sâmbătă

20 aprilie, 2024

22 iulie, 2020

România trebuie să depună la Comisia Europeană și să primească aprobarea pe două planuri distincte pentru a accesa fondurile de 79,9 miliarde de euro acordate până în 2027 din două bugete separate, a explicat miercuri președintele Klaus Iohannis.

Ambele planuri sunt deja în lucru și până în luna octombrie trebuie expediate executivului UE.

Cele 80 de miliarde de euro vor oferi ocazia „de a reconstrui România”, atât din punct de vedere economic cât și al marilor sisteme publice, a declarat șeful statului, după o ședință pe tema fondurilor europene la care au participat premierul Ludovic Orban și o echipă de oficiali implicați în absorbția fondurilor europene.

Declarația președintelui Iohannis:

După cum probabil s-a aflat, ieri am ajuns la un acord în Consiliul European și României i-a fost alocată suma de 80 de miliarde de euro pentru programe europene pentru anii care urmează. Este o sumă foarte mare și vom fi în situația nu doar de a relansa economia, vom fi în situația de a reconstrui România, deci să intervenim și în marile sisteme publice. Este o veste foarte foarte bună.

Pentru a folosi acești bani și pentru a ajunge în situația să-i avem teoretic și să nu-i folosim, trebuie să ne facem un plan solid, bun, aplicabil.

Imediat după ce am revenit de la Bruxelles cu această sumă, am convocat o echipă guvernamentală cu care m-am întâlnit până acum câteva momente, condusă de premieru Orban, cu care am discutat aceste lucruri (…)

Această sumă de 80 de miliarde de euro se compune din două pachete mari bugetare. Cel mai mare se referă la bugetul multianual al UE din 2021 până în 2027, fondurile și proiectele europene pe care le-am avut și până acum. Pentru a atrage acești bani este nevoie de un concept, un plan național. La acest plan lucrăm de când este în funcțiune Guvernul Orban. Planul este ca și finalizat, se fac ultimele finisaje, ca să fim pregătiți din timp de data aceasta ca să atragem banii europeni.

Al doilea pachet bugetar se compune din pachetul care este destinat relansării și revigorării economice – 34 de miliarde de euro pentru România. Acești bani sunt destinați ameliorării crizei, măsurilor de ieșire din criza economică, de întărire a economiei. Aceștia trebuie consumați mai repede. Avem la dispoziție doar 6 ani.

O parte din acești bani este posibil să fie deja disponibili în 2020, și aici trebuie să ne mișcăm rapid, pentru că până în octombrie trebuie să prezentăm Comisiei Europene planul național aferent acestui fond de repornire. Am început și pe acest plan să lucrăm de acum câteva luni.

Azi am corelat planurile în așa fel încât să folosim banii europeni în cel mai eficace mod posibil, în așa fel încât să aibă un impact major asupra economiei, sistemelor publice și asupra bugetului fiecărui român în parte



Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: