul de mijloc:

Se observă că, din această perspectivă, și alte state cu salarii minime brute mici fac această mutare ascendentă, astfel încât rămân categoria inferioară doar cinci state, toate fostul bloc comunist, inclusiv Cehia:

  • Slovacia
  • Cehia
  • Bulgaria
  • Letonia
  • Estonia

Impresionant este saltul Poloniei, care depășește Spania, în grupa statelor cu cele mai ridicate salarii minime exprimate în PPS.

(Citește și: Analiză BNS: Salariul minim european ar trebui să majoreze salariile a 1,8 mil. de români. O formulă)


****

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: