Ministerul Finanțelor a propus miercuri, 30 septembrie, actualizarea contractelor de finanțare cu Banca Europeană de Investiții (BEI) pentru cele trei spitale regionale de urgență din Iași, Cluj și Craiova. Termenele de finalizare vor fi prelungite, iar accesul la împrumuturile de 923 de milioane de euro va fi flexibilizat.
Noile termene sunt:
- Spitalul Regional Iași: decembrie 2029, față de decembrie 2027;
- Spitalul Regional Cluj: decembrie 2029, față de decembrie 2026;
- Spitalul Regional Craiova: mai 2029, față de decembrie 2026.
Cele trei spitale beneficiază de împrumuturi BEI în valoare totală de 923 de milioane de euro. Până acum au fost trase 184,6 milioane de euro, iar proiectele beneficiază în paralel și de finanțare europeană nerambursabilă.
Pentru Iași, România a contractat în 2021 un împrumut de 250 de milioane de euro, în timp ce pentru Cluj a fost contractat în același an un împrumut de 305 milioane de euro. Pentru Spitalul Regional Craiova, împrumutul de 368 de milioane de euro a fost contractat în 2022.
Ministerul Finanțelor precizează că modificările negociate cu BEI nu majorează valoarea împrumuturilor și nu generează obligații bugetare suplimentare. De asemenea, nu modifică serviciul datoriei publice.
”Adaptăm finanțarea la ritmul real al lucrărilor, fără costuri suplimentare pentru buget. Am propus un proiect de Hotărâre de Guvern prin care actualizăm condițiile contractelor de finanțare cu Banca Europeană de Investiții (BEI) pentru cele trei spitale regionale de urgență, astfel încât să ne asigurăm că proiectele spitalelor din Craiova, Iași și Cluj vor putea fi duse la bun-sfârșit. Astfel, finanțările deja contractate vor rămâne disponibile pe toată perioada de implementare și vor putea fi accesate mai ușor, pe măsură ce lucrările avansează. În acest sens, eliminăm o serie de condiții asociate tragerilor din împrumuturi și actualizăm termenele contractuale astfel încât acestea să reflecte calendarul real al proiectelor”, a declarat ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare.
Fonduri europene de peste 1,4 mld. lei
Proiectele sunt implementate de Ministerul Sănătății, prin Agenția Națională pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Sănătate (ANDIS).
Cele trei investiții au beneficiat, de asemenea, de finanțare din fonduri nerambursabile prin Programul Operațional Regional 2014-2020, în valoare totală de 107,33 milioane lei, și beneficiază în continuare de finanțare din fonduri externe nerambursabile în cadrul Programului Sănătate 2021-2027, în valoare totală de 1,397.5 miliarde lei.
Cele trei spitale regionale reprezintă unele dintre cele mai importante investiții publice în infrastructura sanitară, iar adaptarea mecanismelor de finanțare la ritmul real al proiectelor este necesară pentru ca aceste investiții să poată fi duse la capăt.
(Citește și: Amânate ani de zile, marile investiții din Sănătate demarează în 2023 – 3 spitale regionale, 7 spitale județene noi, 20 spitale orășenești construite sau reabilitate)
***