Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că ultimatumurile lansate de liderii UE Rusiei pentru a accepta un armistițiu până luni seara sunt „inacceptabile”. „Limbajul ultimatelor este inacceptabil pentru Rusia, nu este adecvat. Nu se poate vorbi cu Rusia într-un astfel de limbaj”, a subliniat Peskov.
El nu a spus însă nimic despre o propunere a preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski adresată omologului său rus Vladimir Putin de a se întâlni față în față joi, la Istanbul, o întâlnire care ar constitui o premieră de la invazia Ucrainei, în februarie 2022.
Pe de altă parte, reuniți la Londra în formatul „Weimar+”, miniștrii de externe ai Franței, Germaniei, Italiei, Poloniei, Spaniei, Regatului Unit și șefa politicii externe a UE, Kaja Kallas, au acuzat Rusia, într-o declarație comună, că „nu a demonstrat nicio intenție serioasă de a face progrese”, adăugând că „trebuie să facă acest lucru fără întârziere”. Diplomații au mai anunțat că vor „lua măsuri ambițioase pentru a reduce capacitatea Rusiei de a purta război prin limitarea veniturilor Kremlinului”.
De asemenea, aceștia s-au angajat să „utilizeze toate pârghiile disponibile pentru a consolida capacitatea noastră colectivă de apărare și producție și pentru a întări baza tehnologică și industrială a Europei”.
NATO – „fundamentul securității și prosperității”
Declarația comună dată publicității după reuniunea de la Londra face referire și la relația Europa-SUA.
„În ceea ce privește securitatea euro-atlantică, am reafirmat că NATO este fundamentul securității și prosperității noastre. Alianța a asigurat pacea timp de peste 75 de ani. Un NATO puternic și unit, bazatt pe o legătură transatlantică puternică, pe un angajament ferm de a ne apăra reciproc și pe o repartizare echitabilă a sarcinilor, este esențial pentru menținerea acestei situații”, se arată în declarație.
„Țările europene trebuie să joace un rol și mai important în asigurarea propriei noastre securități. Vom consolida în continuare NATO și contribuția aliaților europeni prin intensificarea cheltuielilor pentru securitate și apărare, pentru a răspunde cerințelor de descurajare și apărare în toate domeniile din zona euro-atlantică. Vom utiliza toate pârghiile disponibile pentru a consolida capacitatea noastră colectivă de apărare și producția și pentru a întări baza tehnologică și industrială a Europei. O relație consolidată în domeniul securității și apărării între Regatul Unit și UE este esențială pentru îmbunătățirea vieții cetățenilor noștri și pentru sporirea siguranței și securității continentului nostru, la fel ca și cooperarea consolidată între NATO și UE pe baza celor trei declarații comune și cooperarea mai strânsă cu Ucraina”, se mai spune în documentul citat.
(Citește și: „Volodimir Zelenski anunță că îl va aștepta pe Vladimir Putin la negocieri joi, în Turcia”)
***