12 ianuarie, 2026

Mai mult de jumătate din teza de doctorat în Drept a ministrului Justiţiei, Radu Marinescu, este plagiată, arată PressOne, care a realizat o analiză comparativă a textului. Ministrul respinge acuzaţiile şi afirmă că şi-a elaborat teza de doctorat “în conformitate cu normele timpului”, explicație invocată de aproape toți demnitarii care au fost acuzați de plagiat până acum.

Conform analizei PressOne, cel puţin 56,68% dintre paginile lucrării cu titlul ”Sistemul mijloacelor de probă în procesul civil” conţin text copiat din alţi autori. Este vorba despre 140 de pagini din cele 247 ale lucrării.  

Radu Marinescu a obţinut titlul de doctor în Drept în 2009, la Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative din cadrul Universităţii din Craiova, sub coordonarea profesorului Ion Dogaru. 


Principalele constatări ale analizei:

Cea mai mare parte a conţinutului plagiat provine din alte trei lucrări, iar în unele situaţii calupurile de text preluat cuvânt cu cuvânt se întind chiar şi până la 25 de pagini consecutive, susţine PressOne, mai arată analiza realizată de Emilia Șercan.

Tehnica de preluare neautorizată de conţinut folosită de actualul ministru al Justiţiei este cea mai des întâlnită în tezele de doctorat ale demnitarilor români: plagiatul copy-paste. 

Este vorba despre copierea cuvânt cu cuvânt a unui text, fără ca acesta să fie marcat cu ghilimele – semnele care demarchează un text preluat – şi fără a fi atribuit autorului original. 

Cea mai mare parte a conţinutului descoperit ca fiind plagiat în lucrarea de doctorat a lui Radu Marinescu provine dintr-un volum care nu a fost citat nicio singură dată în întreg conţinutul tezei de doctorat a ministrului Justiţiei Radu Marinescu şi nici nu a fost inclus în Bibliografie. 


Volumul se intitulează „Înscrisurile. Mijloace de probă în procesul civil”, apărut în 1998 la Editura All, semnat de Florea Măgureanu – fost profesor universitar la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Româno-Americane. Este vorba despre 62 de pagini din cele 140 în care există conţinut plagiat.

O altă lucrare din care a plagiat Radu Marinescu are titlul Probele în procesul civil şi a apărut sub semnătura Mariei Fodor la Editura Universul Juridic, în 2006.  Cele 26 de pagini de text plagiat în teza ministrului Justiţiei din această lucrare au fost copiate cu tot cu note de subsol

Alte 53 de pagini din doctoratul lui Radu Marinescu sunt plagiate din lucrarea Probele în procesul civil, apărută în anul 1996 la Editura AnkaRom din Iaşi şi semnată de Radu Dumitru şi Dan Tudurache. Lucrarea nu a fost citată nici măcar o singură dată în întreg conţinutul tezei de doctorat a ministrului Justiţiei Radu Marinescu şi nici nu a fost inclusă în Bibliografie. 

Ministrul spune că el nu consideră că a plagiat

Ministrul Radu Marinescu a negat, într-o declaraţie dată pentru PressOne, că a încălcat standardele de realizare a unei lucrări ştiinţifice.

“Eu nu consider că am plagiat. Asta pot să vă spun”, a susţinut Marinescu.


El a mai declarat că şi-a elaborat teza “în conformitate cu normele timpului şi sub coordonarea unui profesor academician reputat”. 

PSD își apără ministrul

PSD a anunțat luni că îl susţine fără rezerve pe ministrul Justiţiei Radu Marinescu şi, de asemenea, ”condamnă manevra josnică prin care acesta a fost acuzat de plagiat, imediat după ce a anunţat că numirile şefilor la parchetele de rang înalt nu vor fi de natură politică”.

În opinia PSD, ”este în mod evident un atac politic menit să determine înlăturarea ministrului”. ”Dacă demersul ar fi fost de bună credinţă, acuzaţiile la adresa ministrului ar fi fost formulate în momentul numirii sale la conducerea Ministerului Justiţiei, nu fix acum când  a declanşat procedurile legale pentru numirea şefilor de parchete, afirmând că nu va permite imixtiuni politice!”, menționează un comunicat al social-democraților. 

”Nu poţi acuza pe cineva că a încălcat o lege care nu era în vigoare la acel moment! O persoană nu se poate substitui instituţiilor în drept ale statului şi nu poate da verdicte care contrazic în mod vădit hotărârile oficiale ale acestor instanţe, cu atât mai puţin atunci când persoana în cauză este ea însăşi o impostoare şi şi-a plagiat propria lucrare de licenţă. Ca atare, PSD îi acordă ministrului Radu Marinescu susţinerea politică totală pentru îndeplinirea mandatului şi se va opune categoric oricăror tentative de subordonare politică a Justiţiei”, precizează PSD. 

(Citește și: Demisie a preşedintelui Consiliului Naţional de Etică – după decizia de neplagiat în cazul ministrului Bode)

****


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: