9 martie, 2025

Debutul noului mandat al președintelui Trump se dovedește extrem de tumultuos și de plin de provocări, pe multiple paliere și pentru mulți dintre partenerii de dialog. Asistăm la începutul unui posibil război comercial declanșat de SUA în relația cu unii dintre principalii săi parteneri comerciali, însă cu siguranță o serie de alte subiecte aflate pe agenda discuțiilor sunt cele care polarizează atenția, momentan, cu atât mai mult cu cât controversele geopolitice ar putea schimba ordinea (economică) mondială.

Din acest motiv oamenii de afaceri trebuie să încerce să identifice rapid și corect efectele deciziilor recent intrate în vigoare sau ale celor care vor urma.

După debutul promițător de acum 30 de ani al Organizației Mondiale a Comerțului (OMC), care continua la un nivel superior de profunzime și organizare activitatea de reglementare a comerțului internațional, desfășurată după cel de-al doilea război mondial sub egida Acordului General pentru Tarife și Comerț (GATT), evoluțiile din ultimii 10-15 ani nu au mai fost la fel de încurajatoare.

Nefinalizarea Rundei Doha a arătat că noua organizație nu reușește să-și mai îndeplinească pe deplin menirea, iar principalii jucători (și în primul rând SUA) îi subminează și mai mult autoritatea, preferând o abordare bilaterală, în detrimentul celei multilaterale, pe considerentul că ar putea avea mai mult de câștigat dintr-o negociere bilaterală.

Contextul actual ne demonstrează mai mult decât elocvent ce înseamnă o negociere bilaterală între o mare putere (economică, comercială…) și o țară mică sau mai slab dezvoltată.

Coroborând aceste aspecte și cu retragerea SUA din OMS, din Acordul de la Paris, precum și actualele controverse din cadru ONU si al NATO – în special referitoare la războiul din Ucraina – ne putem gândi că întreaga arhitectură instituțională apărută după cel de-al doilea război mondial s-ar putea modifica substanțial sau chiar prăbuși. Că ne aflăm într-o perioadă de transformare sau chiar de schimbare de paradigmă, generată cu precădere de noile tehnologii, este din ce în ce mai evident și recomand, ca exemplu, una dintre opiniile lui Ian Bremmer (The next global superpower isn’t who you think), din 2023 – deci fără vreo legătură cu actualul context generat de actualul mandat al președintelui Trump și care poate fi usor regăsită într-un scurt pasaj video pe Ted talks.

Tot din 2023, utile de parcurs sunt și opiniile lui Richard Baldwin cu privire la transformările care au loc chiar sub ochii noștri – (Why it’s vital to gear up for the ‘globotics’ revolution sau Globalization isn’t dead, it’s transforming – and that will change how we do business).

Putem fi sau nu de acord cu opiniile anterior menționate, dar este obligatoriu pentru toți cei din mediul de business să urmărească cât mai multe opinii despre cum se prefigurează a fi viitorul și să acționeze, pe cât posibil proactiv, spre binele afacerilor lor.

Pe de altă parte, nu putem nega faptul că mai mulți opinenți au prefigurat posibile scenarii demne de luat în seamă, generate de revenirea lui Donald Trump la Casa Albă. Chiar profesorul Richard Baldwin a încercat, la final de 2024, să anticipeze posibilul impact al noului mandat Trump asupra afacerilor (Trump, trade, and geopolitics: What it means for business și Geopolitics and the CFO: Navigating global trade shifts in the Trump era).

O scurtă trecere în revistă a stării de fapt și evoluțiilor recente

Revenind la subiectul principal, este mai mult decât util să înțelegem care ar putea intențiile, deciziile și efectele măsurilor de politică comercială ale noii administrații de la Casa Albă. Dar înainte de a analiza actualele decizii, ar trebui amintit că și în timpul primului mandat al președintelui Trump au existat declarații și decizii comerciale ”războinice” și, mai mult decât atât, unele dintre acele măsuri au fost menținute, cel puțin în raport cu China, și sub administrația președintelui Biden.

Pe de altă parte, impactul acestor măsuri protecționiste asupra balanței comerciale a SUA este discutabil, dat fiind faptul că la finalul mandatului primei administrații Trump deficitul comercial era semnificativ mai mare decât cel de la începutul mandatului. Fără îndoială, situația actuală este și mai delicată, iar pentru o mai bună înțelegere a contextului ar fi util să reflectăm asupra câtorva date statistice pe acest subiect. Astfel, conform informațiilor furnizate de Biroul de Statistică al SUA (Census Bureau) la finele anului 2024, deficitul comercial pentru bunuri și servicii a fost de 918,4 mld. dolari, în creștere cu 133,5 mld. dolari, față de anul precedent (dar mai mic decât în 2022, când a fost de 944,7 mld. dolari). Exporturile SUA s-au ridicat la 3.191 mld. dolari, în creștere cu 119,8 mld. dolari, față de 2023, iar importurile au ajuns la 4.110 mld. dolari, în creștere cu 253,3 mld. dolari, față de 2023, fapt care ne arată, pe componente, o creștere a deficitului în comerțul cu bunuri de 148,5 mld. dolari (14%), respectiv până la un nivel de 1211,7 mld. dolari, dar și o creștere a surplusului de la nivelul comerțului cu servicii de 14,9 mld. dolari (5,4%), până la un nivel de 293,3 mld. dolari.

Chiar și dacă acceptăm teza că președintele Trump folosește actualele acțiuni mai curând ca o strategie pentru îmbunătățirea poziției de negociere, nu ne putem permite să considerăm toate acestea ca fiind aspecte puțin relevante sau trecătoare și fără consecințe serioase, după cum vom vedea în cele ce urmează, reamintind câteva momente cheie.

Astfel, după preluarea mandatului, au intrat în vizor, mai întâi, vecinii – Canada și Mexicul – pentru care a fost stabilit un nivel al taxelor vamale de 25% (exceptând importul de produse petroliere din Canada, taxate doar cu 10%, iar actualmente aflate în situația de a fi scutite total de taxe), invocându-se multiple tipuri de argumente, nu toate referitoare la politica comercială a celor doi parteneri – vezi mult invocata insuficiență a combaterii traficului de droguri către SUA. Decizia a fost, însă, imediat suspendată tot de către Donald Trump, pentru o lună, timp în care cele două țări să-și poată ”revizui atitudinea”, dar implementarea de facto a acestora, începând cu 4 martie a spulberat orice iluzie privind seriozitatea amenințărilor exprimate și a generat poziționări privind impunerea de măsuri de răspuns proporționale, din partea celor vizați.

Economic, decizia este surprinzătoare, deoarece Canada și Mexicul sunt principalii parteneri comerciali ai SUA, având fiecare o pondere cuprinsă între 13% și 15%. Mai mult decât atât, economiile celor trei țări membre USMCA (fostă NAFTA – Zona de liber schimb Nord-Americană) sunt extrem de bine interconectate, o multitudine de bunuri finite, semifabricate, materii prime sau servicii circulând fără taxe vamale, sau cu taxe reduse, și contribuind la creșterea economică a întregii grupări.

A urmat China, căreia i-a fost impusă o (primă) suprataxă vamală de10%, urmată de o altă suprataxă, anunțată la început de martie, tot de 10%, dar păstrând valabilă o amenințare mult mai serioasă, făcută încă din perioada campaniei electorale, privind impunerea unei suprataxe de 60%, ceea ce întărește ideea că principala țintă este China, și nu doar în materie de politică comercială (China răspunzând recent, întrucâtva subliminal, că este pregătită ”pentru orice fel de război”).

Am asistat apoi la semnarea a două ordine care prevăd impunerea unor taxe vamale de 25%, începând cu 12 martie, pentru importurile de oțel și aluminiu. ”Nimic nou sub soare” ar spune unii, doar că pentru a oferi un exemplu banal al impactului unor astfel de măsuri, Coca-Cola a și anunțat că dată fiind creșterea prețului aluminiului, se vede obligată să îmbutelieze și mai multe din produsele sale în recipiente de plastic, în contextul în care compania este considerată cel mai mare poluator cu plastic la nivel global – 2023 Global Brand Audit: The Coca-Cola Company is once again the top global plastic polluter | Break Free From Plastic – nu neapărat că acest aspect ar fi extrem de preocupant pentru actuala administrație americană.

La nivelul declarațiilor publice care au fost ocazionate de vizitele președintelui Macron și a premierului Starmer la Washington, dar și cu prilejul primei reuniuni a Cabinetului său, președintele Trump a menționat că taxele vamale ce urmează a fi impuse UE (probabil, din aprilie) se vor ridica la un nivel de 25% și vor viza mai multe categorii de bunuri, inclusiv autoturismele.

În egală măsură, amenințarea generală că SUA va impune tuturor partenerilor comerciali exact același nivel al taxelor vamale pe care aceștia îl impun importurilor de produse americane, reprezintă, cel puțin la nivel teoretic, o abordare dificil de înțeles sau explicat. Atât timp cât țările dispun de o înzestrare diferită cu resurse, o specializare diferențiată și, în mod implicit, o structură economică diferită, niveluri de competitivitate inegale, o astfel de abordare simetrică în privința taxelor vamale e greu de justificat.

Rezumând aceste măsuri protecționiste anunțate de către SUA, este cel puțin surprinzător că în contextul unei confruntări comerciale (și nu numai), pe termen mediu și lung, cu China, noua administrație americană alege să anunțe o confruntare, mai mult sau mai puțin similară, și cu unii dintre principalii săi aliați, chiar dacă am putea considera că și această abordare ar putea fi parte a unei strategii de negociere, cu implicații ceva mai ample.

Posibile justificări ale măsurilor protecționiste și potențiale implicații ale acestora

La nivel principial, putem înțelege că intenția administrației Trump este de a impune (supra)taxe vamale de import cu scopul de a reduce competitivitatea produselor exportate pe piața americană și a crește, în acest fel, fie șansele produselor fabricate de SUA, de a se vinde într-o proporție mai mare, câștigând noi consumatori, fie marjele de profit pe care companiile producătoare, la nivel intern, le realizează (în subsidiar, ideea că din taxe vamale se vor aduce la buget ”trilioane de dolari în plus” este iluzorie). Dar ar trebui să ținem cont de mai multe aspecte, printre care putem regăsi:

O primă considerație este că nu toți producătorii din SUA sunt companii americane, ci întâlnim și suficiente companii europene, japoneze, coreene, chineze…, aceleași potențiale avantaje urmând astfel a fi disponibile și pentru acestea (în cazul în care vor fi și real obținute, nu doar ipotetice). Este greu de crezut că tocmai din acest motiv pot spera oficialii americani că țările de origine ale acestor companii se vor abține să adopte măsuri similare, principalul motiv fiind că exporturile companiilor străine producătoare pe piața americană, către țările lor de origine, sunt mai mici decât cele ale companiilor americane care produc în afară și apoi transferă către SUA aceste produse pentru a deservi consumatorul american.
O a doua subliniere este legată de faptul că în totalul importurilor SUA, peste 4.110 mld. dolari, Canada, Mexic, China și UE dețin, fiecare, ponderi cuprinse între 12% și 17%, împreună depășind 50% din importurile totale și atunci putem considera că avem o posibilă explicație de ce tocmai aceste țări/zone au fost vizate de primele declarații și măsuri comerciale. Totodată, din perspectiva deficitului comercial, nu este întâmplător faptul că, spre exemplu, Vietnamul, în raport cu care SUA înregistrează cel de-al treilea cel mai mare deficit comercial nu face obiectul suprataxelor (alte exemple fiind Japonia și Coreea de Sud).
Un al treilea aspect important ce trebuie luat în considerare este în ce măsură aceste suprataxe vor viza produse finite sau componente/input-uri ale acestora? Astfel, dacă respectivele taxe vamale vor avea în vedere bunuri finale, atunci pot să confere un avantaj companiilor producătoare din SUA care își vor permite să practice prețuri ceva mai ridicate și, în mod implicit, să realizeze profituri mai mari sau să câștige noi segmente de clienți dacă păstrează prețurile anterioare, dat fiind faptul că produsele din import devin mai scumpe din cauza acestor suprataxe vamale. Prin contrast, dacă taxele suplimentare vor viza input-uri ce intră în componența unor bunuri finale, atunci competitivitatea producătorilor de pe piața americană va scădea deoarece costurilor lor de producție vor crește, fiindu-le periclitate atât poziția de pe piața SUA, cât și de pe piețele internaționale, în contextul în care respectivele produse finite sunt exportate pe diverse alte piețe. Un exemplu relevant în acest sens sunt tocmai tarifele impuse în primul mandat al administrației Trump la oțel și aluminiu, ca și acum, care au generat o scădere a competitivității companiilor care utilizau astfel de produse, într-o proporție mai mare decât i-au ajutat pe producătorii americani de oțel și aluminiu, cu atât mai mult cu cât SUA, în decursul timpului, s-a dovedit a fi un importator net de oțel.

Indiferent de considerațiile menționate anterior, un lucru este cert, și este valabil nu doar pentru SUA, ci și pentru oricare altă țară, toate aceste taxe vamale suplimentare conduc, direct sau indirect, la creșteri de prețuri, pe care, din păcate, le vor suporta consumatorii.

Este greu de crezut că guvernul american își dorește să realimenteze inflația, să pericliteze creșterea economică și, în cele din urmă, să scadă nivel de trai al cetățenilor săi. Chiar dacă ar fi posibil să-și asume astfel de riscuri pe termen scurt, situația nu se poate prelungi prea mult, deoarece consumatorii americani (și nu numai) ar fi afectați și vor deveni din ce în ce mai nemulțumiți de măsurile adoptate.

Mai mult decât atât, întrucât China este cel mai mare furnizor de inputuri industriale pentru SUA, o suprataxare a acestora nu ar face decât să înrăutățească și mai mult competitivitatea companiilor americane, mai ales că, foarte probabil, China – asemenea Canadei și Mexicului – (a răspuns și) va răspunde prin a impune, la rândul său, suprataxe vamale pentru produsele americane pe care le importă, iar intrarea în logica unei spirale protecționiste ar avea efecte la nivel global.

În plus, este de la sine înțeles că, și dacă se vor impune suprataxe vamale la produsele finite venite din China, iar importurile țintite vor fi diminuate semnificativ prin creșterea prețurilor, aceasta nu însemnă că locul lor nu va fi luat de alte produse similare, importate însă din alte țări, care nu au fost vizate de tarifele suplimentare, dar care, în contextul creșterii prețurilor au devenit și ele competitive.

Dar … să rămânem relativ optimiști

Poate ar fi important de privit și partea plină a paharului, caz în care ar trebui menționate câteva dintre conotațiile pozitive, în tot acest context plin doar de incertitudini și de potențiale decizii generatoare de conflict:

faptul că în toată această stare de încordare, planul tarifar reciproc anunțat de președintele Trump vizează doar bunurile, nu și serviciile, este un aspect care pentru unele companii, inclusiv din România, ar putea să fie nu tocmai de neglijat;
deși data inițială la care trebuia prezentat acest plan tarifar reciproc era 11 februarie, faptul că până în prezent nu avem o asumare fermă cu privire la acest aspect (doar o indicare orientativa a începutului lunii aprilie), poate să nu reprezinte doar o întârziere generată de complexitatea deciziilor ce urmează a fi adoptate, ci și o parte a strategiei de comunicare prin care se încearcă a se testa reacția principalilor parteneri comerciali – iar actualele amânări sau exceptări în raport cu Canada pot fi un argument în acest sens. În egală măsură, dacă analizăm comparativ deciziile adoptate până în prezent în domeniul comercial cu acțiunile declanșate pe alte paliere, putem considera că, cel puțin momentan, nu avem de-a face cu o radicalizare a politicii comerciale americane;
dacă aruncăm o privire și peste echipa președintelui american, în pofida faptului că unii colaboratori au opinii destul de radicale, inclusiv în materie de comerț internațional, majoritatea sunt oameni de afaceri/finanțiști care și-au construit averile într-o lume a globalizării și este greu de crezut că viziunile lor fundamentale se vor fi schimbat atât de mult sau că își doresc o instabilitate a piețelor un timp îndelungat;
ar mai fi poate de menționat că și în primul mandat al actualului președinte american, acțiunile de lobby au adus un câștig semnificativ celor care au reușit să fie bine conectați și să-și urmărească în mod eficient interesele și, în acest context al unei abordări destul de mercantiliste, devine imperios necesar ca această cale să fie avută în vedere și de această dată.

Ce implicații sau oportunități sunt pentru România?

În privința României, impactul direct al măsurilor comerciale anunțate nu poate fi, deocamdată, foarte mare pentru că, din păcate (în pofida contextului extrem de agitat), nu exportăm la un nivel semnificativ în SUA – aproximativ 2,5 mld. dolari.

Recentele măsuri comerciale care au vizat oțelul și aluminiul ne-au afectat, dar nu semnificativ, deoarece valoarea totală a acestor exporturi, provenită preponderent din vânzările de oțel nu depășesc 0,5 mld. dolari.

România, actualmente, este extrem de puternic ancorată în piața comunitară, peste 70% din mărfurile trimise peste graniță ajungând în țările UE, dar nu trebuie să ne gândim cumva că acest aspect ne va feri de efectele generate de actualul context, deoarece lăsând deoparte stagnarea din Germania sau dificultățile cu care se confruntă alte țări europene, este evident că în pofida rezultatelor remarcabile înregistrate de industria auto din România, în special în ultimii ani (tocmai prin intermediul a două mărci auto de renume, una europeană și alta americană), un război comercial SUA-UE ne va afecta, atât direct, cât și indirect.

Totodată, ar trebui urmărită și testată de către companiile românești orice posibilă oportunitate de afaceri care poate apărea în această perioadă plină de decizii controversate:

actuala criză de ouă din SUA poate fi un astfel de exemplu, chiar dacă sunt extrem de dificil de obținut într-o perioadă scurtă de timp aprobările necesare pentru un astfel de export, iar câștigurile nu sunt foarte mari, fiind vorba de un context conjunctural (Turcia se estimează că va încasa 25-30 de mil. dolari în urma recentei înțelegeri încheiate), dar pot exista alternative de export indirect, eventual ca subcontractori pentru unele companii care dețin deja aprobările necesare din partea FDA, dacă această criză se va prelungi;
prin impunerea succesivă a unor suprataxe vamale diferiților parteneri ai SUA, competitivitatea acestora va scădea și astfel s-ar putea crea noi oportunități pe piața americană, iar exportatorii români, în mod independent sau în asociere cu alți parteneri internaționali, ar putea acoperi acele segmente de piață, cu produsele lor;
în mesajul adresat Congresului de către președintele Trump, agricultorii americani au fost menționați în mod expres și s-a precizat că vor fi sprijiniți, de unde deducem faptul că, cel mai probabil, agricultura va fi unul dintre domeniile vizate de măsurile protecționiste ridicate, fapt care ar trebui interpretat adecvat din perspectiva implicațiilor viitoare. Tot cu referire la acest domeniu, conflictul comercial dintre SUA și China, mutat acum la alt nivel de confruntare, va determina o serie de reașezări ale lanțurilor de aprovizionare și chiar dacă în ultimii ani China a căutat să-și diminueze dependența, preferând să-și crească importurile de produse agroalimentare din Brazilia, în detrimentul celor din SUA, ar fi util de urmărit astfel de posibile oportunități, prezente sau viitoare, pe diverse direcții;
mai devreme (sperăm) sau mai târziu, războiul se va încheia, iar reconstrucția Ucrainei va presupune acțiuni și investiții de anvergură, iar avantajul României de a se afla în proximitatea acestei zone ar trebui fructificat în mod adecvat. Totodată, încheierea acordului dintre SUA și Ucraina privind așa numitele pământuri rare ucrainiene și alte categorii de resurse, ar trebui să confere oportunități suplimentare pentru porturile românești de la Dunăre și Marea Neagră, precum și pentru investițiile implicate de exploatarea și eventuala prelucrare a acestor resurse;
creșterea cheltuielilor de apărare la nivelul Europei, poate fi o altă direcție demnă de luat în calcul, pentru că necesitățile industriei de apărare pot crea noi sinergii atât pe verticală, cât și pe orizontală, în raport cu producția din acest domeniu, iar perspectiva de afaceri trebuie să fie una de anvergură, dedicată întregului spațiu european și chiar dincolo de acesta;
în plus, un eventual conflict comercial extins între SUA și UE, dincolo de neajunsurile pe care le va genera de ambele părți, poate crea oportunități determinate de reorientarea geografică a unor fluxuri comerciale sau relocarea totală sau parțială a unor activități.

Pe de altă parte, toată această reașezare a lanțurilor de aprovizionare, începută după pandemia de COVID-19 și probabil redefinită de actualul context, ar trebui urmărită cu atenție de către antreprenorii și companiile autohtone deoarece, cu certitudine, momentele de criză sunt și cele care conferă cele mai multe șanse pentru cei ce reușesc să identifice și să fructifice în favoarea lor aceste oportunități.

Redefinirea polilor de putere și a parteneriatelor pot fi prilejul pentru noi contexte de afaceri care nu existau până la acel moment, după cum pot pune și o presiune suplimentară, în egală măsură și voi oferi doar două exemple, posibil ilustrative pentru afirmația anterioară. Astfel, recentul acord încheiat între UE și MERCOSUR, după mai bine de două decenii de negocieri, dar neratificat deocamdată la nivelul UE, nu este privit tocmai favorabil de oficialii români (și nu numai – vezi opinia Franței), cu precădere pentru posibilul impact asupra agricultorilor autohtoni.

Lăsând la o parte că, în noul context, relația cu partenerii sud-americani ar putea fi privită dintr-o perspectivă diferită, o altă oportunitate ar putea fi reprezentată de India, deoarece tocmai ce se reiau negocierile pentru încheierea unui acord de liber schimb între UE și India, fapt care poate crea o extindere semnificativă a oportunităților de afaceri, pentru ambele părți implicate, aceasta ca să nu abordăm în prezenta discuție relația cu China, care este un subiect ceva mai sensibil, care necesită o analiză individuală mai aprofundată.

(Ovidiu Folcuț este Prof. univ. dr. la Universitatea Româno-Americană din București)