marți

26 martie, 2024

30 noiembrie, 2011

Companiile de stat, societăţile naţionale şi regiile autonome vor avea manageri privaţi, conform unei ordonanţe de urgenţă adoptate miercuri de guvern pentru reglementarea acestui proces.

Managementul privat se va institui la unităţile care au avut cifra de afaceri de peste 240 de milioane de euro în anul 2010 şi cel puţin 1.000 de angajaţi, potrivit OUG privind guvernanţa coroporatistă la companiile de stat.

Managerii privaţi vor fi aleşi prin selecţie internaţională care va dura între 3 şi 5 luni:

  • În maximum o lună de la intrarea în vigoare a OUG, adunările generale ale acţionarilor vor decide iniţierea unei proceduri internaţionale de selecţie a administratorilor executivi şi neexecutivi.
  • După convocarea adunării generale, se va face publicitatea anunţului de selecţie şi se va intra în procedura de selectare a acestor manageri.
  • După selecţia managerilor, în aceste companii supuse aplicării ordonanţei, se va convoca din nou adunarea generală a acţionarilor pentru desemnarea managerilor în urma încheierii contractelor de management.

(Citeşte şi: Managementul privat la companiile de stat. Până unde merge consensul dintre analişti şi politicieni)


Remuneraţiile managerilor privaţi vor fi stabilite prin negociere, a susţinut ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu.

”Aceste sume rămân subiectul negocierii între compania respectivă şi managerul selectat. Nu există prin lege impusă o astfel de valoare. Rămâne la latitudinea celor care negociază aceste contracte”, a spus Predoiu.

Introducerea managerilor privaţi în companiile de stat face parte din angajamentele României faţă de Fondul Monetar Internaţional.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

”În ultima perioadă, auzim – îndeosebi din partea mediului de

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: