joi

18 aprilie, 2024

15 februarie, 2020

O anchetă a parchetului federal german a dus la arestarea a 12 persoane de naţionalitate germană, membri sau susținători ai unui grup terorist de extremă dreapta, care plănuia să ”zdruncine ordinea de stat şi societatea din Germania, iar apoi să o răstoarne”, potrivit unui comunicat al Parchetului  din Karlsruhe.

Grupul ar fi planificat ”atacuri vizând lideri politicii, solicitanţi de azil şi musulmani”, potrivit AFP, citat de News.ro.

Patru dintre suspecţi ar fi format o „asociaţie de extremă dreapta cu caracter terorist”, iar ceilalţi opt s-ar fi declarat pregătiţi să le acorde un ajutor ”financiar” sau ”un ajutor în vederea procurării de arme” ori ”participare la atacuri viitoare”, potrivit sursei citate


„Atentate al căror dispozitiv concret nu a fost precizat până acum urmau să fie comise împotriva unor lideri politici, solicitanţi de azil şi persoane de confesiune musulmană, cu scopul de a genera o situaţie apropiată unui război civil”, mai precizează parchetul, competent în cazuri de terorism.

Anterior, au avut loc percheziţii în 13 locații din cinci landuri germane – inclusiv în Bavaria şi Renania de Nord-Westfalia, cea mai populată regiune din Germania.

În vederea punerii în aplicare a planurilor pe care le aveau, suspecţii s-au întâlnit personal, în mai multe rânduri şi în locuri diferite. Pentru a comunica, au folosit și forumurile de discuţii online oferite de diverse servicii de mesagerie.

Îngrijorarea autorităților germane creşte pe măsură ce se înmulțesc violenţele, în contextul înăspririi atmosferei politice, sub presiunea extremei drepte, după asasinarea din luna iunie a  unui ales  avorabil migraţiei.


 

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: