Raúl Guillermo Rodríguez Castro (Foto) nepotul fostului președinte cubanez Fidel Castro și una dintre cele mai importante persoane, dar discretă, din cercul restrâns al conducerii comuniste a Cubei, a declarat într-un interviu acordat în exclusivitate USA Today că este pregătit să discute direct cu președintele Trump. Un semnal clar că este posibilă deschiderea unui canal secundar de comunicare, în timp ce administrația de Washington își intensifică presiunea economică asupra Havanei.
„Nu am fost niciodată interesat de politică. Nu am avut niciodată o chemare pentru așa ceva”, a declarat Rodríguez Castro pentru USA Today, la Havana. „Dar dacă la un moment dat revoluția va avea nevoie de mine să mă implic, o voi face.” El a adăugat că nu va abandona niciodată principiile revoluției cubaneze din 1959 sau suveranitatea națiunii.
Ródríguez Castro este o figură mai puțin cunoscută în afara cercurilor comuniste din Havana. Nu deține nicio funcție guvernamentală oficială, apare rar la televiziunea de stat și nu a mai vorbit niciodată cu o instituție media americană. Însă numele de familie Castro îi conferă un statut unic în cadrul structurii de putere de la Havana și capacitatea de a acționa ca o legătură secretă cu acces direct la elita comunistă a Cubei.
Este de remarcat că acum, tânărul Castro semnalează că este pregătit să negocieze viitorul Cubei, spunând că dorește să negocieze direct cu președintele Trump.
„Pot negocia cu oricine desemnat de SUA”, a spus Rodríguez Castro. „Dacă mi se dă ocazia, claro que con Trump.” (Desigur, cu Trump).
Presiunea exercitată de administrația Trump a zdrobit economia cubaneză, care oricum era prost condusă, pierzând și sectorul turistic care încă mai funcționa.
Insula din Caraibe a atras doar 360.000 de turiști în primele cinci luni ale anului 2026, în scădere cu 58% față de anul precedent, conform datelor guvernului cubanez. Republica Dominicană din vecinătate a atras de peste 10 ori mai mulți turiști în aceeași perioadă.
Administrația Trump spune că această campanie de presiune are ca scop forțarea guvernului comunist să își reformeze sistemul politic după dezastrul economiei planificate.
Havana a rămas izolată. Nu mai poate apela la ajutorul socialiștilor din Venezuela, deoarece regimul Maduro a fost înlăturat de armata SUA. China și Rusia, susținătoare tradiționale a regimului de la Havana nu își pot permite să trimită trupe pe insulă din cauza prezenței marinei americane în regiune.
Pentru Havana, toate liniile liniile de salvare externe au dispărut în ultimele șase luni.
Reamintim că recent directorul CIA, John Ratcliffe, s-a întâlnit la Havana cu înalți oficiali cubanezi. Iar interviul acordat în premieră de Rodriguez Castro unei instituții media americane este un semnal promițător, care sugerează că probabil se poartă negocieri secrete între cele două părți, pe măsură ce crește presiunea pe conducătorii cubanezi să găsească o soluție la criza în care se scufundă țara
Cititi si: Directorul CIA, vizită la Havana: „Cuba nu mai poate fi un refugiu, în emisfera occidentală, pentru adversarii SUA” – Regimul comunist e la limita supraviețuirii
***