În mediul privat știm că imediat după alegeri statul român ne va anunța că nu-și poate gestiona deficitul. Este aritmetică, o vedem și noi. Se vede de ani de zile că ajungem aici. Degeaba spun politicienii să fim liniștiți. Degeaba încearcă să ne convingă arhitecții intelectuali ai acestui dezmăț că nu e dracul chiar așa de negru. Este. Cu toate acestea pentru mediul privat poate fi o șansă dacă știm ce vrem. Explic.
Mi se spune adesea că veniturile statului român sunt mult prea mici. Venituri fiscale undeva la 29% din PIB și venituri totale undeva aproape de 33% din PIB. Media europeană, mi se spune, este spre 40%. Ia să adunăm noi 33% cu 9.3% deficit și vom vedea că statul român a cheltuit în 2024 peste 42% din PIB. Păi statule român dragă, ai cheltuit anul trecut și în ultimii ani fix la media europeană, dar serviciile publice lasă în continuare mult de dorit. De unde și frustrarea unei părți a electoratului.
Statul român cheltuiește mult prea mulți bani în raport cu ceea ce primim noi cetățenii și mediul privat pentru ei. Și asta pentru că ascunde niște ineficiențe fantastice girate de marile partide. Nu e un sistem cum o tot țin langa unii candidați la prezidențiale. Nu e nimic ocult. Este natura umană și un fel de a face politică.
Este un fel păgubos de a administra țara care poate și trebuie să înceteze. La ce mă refer?
Zeci de spitale mici unde cheltuielile cu personalul sunt peste 90%, n-au bani nici de tifon. Mergi acolo ca să aibă cine chema o ambulanță. Sute de școli cu o mână de elevi unde nu ai ce învăța.
Universități publice peste ale căror diplome un angajator nici nu se uită. Școli profesionale care pregătesc pentru industria secolului XIX.
Sute de sate și localități unde singurii angajatori sunt statul, magazinul și birtul comunal. Județe un statul este iar cel mai mare angajator. Birocrații mamut care nu produc nimic cum este cea care verifică cheltuirea banilor europeni – un sistem de tortură al antreprenorilor și liderilor din administrație care vor să facă ceva. Unul pe care ni-l auto-administrăm.
ANAF-ul cu zeci de mii de angajați care se tot luptă de vreo 20 de ani cu evaziunea fiscală și nu o găsește deși o vedem cu toții unde este. Unde este digitalizarea pe care am cheltuit sute de milioane de euro? Când îmi povestesc polonezii sau estonienii sau moldovenii cum e la ei îmi vine să mor de ciudă.
Mai vreți? Mai am. Cu orice om harnic veți discuta dintr-o instituție publică o să vă spună că un sfert dintre colegi taie frunză la câini. Nu pentru că nu ar avea ce să facă, dimpotrivă. Pentru că nu există un management profesionist care să penalizeze asta și care să gestioneze activitatea.
Problema nu este că acești oameni sunt numiți de partide și că sunt ai partidelor.
Problema este că bat pasul pe loc. Că partidele îi trimit nepregătiți. Că știu să genereze doar o birocrație aiuritoare și sufocantă. Majoritatea companiilor de stat sunt ineficiente și risipesc o grămadă de bani.
Dacă ajustez pentru inflație între 2004 și 2024 bugetul statului român a crescut de la 30 de miliarde de euro la peste 100 de miliarde de euro. Statul român nu mai este un stat sărac.
Nu sunt orb să spun că nu s-a schimbat nimic în jurul nostru. România este o altă țară după 20 de ani, s-a renovat, s-a construit, s-a investit, dar ineficiența cheltuirii banilor publici și risipirea lor nejustificată a rămas.
Aici este oportunitatea pe care mediul privat o va avea curând dacă va ști să ridice puțin glasul. Am înțeles statule român că nu poți duce acest deficit. Într-un fel sau altul va trebui să achităm această mare datorie publică. Ești statul nostru și este datoria noastră, ne place sau nu.
Însă nu mai merge așa. Vrem să închizi, să desființezi sau să comasezi tot ce este inutil și ineficient. Nu mai vrem spitale unde nu este nici paracetamol. Este mai ieftin să transportăm pacienții la un spital regional care are de toate. Așa vor și supraviețui.
Nu mai vrem școli doar de dragul de a avea una în fiecare sat. E mai ieftin să ducem copiii cu autobuzul într-o școală dotată cu tot ce trebuie, cu profesori cum trebuie, cu mese calde și care le chiar poate da șansa unei educații.
Nu mai vrem localități doar pentru că nu știu la partid ce să facă cu primarul și membrii de acolo. Decât 10 sate vai de mama lor, mai bine o comună care își permite să atragă un investitor.
Nu mai vrem județe care nu pot genera suficientă activitate economică. Dacă în 5 ani un județ nu poate deveni sustenabil atunci trebuie comasat cu altul. Sigur că transferăm de la județe bogate la cele mai sărace, dar una e una și alta e alta.
Nu mai vrem statule român să ne sufoci cu birocrație fiindcă ne ține pe loc. Pare că cei corecți sunt verificați și răsverificați, iar cine vrea să fure bani cu lopata o face liniștit și nederanjat. Păi cine produce bogăție în țara asta? De ce ne încurci?
Nu vrem să dai oameni afară din administrație, vrem să îi conduci cum trebuie ca să își facă treaba.
Nu e nevoie să vină FMI-ul. Putem fi noi cei care forțează statul român să se schimbe.
Dacă nu o facem va urma o represiune financiară asupra mediului privat. Vom pierde din competitivitate și productivitate repede, ne vom împrumuta greu și nu vom atrage investiții străine, capitalul românesc se va ascunde pe cine știe unde și ne vom trezi la următoarele alegeri mai obosiți, mai speriați și gata să cedăm țara unui extremism toxic. Dacă statul și partidele noastre înțeleg să se schimbe, România poate arăta în cel mult 20 de ani ca Cehia sau Austria. Nu e poezie, dar nu se va întâmpla de la sine.
Statule român, dacă vrei bani în plus va trebui să lucrezi pentru noi, altfel ne va fi mai rău tuturor.
(Citește și: ”Radu Burnete/ Luna de business – România care contează”)
***
Urmărește-ne pe Google News
