fbpx

16 februarie, 2025

România a fost în 2024 exportator net de gaze, cu un foarte mic surplus, arată datele Transgaz, operatorul național al sistemului de tranport de gaze, analizate de Asociația Energia Inteligentă (AEI.) În 2024 am avut practic aproximativ aceleași cantități de gaze importate cu cantitățile exportate: am importat 24.690.020,54 MWh și am exportat 24.564.671,65 MWh.

În ceea ce privește primele săptămâni ale anului curent, respectiv perioada 1 ianuarie 2025 – 9 februarie 2025, am rămas net exportatori de gaze cu un import de 3.247.789,80 MWh și un export de 3.270.331,24 MWh, adică o balanță cu excedent de 22.544,45 MWh.

Facem export când consumul este scăzut. „Importurile nu mai trebuie văzute ca un pericol, nu mai importăm din Rusia”

Președintele Asociației Energia Inteligentă, Dumitru Chisăliță, spune că „independența României în sectorul gazelor naturale a nu înseamnă lipsa importului de gaze, ci lipsa importului net de gaze”.


„Trebuie să înțelegem că România este astăzi interconectată cu sistemele de transport gaze din mai multe țări și face parte dintr-o piață regională și europeană, care este caracterizată de tranzacții comerciale, tranzit și schimburi de gaze – importuri/exporturi –, activități absolut normale. Importurile de gaze ale României nu mai trebuie să fie văzute ca fiind pericolul pe care-l reprezentau gazele din Federația Rusă în urmă cu 10 – 15 ani, adesea mult mai scumpe decât gazele din producția internă, dar și caracterizate de nesiguranța opririi lor atunci când apărea un conflict în amonte de România – a se vedea cazurile din 2006 si 2009”, afirmă Chisăliță.

Acesta subliniază că gradul de independență este determinat de indicatorul importului net, care în România este zero, chiar dacă avem importuri efective de gaze în anumite perioade cu consum mai mare.

Pe prognoze, România va rămâne exportator net de gaze în acest an

Totodată, pe baza prognozelor de consum, producție internă, înamagazinare, extracție din depozite, importuri și exporturi pentru perioada 11.02.2025 – 11.02.2026, România va rămâne exportator net de gaze.

„Ținând cont de un declin natural de 5%, producția de gaze din România poate asigura umplerea depozitelor la un nivel de 3 miliarde metri cubi și consumul de gaze din producția curentă”, arată Dumitru Chisăliță.

(Citește și: ”România, între consum record de gaze și criza energiei din Transnistria: cum se stabilizează situația. Tranzacții mai puține pe BRM”)


***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: