Președintele Nicușor Dan i-a trimis pe consilierul său pentru securitate națională, Marius Lazurca, și pe șeful Statului major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, în Statele Unite, unde vor discuta cu membri ai administrației Trump și ai Congresului SUA despre incidentele cu drone rusești în spațiul aerian al României și despre securitatea la Marea Neagră.
„Președintele Dan ne-a trimis, pe mine și pe șeful Apărării din România, la Washington DC pentru a ne întâlni cu administrația Trump şi cu liderii Congresului, în vederea consolidării cooperării noastre în materie de securitate în regiunea Mării Negre”, a anunțat Marius Lazurca într-o postare pe platforma X.
Lazurca arată că piloții români, care zboară la bordul avioanelor F-16 de fabricație americană, au doborât trei drone rusești în ultimele trei zile.
President Dan sent Romania’s Chief of Defense and me to Washington DC to meet with the Trump Administration and Congressional leaders to advance our Black Sea security alignment.
— Marius-Gabriel Lazurca (@MariusLazurca) July 27, 2026
Courageous Romanian pilots flying American-made F-16s have knocked out 3 Russian drones over the… pic.twitter.com/BBZiW3XtC7
Ministrul Afacerilor Externe menționa luni posibila declanșare a Articolului 4 al NATO, care declanșează consultări cu Aliații
„Aceste amenințări ne reamintesc cât de important este parteneriatul nostru solid în domeniul securității cu Statele Unite și cât de recunoscători suntem pentru acesta”, subliniază Lazurca în mesaj.
Marius Lazurca este consilier prezidențial pentru securitate națională în cadrul Departamentului Securităţii Naționale, Departamentul Politică Externă, Parteneriate Strategice și Românii de Pretutindeni.
(Citește și: România expulzează un diplomat rus după incidentele cu drone – Ambasadorul român de la Moscova, chemat la consultări. Reacția Rusiei: ”nu va rămâne fără răspuns”)
(Citește și: Nouă încălcare a spațiului aerian al României, în Tulcea, după ce Forțele Aeriene Române au doborât trei drone în trei zile – Rusia a atacat Ucraina la frontiera cu România)
(Citește și: Încă o dronă a fost doborâtă duminică dimineață, a treia în trei zile)
***