14 iulie, 2026

Banca Europeană de Investiții (BEI) a lansat la finalul săptămânii trecute a doua ediție a inițiativei European Tech Champions (ETCI 2.0), un instrument strategic menit să mobilizeze până la 80 de miliarde de euro pentru finanțarea companiilor europene de tehnologie aflate în etapa de scalare – adică în momentul critic în care un start-up trebuie să facă pasul spre o companie globală. România este unul dintre primii susținători ai proiectului, a anunțat ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare.

„Europa are un nivel ridicat al cercetării, antreprenori și companii tehnologice cu potențial extraordinar. Dar prea multe dintre acestea întâmpină dificultăți exact în momentul în care trebuie să facă pasul de la start-up la companie globală. De prea multe ori, capitalul necesar pentru această etapă este în afara Europei. Aceasta este provocarea la care răspunde noua inițiativă European Tech Champions (ETCI 2.0) lansată de Banca Europeană de Investiții (BEI) la finalul săptămânii trecute, în care România are un rol important, fiind unul dintre primii susținători ai acestui proiect”, a explicat Nazare, într-o postare pe Facebook.

România a susținut activ proiectul în dialogul cu BEI

Inițiativa, coordonată de Grupul BEI prin Fondul European de Investiții (FEI), urmărește să sprijine dezvoltarea a peste 100 de fonduri de investiții, să extindă finanțarea către fonduri de creștere și să mobilizeze investiții pentru peste 1.500 de companii tehnologice europene.

Nazare a precizat că, în ultimul an, a susținut activ această direcție în dialogul cu Nadia Calviño, președinta Grupului BEI, și cu reprezentanții FEI, „pentru că România are interesul să participe încă de la început la construcția unor astfel de instrumente europene de finanțare”.

„În paralel, lucrăm la consolidarea ecosistemului de fonduri de investiții și la dezvoltarea unor instrumente moderne de finanțare, inclusiv prin Banca de Investiții și Dezvoltare (BID)”, a adăugat ministrul.

Miza: companiile de tehnologie să găsească mai ușor finanțarea de care au nevoie pentru a crește

Pentru România, miza depășește dimensiunea strict financiară, arată Nazare.

„Înseamnă șanse mai bune pentru ca antreprenorii români inovatori să atragă capital, înseamnă o piață mai puternică a fondurilor de investiții și mai mulți investitori interesați să finanțeze afaceri care se dezvoltă aici. Este, totodată, șansa companiilor românești cu potențial să poată crește din România, să rămână conectate la economia europeană și să aibă acces la resursele financiare necesare pentru a deveni campioni internaționali”, arată ministrul interimar al Finanțelor, în postarea sa de pe rețeaua socială Facebook.

„România trebuie să fie prezentă acolo unde se construiesc instrumentele moderne de finanțare, ca stat inițiator al direcțiilor, nu doar ca beneficiar”, a subliniat ministrul Finanțelor, adăugând că implicarea în astfel de inițiative contribuie la „poziționarea României ca un partener credibil în construcția următoarei generații de campioni tehnologici europeni”.

Fondul vine în contextul în care, la nivel intern, România a finalizat recent alocarea celor 380 de milioane de euro din PNRR pentru 20 de fonduri de venture capital și private equity, iar Ministerul Finanțelor pregătește un memorandum pentru înființarea unui fond de fonduri dedicat investițiilor în economia locală, administrat de European Investment Fund cu Banca de Investiții și Dezvoltare ca principal investitor.

(Citește și: Ministerul Finanțelor pregătește primul fond de fonduri dedicat pieței locale de private equity, cu BID ca investitor principal și BERD ca partener. Nazare: „Țările care mută atenția către această industrie pot avea mult de câștigat în 5-10 ani”)

(Citește și: Administrația prezidențială pregătește un grup de lucru cu BNR, Ministerul Finanțelor și instituții financiare internaționale pentru dezvoltarea pieței de capital și a industriei de private equity. Fondurile de pensii, vizate ca sursă de capital)

(Citește și: ROPEA: Investițiile de private equity și venture capital ating un record de 440 mil. € în România. Marea miză rămâne mobilizarea fondurilor de pensii locale)

(Citește și: VIDEO Andrei Gemeneanu, președinte ROPEA & managing partner Morphosis: România are potențial mare în private equity, dar depinde de mobilizarea capitalului instituțional și dezvoltarea fondurilor de tip „fund-of-funds”)

(Citește și: Oficial BNR: ”Creșterea potențială a PIB, în România, e de +3%/an – cam 2/3 vine din acumularea de capital” – Sectorul de private equity, canal esențial pentru direcționarea capitalului către economie)

(Citește și: Schimbări la orizont pentru industria de private equity din România: peste încă 10 mld. lei vor putea intra în companii antreprenoriale românești exclusiv de la fondurile Pilon II)

***



Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: