vineri

29 martie, 2024

22 octombrie, 2020

Sectorul vinului şi cel al distribuţiei tradiţionale de bunuri de larg consum, care deţin o cifră de afaceri de peste 5 miliarde de euro, au devenit eligibile pentru finanţare din fonduri europene, odată cu aprobarea prin Lege a Ordonanţei 130/2020 de către Parlament, a anunţat, miercuri, Asociaţia Companiilor de distribuţie de Bunuri din România.

„Prin modificările aduse Ordonanţei se completează coduri CAEN ale sectoarelor economice afectate de actuala criză şi se schimbă grila de punctaj din Anexa 4 – Criteriile de selecţie la finanţare a proiectelor de investiţii. Excluse iniţial de Guvern în textul Ordonanţei din 6 august, domeniile producerii vinurilor şi cel al distribuţiei tradiţionale de bunuri de larg consum, împreună cu alte domenii economice, au devenit eligibile la finanţare prin lege „, au anunțat reprezentanţii asociaţiei într-un comunicat, potrivit Agerpres.

Reprezentanții Asociaţiei au precizat că, potrivit UE, reglementările Uniunii „stabilesc reguli generale de eligibilitate pentru fonduri, în timp ce statele membre stabilesc alte reguli de eligibilitate în conformitate cu obiectivele strategice ale finanţării şi normele naţionale. Totuşi, deoarece ajutorul acordat de stat pune beneficiarii săi într-o poziţie favorabilă faţă de competitorii acestora (spre exemplu, oferirea de lichidităţi financiare), statele membre trebuie să se asigure că, în baza puterii lor discreţionare, selecţia beneficiarilor ajutoarelor să fie bazată pe criterii stabilite obiectiv, pentru a limita denaturarea competiţiei din piaţă”.


Or, susțin membrii Asociației, sectoarele vitivinicol şi distribuţia tradiţională de bunuri sunt furnizori ai HoReCa, fiind drastic afectate de căderea acestei pieţe, atât prin diminuarea vânzărilor, cât şi prin retururile primite.

În funcţie de profilul de business al distribuitorului şi al producătorului de vinuri, scăderea cifrelor de afaceri a variat la nivelul lunilor martie – aprilie a.c. între 30% şi 120%, comparativ cu lunile similare ale anului precedent, se menționează în comunicatul Asociației.

„ Ordonanţa de urgenţă a fost publicată în 6 august, aprobarea schemei de sprijin financiar a fost primită de la Comisie ulterior, în 27 august. Această cronologie ne determină să credem că, dacă preşedintele republicii va promulga rapid legea, Guvernul îşi poate însuşi imediat modificările şi să lanseze măsurile ‘Capital de lucru’ şi ‘Investiţii’ în cursul săptămânii viitoare, notificând în paralel Comisia Europeană”, menţionează reprezentanţii Asociaţiei Companiilor de distribuţie de Bunuri din România.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: