17 iulie, 2026

Proiectul noii legi a salarizării unitare a intrat în etapa finală de elaborare, după o nouă rundă de consultări cu organizațiile sindicale, iar forma care va fi trimisă Parlamentului va include modificări față de varianta publicată în transparență decizională în luna mai. Reforma reprezintă unul dintre jaloanele asumate de România prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), de adoptarea acesteia depinzând deblocarea unei părți din fondurile europene.

Reprezentanţii partidelor pro-occidentale şi ministrul interimar al Muncii Dragoş Pîslaru sunt prezenţi vineri, la Palatul Cotroceni pentru discuţii pe tema legii salarizării, jalon în cadrul PNRR. Discuţiile, programate de la ora 12.00, la Palatul Cotroceni, vor fi coordonate de consilierul prezidenţial Radu Burnete.

Ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru (foto), a declarat joi seară că versiunea aflată în lucru diferă substanțial de proiectul făcut public în luna mai, care a generat proteste și nemulțumiri în rândul federațiilor sindicale din sectorul public.

„Ei protestează cu privire la varianta din luna mai (…). Tot ceea ce sindicatele au pus ca probleme, în acest moment, din perspectiva protecției veniturilor este asigurat”, a afirmat Pîslaru, adăugând că proiectul final va conține „o serie întreagă de surprize plăcute” pentru angajații din sistemul public.

Potrivit ministrului, în ultimele luni au avut loc consultări atât cu sindicatele și instituțiile publice, cât și cu Comisia Europeană și Ministerul Finanțelor, pentru identificarea spațiului bugetar necesar modificării proiectului.

Pîslaru a explicat că proiectul publicat inițial era construit pe o anvelopă suplimentară de aproximativ 8 miliarde de lei pentru fondul de salarii, în timp ce solicitările formulate de sindicate și instituții însumează aproximativ 27 de miliarde de lei. În acest context, Executivul a negociat majorarea resurselor financiare disponibile pentru implementarea reformei.

Ministrul a mai afirmat că principiul protecției veniturilor a fost consolidat în noua variantă și că vor fi eliminate situațiile în care persoane care ocupă aceeași funcție și desfășoară aceeași activitate sunt remunerate diferit. Potrivit acestuia, proiectul păstrează principiul „la muncă egală, plată egală”, fără diminuări salariale pentru personalul aflat deja în sistem.

PNL, discuții cu principalele confederații sindicale

În paralel, liderii PNL s-au întâlnit joi cu reprezentanții principalelor confederații sindicale pentru a discuta forma finală a legii.

Președintele PNL, Ilie Bolojan, a declarat că reforma salarizării reprezintă un angajament asumat de România prin PNRR și că obiectivul este construirea unui sistem salarial „echitabil, predictibil și sustenabil”, care să reducă inechitățile acumulate în ultimii ani prin modificări punctuale și hotărâri judecătorești.

Potrivit acestuia, diferențele dintre salariile din sistemul public și cele din sectorul privat s-au accentuat, în condițiile în care România continuă să aibă unul dintre cele mai reduse niveluri ale veniturilor fiscale din Uniunea Europeană. Bolojan a susținut că eventualele majorări salariale mai consistente vor trebui însoțite de reducerea cheltuielilor publice și eficientizarea administrației.

După întâlnirea cu sindicatele, PNL a transmis că va susține în Parlament forma proiectului convenită cu Comisia Europeană și rezultată în urma dialogului social, insistând asupra necesității respectării jaloanelor din PNRR.

Organizațiile sindicale au cerut menținerea nivelului veniturilor actuale, eliminarea discriminărilor salariale dintre angajați care ocupă aceleași funcții și consultări suplimentare înainte de adoptarea proiectului.

Noua lege a salarizării este una dintre reformele-cheie incluse în PNRR și figurează printre actele normative pe care România trebuie să le adopte într-un calendar accelerat pentru evitarea blocării fondurilor europene.

Parlamentul are de adoptat un pachet de opt legi esențiale, între care și legea salarizării unitare pentru finalizarea PNRR. Miza financiară depășește 4,5 miliarde de euro aferente cererilor de plată și evitarea aplicării unor penalizări suplimentare din partea Comisiei Europene pentru neîndeplinirea jaloanelor asumate.

(Citește și: ”PNRR intră în faza critică: 8 legi-cheie sunt în Parlament sau trebuie depuse. Miza: peste 4,5 mld. € și evitarea unor penalizări”)

***



Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: