Raportul de diagnostic al Educației și Cercetării, prezentat de ministrul Daniel David – Propunerile pentru construirea societății bazate pe cunoaștere și problemele care ne pot împiedica

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a prezentat luni „Raportul de diagnostic al educației și cercetării din România. Realizările prezente și implicații pentru noi reforme în domeniu (Raportul QX)”, care identifică probleme din sistemele analizate și conține de soluții.

Despre Cercetare și riscul de a deveni o colonie tehnologică

• România ar trebui să fie o țară care produce cunoaștere, măcar la nivelul mărimii țării. Asta ca să nu vorbim de competitivitate, dacă ar fi competitiv, ar trebui să fie mai să fie într-o poziție și mai bună decât o poziționează simpla mărime a țării.

• Orice analize iei în calcul, oricum te uiți, adevărul este că producem prea puțină cunoaștere față de cât de mulți suntem. Doi, cunoașterea produsă, așa, puțină câtă este, este și de slabă calitate.

• Cunoașterea bună pe care o producem uneori, nu este produsă de autori care să fie autori principali români sau din România, ci prin colaborări internaționale. Și foarte puțin din această cunoaștere o ducem în inovații tehnologice și inovații culturale. Și dacă nu înțelegem și nu recunoaștem acest lucru, pasul până la a deveni o colonie tehnologică este foarte mic. Deja impactul asupra tehnologiilor culturale și asupra teoriilor l-am văzut.

• Noi avem un sistem de cercetare-dezvoltare-inovare foarte fragmentat, teribil de fragmentat. În mod normal, într-un sistem de cercetare-dezvoltare-inovare, ai mai mulți actori. (…) Problema este că acești actori în interiorul lor nu lucrează, nu se coordonează bine unii cu alții și cu siguranță nu se coordonează între cei patru piloni. Apar suprapuneri de teme, cheltuieli sau demersuri prin care cheltuim ineficient resursele puține pe care le avem în zona de cercetare. Deci, altfel spus, această fragmentare nu produce performanță.

• Mindsetul pentru excelență și competitivitate nu este puternic, aspect atins mai rar în analizele interne sau internaționale. Spre exemplu, presiunea în țară pentru obținerea salariului asigurat de la buget este neobișnuită pentru bunele practici ale acestui sector la nivel internațional. Într-adevăr, angajarea pe perioadă nedeterminată în cercetare este un fenomen rar, iar dacă se întâmplă, acesta este asociat (1) cu senioritatea (ex. CSI, eventual CSII) și/sau (2) cu realizări științifice excepționale, adesea (3) în domenii strategice, fiind eventual pregătit pentru tinerii din sistem prin mecanismul tenure-track (o poziție pe perioadă determinată se transformă în timp și la niveluri superioare în una pe perioadă nedeterminată prin performanță). Altfel, așteptările standard în domeniu, ca set de bune practici, sunt că salariile sunt acoperite de proiecte de CDI câștigate prin competiție, din bugetul de stat și/sau din mediul socioeconomic.

• Subfinanțare cronică. Finanțarea publică a CDI în România este cea mai mică din Uniunea Europeană, atingând anul acesta (2025) aproximativ 0,5% din PIB (deși ținta legală este de 1%). În plus, contribuția privată (stabilită prin lege la 1%) este, de asemenea, departe de țintă. Bugetul trebuie să înregistreze creșteri progresive spre minimum 1% din PIB, fiind necesar să se accepte unele reforme care să stimuleze parteneriatul public-privat, care să atragă progresiv, la rândul lor, contribuții ale mediului privat (spre 1% din PIB). Bugetul multianual, transparent și predictibil este fundamental pentru activitățile de CDI.

Propuneri de reformare

Evaluarea tuturor unităților de CDI din țară

În urma evaluării, unitățile de CDI vor fi incluse în trei clase de performanță. Procesul l-am demarat în luna mai, în baza legislației adoptate anul trecut (cu unele nuanțe și acte normative introduse în 2025), se află în derulare și ar trebui să fie finalizat până la sfârșitul anului 2025.

„Cine nu participă la această evaluare nu ar trebui să mai aibă acces la fonduri publice, nici prin alocare directă, nici prin competiție. E ok că nu vrei să participi, dar dacă ești instituție publică sau din domeniul public și nu vrei să participi, atunci este o problemă. Te autofinanțezi. Aștept ca să avem această evaluare a tuturor unităților de cercetare-dezvoltare. Se face în baza unei legi care a fost aprobată, a fost un lucru foarte bun, făcut de miniștrii anteriori în zona de cercetare-dezvoltare-inovare, prin PNRR. Eu ce am făcut? Am adus actele subsecvente și nuanțez criteriile și grăbesc procesul, să mă asigur că până la sfârșitul anului încheiem această evaluare, astfel încât țara, ca să spun așa, o să știe ce actori are și cum sunt clasificați în trei categorii”, a precizat ministrul Educației, a declarat ministrul citat de Agerpres.

Reașezarea arhitecturii sistemului național de CDI și a mecanismelor interne chei

• După evaluare, actorii performanți (clasa I – unități CDI strategice la nivel național) ar trebui să aibă finanțare de bază asigurată de la buget, care, în urma unor analize individualizate, să acopere pozițiile actuale de cercetare pe perioadă nedeterminată – care se vor dezvolta cu poziții noi bazate doar pe senioritate și excelență strategică, inclusiv cu programe de tip tenure-track pentru tineri – și întreținerea infrastructurii critice de CDI (care va fi definită prin standarde stabilite de minister). Acești actori de tip INCD-uri vor trebui să corespundă cu domeniile strategice ale țării pe termen mediu-lung și să fie adecvat susținuți în această misiune!

• Unitățile cu performanță medie (clasa II – unități CDI relevante la nivel național) vor rămâne cu mecanismul actual de finanțare de bază asigurată de la buget, acoperind pozițiile de cercetare pe perioadă nedeterminată (doar cele senioriale, care au confirmat calitativ) și întreținerea infrastructurii critice (care va fi definită prin standarde stabilite de minister), ceea ce implică restructurări interne care să permită acoperirea nevoilor și competitivitate în atragerea fondurilor suplimentare necesare.

• Unitățile neperformante (clasa III – unități CDI în restructurare) vor face un plan de redresare, timp în care rămâne valabilă finanțarea actuală, sau se pot integra în unitățile din clasele I și II. Dacă planul de redresare nu duce după un an sau doi la trecerea din clasa III în oricare dintre clasele I sau II, atunci nu mai pot accesa bani publici ca unități de CDI, trebuind să se susțină doar prin autofinanțare sau urmând să fie integrate în alte unități de CDI prin decizii top-down ale ministerului.

Trebuie susținut un program de concentrări academice între unități de CDI din toate clasele, care să ducă la unități de CDI cu masă critică care să susțină performanța și impactul în societate/mediul socioeconomic. Programul ar trebui să fie, de regulă, inițial voluntar și cu susținere financiară.

Învățământul superior

Problemele:

• Fragmentarea nu generează o masă critică ce ar putea să ne ofere vizibilitate, impact și competitivitate internațională. De asemenea, generează structuri academice atipice la nivel internațional (ex. universități comprehensive incomplete), stimulează competiții egoiste și lupte de putere/influență asupra resurselor și unor „teritorii academice”, nu colaborări constructive. Spre exemplu, colaborările noastre internaționale în programe de studii sunt mai de substanță decât cele naționale! Fragmentarea rezultă (a) din reforma comunistă din 1948 – când universităților istorice ale țării li s-au eliminat zone de competitivitate, precum componentele biomedicale și unități de cercetare – și (b) din crearea, după 1989, a unor instituții de învățământ superior, adesea mai mici și fără o misiune clar definită (sigur, cu excepții).

• Misiunile universităților românești nu sunt clar diferențiate. În mod normal, o universitate își asumă una, două sau trei dintre misiunile academice cheie: (1) educația (misiune obligatorie); (2) cercetare-dezvoltare-inovare și (3) relația cu societatea, o țară având nevoie de universități care să prioritizeze misiuni diferite, pentru a fi îndeplinite eficient. În timp ce o universitate poate excela în formarea de resursă umană, altele excelează și în generarea de cunoaștere și/sau în demersuri antreprenoriale. Nu este imposibil a excela în toate cele trei misiuni, dar este un demers mai rar, cu costuri foarte mari. În teorie, angajamentul universităților românești este pentru toate cele trei misiuni, deși, în ceea ce privește funcționarea și rezultatele, misiunile au ierarhii diferite, uneori neclare pentru societate și studenți. În plus, așa cum am mai afirmat, confuzia unor astfel de roluri și misiuni academice duce adesea la tensiuni între diverși actori academici în accesarea de resurse (ce/cum?) și în stabilirea de criterii de evaluare a performanței academice.

Soluțiile

• Regândirea arhitecturii învățământului superior prin diferențierea misiunii universităților în trei categorii: (1) educație; (2) educație și cercetare și (3) educație și cercetare avansată.

• Odată asumată misiunea, trebuie recalibrate sistemele de evaluare și cele de finanțare, inclusiv deschizânduse mecanisme noi, precum implicarea factorilor locali/regionali.

• Universitățile de educație se focalizează mai ales – prin specializările majore – pe formarea dinamică și avansată de resursă umană în strânsă legătură cu necesitățile locale/regionale, cercetarea având mai ales o funcție specială formativ-educațională, cu implicații și dinamism în dezvoltări antreprenoriale și de educație duală locale (spre exemplu, în prezent avem angajate 29 de campusuri duale prin PNRR).

• Universitățile de educație și cercetare se focalizează mai ales – prin specializările majore – pe formarea dinamică de resursă umană în strânsă legătură cu necesitățile regionale/naționale, cercetarea având atât o funcție specială formativ-educațională, cât și aceea de a rezolva probleme relevante regional/național, adesea definite top-down, prin relație și susținere din zona socioeconomică, cu implicații și dinamism în dezvoltări antreprenoriale și de educație duală regionale.

• Universitățile de educație și cercetare avansată se focalizează mai ales – prin specializările majore – pe formarea dinamică de resursă umană în strânsă legătură cu necesitățile regionale/naționale/internaționale, ca parte a procesului de generare de cunoaștere științifică avansată, cu impact asupra dezvoltărilor antreprenorial-duale inovative.

Acest demers va permite o asumare mai eficientă a conexiunii cu noile specializări și profesii conectate cu noua revoluție industrială (ex. STEM). Indiferent de misiunea aleasă, este așteptată o asumare transversală a unei platforme umaniste, care să protejeze libertatea academică și autonomia universitară, dar și să stimuleze domeniile socioumane (incluzând arts) relevante pentru reașezările paradigmatice social-politice de astăzi, inclusiv integrarea cu STEM în STEAM, pentru a ne asigura că noile tehnologii sunt dezvoltate cu atenție la etică (la siguranță și la evitarea polarizărilor sociale prin accesibilitatea lor) și la acceptabilitatea socială (care trebuie să protejeze liberul arbitru și deciziile personale).

Pentru a favoriza fenomenul de brain-gain și a reduce fenomenul de brain-drain, pozițiile în universitate trebuie ocupate prin concursuri corecte și larg popularizate. Intrarea în sistem ar trebui să fie pe poziții determinate, unele în logica tenure-track, pentru a proteja tinerii, care apoi, prin confirmarea competenței, se transformă în poziții pe perioadă nedeterminată. Salariul ar trebui însă să fie unul competitiv de la intrarea în sistem, dar păstrarea lui și a angajării pe perioada nedeterminată trebuie legate de atingerea unor standarde minimale, în cadrul unor evaluări anuale și periodice la fiecare 5 ani.

Ca urmare a acestor reforme, arhitectura sistemului național de învățământ superior va include universități (1) cu misiuni diferite – satisfăcând astfel mai bine nevoile țării și ale studenților; (2) cu o masă critică mai mare – contând în clasamentele și competițiile internaționale și eficientizând costurile și (3) cu flexibilitate a programelor academice – crescând astfel competitivitatea și eficiența programelor academice în generarea de cunoaștere și formarea de resursă umană.

Învățământul preuniversitar

Învățământul preuniversitar obligatoriu – preșcolar-primar-gimnazial-liceal – trebuie să transfere prin educație cele opt competențe cheie, prin care absolvenții să devină (1) buni specialiști, (2) buni cetățeni și (3) oameni cu o calitate bună a vieții/satisfăcuți de propria viață.

Cele opt (8) competențe cheie sunt:

• (1) competențe de limbă/comunicare (alfabetizare);
• (2) competențe multilingvistice;
• (3) competențe STEM (știință, tehnologie, inginerie și matematică);
• (4) competențe digitale
• (5) competențe de viață (personale/sociale/de a învăța să învățăm)
• (6) competențe civice
• (7) competențe antreprenoriale
• (8) competențe de expresie și sensibilitate culturală.

Educația antepreșcolară trebuie generalizată pentru a asigura prerechizitele necesare învățământului obligatoriu. Absolvenții trebuie să se poată integra eficient pe piața muncii (nivelul 3 de calificare după clasa a XI-a , respectiv nivelul 4 după absolvirea liceului) și/sau să-și continue studiile la nivel postliceal și/sau universitar.

Principalele declarații referitoare la învățământul preuniversitar și modificările necesare

• „Ar trebui să fim eficienți în a transfera cele 8 competențe cheie, astfel încât cei din clasa a 11-a cei din zona tehnologică să poată intra pe piața muncii dacă doresc sau să continue studiile. Se întâmplă? Toți știm că nu se întâmplă acest lucru”, a spus ministrul Daniel David.

• Problema legată de abandon școlar: Ne batem joc de jumătate din copiii acestei țări!

• Am început dezbaterile planurilor-cadru. Știam că am început să existe rezultate pozitive în primar/gimnazial. Cu liceul suntem în evul mediu.

• Cred că dincolo de multe explicații posibile, elementul esențial ține de curriculum, metodele de predare și manuale.

• Pe zona de curriculum: trebuie să predăm mai puțin, dar mai relevant. Aș vrea ca discuția să meargă în această direcție. iar numărul de ore ar trebui să nu iasă dintr-o medie la nivel european.

• Tot la nivel de curriculum, trebuie să ieșim din logica ora și lecția. O parte din oră trebuie folosită pentru consolidare și /remedier și de aplicare în zona de zi cu zi.

• Manualele: va fi foarte mult de lucru după ce vor fi regândite programele. Trebuie să gândim manualele în conexiune cu o serie de sarcini auxiliare, inclusiv cu gaming, dacă vrei să îi ții pe copii atenți.

• Metodele de predare trebuie adaptate, cine nu va accepta metodele bazate pe tehnologie vor deveni un muzeu, iar copiii își vor face educația altundeva.

Învățarea pe parcursul vieții

„Învățarea pe parcursul vieții, aici avem o problemă mare. Aștept să văd ce se va întâmpla și cu noul guvern, dacă voi mai fi în guvern sau nu am să fiu în guvernul care vine, dar oricum mesajul trebuie dat. Stăm foarte prost la învățarea pe parcursul vieții. Eu, ca rector de universitate, sunt absolut de acord și înțeleg interesul patronatelor și interesul societății de a avea o dinamică foarte mare a ocupațiilor. Nu poți să stai numai în programele universitare. Trebuie niște ocupații, apar ocupații de nișă, până faci tu programul universitar și îl acreditezi la ARACIS, ai nevoie de alte demersuri pentru a-i duce pe oameni pe piața muncii prin acele ocupații. Înțeleg acest lucru. Lista de ocupații se află la Ministerul Muncii. Este în regulă. Agenția Națională de Calificări este la Ministerul Educației, este în regulă, fiindcă în aproape toate țările, exceptând Franța, unde e partajată cu Munca, în celelalte țări Autoritatea Națională pentru Calificări se află la Educație”, a spus ministrul David, luni.

El a menționat că această autoritate stabilește pentru diverse ocupații venite de la Ministerul Muncii, prin discuții cu mediul în care ar trebui să funcționeze acele ocupații, care sunt standardele și competențele pentru fiecare ocupație în parte, cine poate face formare, care sunt condițiile de formare, iar în acest fel oferta existentă este una calitativă.

„Calitatea crește, iar o ocupație sau o calificare pe care o dobândești pentru o ocupație în România va fi recunoscută la nivelul Uniunii Europene. Am simțit o presiune extraordinară de a ne reîntoarce la modelul de acum 10 sau nu știu câți ani de a prelua Autoritatea Națională pentru Calificări în zona Ministerului Muncii, ceea ce cred că este o greșeală. Sper să terminăm cu această tendință. Am descoperit cu surpriză, nici măcar nu am fost informat că se întâmplă, fiindcă este în discuție un astfel de proiect de ordonanță de urgență, ceea ce m-a deranjat foarte tare. Am discutat cu cei din conducerea Guvernului și am blocat acest proiect, dar m-a deranjat faptul că astăzi cineva se poate gândi să ne reîntoarcem la un model care nu a funcționat și nu funcționează niciunde într-o manieră eficientă”, a afirmat Daniel David. 

(Citește și: Analiză / Ce livrează Universitatea românească pentru economie și societate? O abordare comparativă cu Uniunea Europeană a ”producției de intelectuali”, în contextul competitivității globale)

****