Grupul OMV Petrom a raportat un profit net în creștere cu 4% anul trecut, la 4,2 miliarde de lei, însă rezultatul din exploatare, excluzând elementele speciale, s-a redus cu 52%, la 5,7 miliarde de lei, pe fondul unor prețuri mai mici ale mărfurilor și al unui impact negativ al mediului de reglementare asupra activității de gaze și energie.
Potrivit unui comunicat al grupului, în segmentul Gaze și Energie, scăderea profitului din exploatare a fost cauzată de marjele mai mici la energia electrică, influențate de schimbările legislative, de marjele în scădere la gaze naturale și de un efect de bază ridicat ca urmare a reversării unui provizion în 2023.
Contribuția mai mică a segmentului Explorare și Producție a fost determinată, în principal, de scăderea volumelor vândute și a prețurilor.
Contribuția segmentului Rafinare și Marketing a fost în linii mari similară.
„Performanța noastră operațională a fost foarte bună în 2024: producția de hidrocarburi a fost peste cea planificată, cu cel mai mic declin din ultimii 7 ani, iar rafinăria și centrala electrică au funcționat la capacitate ridicată. Astfel, am contribuit semnificativ la piața de energie din România, cu circa o treime din cererea de carburanți, o treime din cea de gaze și 10% din producția de electricitate. În 2024, rezultatul din exploatare la costuri curente de aprovizionare excluzând elementele speciale a scăzut la 5,7 miliarde lei, într-un mediu cu prețuri mai mici și afectat negativ de modificările de reglementare introduse pentru gaze naturale și electricitate, care au condus la un rezultat negativ al activității de Gaze și Energie în trimestrele doi și patru ale anului trecut”, a declarat Christina Verchere, CEO OMV Petrom, citată în comunicat.
Potrivit acesteia, anul trecut a fost investită o sumă de 7,2 miliarde de lei pentru dezvoltarea proiectului Neptun Deep, pentru proiecte de energie regenerabilă și pentru extinderea rețelei de electro-mobilitate.
„Ne așteptăm ca 2025 să fie un an dificil și cu volatilitate, cu provocări fiscale și de reglementare. În condițiile unui mediu fiscal și de reglementare predictibil și competitiv, ne așteptăm să atingem un nivel record al investițiilor, de circa 8 miliarde de lei, care va contribui la securitatea energetică a României și la economia țării”, a subliniat Verchere.
Pe segmentul Explorare și Producție, rezultatul din exploatare excluzând elementele speciale a fost de 3 miliarde lei, mai scăzut cu 29%, determinat în principal de prețurile scăzute la țiței și gaze și de volumele mai mici vânzărilor de hidrocarburi. Producția a fost peste așteptări, de 109.000 bep/zi, față de 113.000 bep/zi, o scădere de 3,8%, cea mai mică din ultimii 7 ani. Acest lucru s-a datorat rezultatelor bune ale reparațiilor capitale și forajelor care contrabalansează parțial declinul natural, precizează compania. Costul de producție a crescut cu 2%, la 16,2 USD/bep, din cauza scăderii producției disponibile la vânzare.
Pe segmentul Rafinare și Marketing, rezultatul din exploatare CCA excluzând elementele speciale a fost de 2,4 miliarde de lei, marginal mai mic comparativ cu 2,5 miliarde de lei în 2023, reflectând marje mai mici de rafinare compensate în mare măsură de performanța canalelor de vânzări.
Indicatorul marja de rafinare OMV Petrom de 9,2 USD/bbl, mai scăzut cu 34%, ca urmare a diferențialelor mai slabe pentru motorină și benzină. Rata de utilizare a rafinăriei de 97% comparativ cu 80% în 2023, deoarece 2023 a fost afectat de revizia planificată.
Vânzările totale de produse rafinate au fost mai mari cu 6% în timp ce vânzările cu amănuntul în România au crescut cu aproximativ 4%, susținute de creșterea cererii.
Pe segmentul Gaze și Energie, rezultatul din exploatare excluzând elementele speciale de circa 400 milioane de lei, față de 2,1 miliarde de lei în 2023. Potrivit grupului, în pofida performanței operaționale bune, rezultatele au fost puternic afectate de schimbările legislative și de dinamica pieței.
Volumele de vânzări de gaze naturale au fost mai mici cu 7%, din cauza volumelor mai scăzute către angrosiști și consumatorii finali.
Producția netă de electricitate a centralei electrice Brazi a crescut la 4,9 TWh, de la 4,2 TWh în 2023, reprezentând 10% din producția de energie electrică a României. Acesta a fost al doilea cel mai înalt nivel al producției atins de centrală de la începerea operațiunilor, după recordul stabilit în 2022, subliniază sursa citată.
În ceea ce privește dezvoltarea regională a gazelor, OMV Petrom amintește că Neptun Deep a progresat conform planului, cu 90% din buget deja contractat. Construcția platformei de producție a avansat la șantierele Saipem situate în Indonezia și Italia iar instalația de foraj a ajuns în România.
Totodată, grupul a preluat participația TotalEnergies în blocul offshore Han Asparuh din Bulgaria, unde OMV Petrom este operator și a intrat într-un parteneriat cu NewMed Energy pentru continua explorarea acestui zăcământ.
Pe partea de energie regenerabilă, compania a încheiat tranzacțiile cu Renovatio și Janzten Renewables pentru capacități solare și eoliene totale de aproximativ 1,9 GW iar împreună cu parteneriatul anunțat cu CE Oltenia și propriul proiect fotovoltaic la Ișalnița formează un portofoliu de 2,4 GW.
„A fost luată decizia finală de investiție pentru construcția unei unități SAF/HVO și a două unități de hidrogen verde, poziționând Petrobrazi să devină primul mare producător de combustibili sustenabili din Europa de Sud-Est. De asemenea, compania a făcut demersuri pentru asigurarea materiilor prime pentru producerea de combustibili sustenabili: a semnat contracte de achiziție de ulei vegetal de la Expur și a achiziționat o participație de 50% din Respira Verde, cel mai mare colector și procesator de ulei de gătit uzat din țară. Tranzacția încheiată cu Renovatio contribuie la faptul că OMV Petrom deține cea mai mare rețea de încărcare a vehiculelor electrice din România, cu aproximativ 900 de puncte de încărcare la sfârșitul anului 2024”, se mai arată în comunicat.
Grupul OMV Petrom a anunțat, de asemenea, optimizarea activităților tradiționale prin lansarea unei noi tehnologii de foraj automat în România și punerea în funcțiune, la rafinăria Petrobrazi, a celui mai mare rezervor de stocare a țițeiului din țară.
Totodată, OMV Petrom și-a extins activitățile de furnizare de gaze naturale în Bulgaria, adresându-se clienților finali.
„Inovație: o tehnologie inovatoare de captare și utilizare a carbonului a fost testată la Petrobrazi în cadrul proiectului ConsenCUS. De asemenea, OMV Petrom a devenit partener în InnoEnergy, un ecosistem unic și de încredere pentru a accelera inovația către tranziția energetică. Mai mult, compania a intrat într-un parteneriat cu Hycamite TCD Technologies, un startup de pionierat deep-tech specializat în producția de hidrogen curat și carbon solid”, se mai precizează în comunicat.
Pe partea de proiecte sociale susținute direct și prin Fundația OMV Petrom, grupul a investit 26 milioane euro anul trecut în domeniile sănătății, educației și mediului.
Grupul austriac OMV Aktiengesellschaft deține 51,156% din acțiunile OMV Petrom iar statul român, prin Ministerul Energiei – 20,698%, potrivit datelor la 30 iunie 2024 afișate de Bursa de la București.
***