11 iunie, 2026

Raiffeisen Bank a transmis joi o serie de clarificări după declarațiile făcute în spațiul public de președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, susținând că nu a solicitat în instanță blocarea unei eventuale amenzi și că demersurile inițiate vizează exclusiv exercitarea dreptului la apărare în cadrul investigației derulate de autoritatea de concurență.

Într-un comunicat de presă, banca arată că afirmațiile potrivit cărora ar fi cerut suspendarea unei sancțiuni sunt eronate, în condițiile în care „o astfel de abordare nici nu era posibilă”, neexistând la momentul respectiv o decizie a autorității.

Potrivit instituției de credit, acțiunile în instanță reprezintă demersuri prevăzute de lege pentru a demonstra „corectitudinea conduitei sale”, în contextul investigației Consiliului Concurenței.

Raiffeisen Bank precizează că a solicitat ca măsură provizorie suspendarea procedurii de investigație până la clarificarea unor aspecte legate de accesul la dosar și de exercitarea deplină a dreptului la apărare. Banca menționează că aceste chestiuni nu au fost încă soluționate de instanță.

„Subliniem că asemenea demersuri sunt firești și legitime în exercitarea dreptului la apărare”, se arată în comunicat.

Totodată, instituția financiară susține că investigația nu ar fi identificat probe împotriva sa și își reafirmă poziția de nevinovăție.

„Suntem nevinovați și vom întreprinde toate demersurile legale, atât în instanțele locale, cât și în cele europene, pentru a confirma legalitatea și responsabilitatea acțiunilor noastre”, transmite Raiffeisen Bank.

Reacția vine în contextul declarațiilor recente ale președintelui Consiliului Concurenței referitoare la procedurile judiciare inițiate de bancă în cadrul investigației aflate în desfășurare.

„Băncile au încercat pe toate căile, fie la judecătorie, fie la Curtea de Apel, să blocheze finalizarea investigației. Niciodată în istoria Consiliului Concurenței nu s-a mai întâmplat așa ceva”, a declarat președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu.

(Citește și: ”Cristian Grosu / Concurența, ROBORUL și Guvernatorul”)

***



Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: