Senatul a adoptat luni proiectul așa-numite Legi Nordis, are aduce schimbări în piața imobiliară, după scandalul ce a provocat numeroase victime, familii care au descoperit că locuința pe care o contractaseră fusese vândută mai multor persoane.
Propunerea legislativă a trecut de Senat cu 84 voturi „pentru”, 9 „împotrivă” și 28 de abțineri.
Proiectul aprobat luni va fi transmis Camerei Deputaților, for decizional.
Potrivit propunerii legislative, dezvoltatorii vor fi obligați să înregistreze în cartea funciară contractele încheiate cu viitorii proprietari, astfel încât, de acum încolo, clienții vor putea vedea dacă există deja un cumpărător, dacă a fost deja semnată o promisiune obligatorie.
Limitarea avansului, cu creștere etapizată
Avansul va fi limitat la 15% la încheierea promisiunii de vânzare-cumpărare, urmând ca restul plăților să fie făcute în funcție de stadiile de dezvoltare – 25% la finalizarea structurii și 25% la finalizarea instalațiilor.
Banii vor fi virați într-un cont separat pentru dezvoltare, iar avansul va putea fi cheltuit doar pentru ridicarea construcției. În cazul în care banii obținuți din avans vor fi cheltuiți în alte scopuri, dezvoltatorul va fi amendat cu 1% din cifra de afaceri.
De asemenea:
- dacă la semnarea contractului de vânzare-cumpărare sau la încheierea promisiunii de vânzare-cumpărare, clienții sunt însoțiți de un avocat, vor primi o reducere de 25% din onorariul notarului.
- în cazul în care dezvoltatorul intră în faliment, atât cumpărătorii, cât și statul vor primi calitatea de „creditori privilegiați”. Asta înseamnă că, după statul român, clienții vor fi primii care își recuperează banii.
Proiectul a fost inițiat de parlamentarii PSD și a fost asumat de întreaga coaliție de guvernare.
Opoziția consideră că legea e incompletă
La dezbaterile de luni din Senat, parlamentarii opoziției le-au reproșat senatorilor PSD, PNL, UDMR și Minorităților că proiectul de lege pe care l-au propus este incomplet și că scopul acestuia a fost să distragă atenția de la escrocheria Nordis.
„Avem Legea Nordis inițiată de PSD, cred că ar fi trebuit să înceapă cu o demisie a domnului Ciolacu din poziția pe care o ocupă”, a spus Narcis Mircescu, senator USR.
„PSD și coaliția încearcă să se spele pe mâini după țeapa Nordis. Nu avem nevoie de avioane private, excursii de lux. Avem nevoie de garanții clare pentru cumpărători, o răspundere asumată a dezvoltatorilor imobiliari și un cadru legislativ care să prevină fraudele imobiliare”, a continuat senatorul AUR Nicolae Vlahu.
În replică, inițiatorii spun că această lege va aduce mai multă siguranță pentru cumpărători.
(Citește și: Păgubiții Nordis sesizează Inspecția Judiciară împotriva judecătorilor din dosar: „Neagă existența înșelăciunii”)
****