17 septembrie, 2026

Viitorul premier/guvern va prelua administrarea României într-un moment în care ajustarea fiscală începută vara trecută produce rezultate: deficitul bugetar este cu 37% mai mic decât în 2025, inflația a coborât rapid de la peste 10% la 6,2%, iar economia dă primele semne de ieșire din recesiune.
Aceste evoluții nu par însă suficiente pentru a normaliza percepția de risc a piețelor, într-un context în care criza politică durează de peste patru luni, condițiile financiare globale s-au înăsprit puternic, iar România și-a asigurat până la 10 septembrie doar 65% din necesarul de finanțare al acestui an, de 265 miliarde de lei.

Mandatul noului guvern, indiferent cât de lungă sau scurtă va fi viața lui – România e deja supra-numită „noua Bulgarie” pe holuri Parlamentului European – va fi complicat de faptul că riscurile se acumulează mai repede decât progresele:
situația geopolitică și de securitate din proximitatea României e mai complexă ca oricând, industria pierde zeci de mii de locuri de muncă la fiecare șase luni, energia e tot mai scumpă și într-o degringoladă majoră, șomajul a ajuns la cel mai ridicat nivel din ultimii zece ani, iar piețele financiare tratează obligațiunile României ca pe singurele titluri „junk” din Uniunea Europeană, cu risc de neplată considerat mai mare decât țări ca Oman sau Indonezia.

Ce merge bine: deficitul, inflația, stabilizarea

1. Deficitul

În primele 7 luni ale anului, deficitul bugetar s-a redus cu 37% față de aceeași perioadă a anului trecut, conform datelor prezentate de ministrul Finanțelor Alexandru Nazare, în condiții de creștere a investițiilor publice. Deficitul cash a scăzut la 48 miliarde de lei, respectiv 2,34% din PIB, de la 76,44 miliarde de lei și 3,99% din PIB în perioada similară din 2025.

Ajustarea a fost făcută în special prin înghețarea cheltuielilor cu salariile bugetarilor și cu pensiile și pe partea de venituri, în condițiile în care doar încasările din TVA au fost cu 18,56 miliarde de lei, respectiv 26,5%, peste nivelul din primele șapte luni ale anului trecut. Cu alte cuvinte, corecția a fost transferată către populație și companii prin prețuri și fiscalitate, într-un moment în care consumul și economia încetineau, în timp ce cheltuielile administrației și a sectorului public nu au fost reduse din cauza rezistenței PSD.

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a avertizat în mai multe rânduri împotriva unei relaxări premature în eforturile de consolidare a bugetului, el spunând că „România nu își permite să revină la dezechilibrele de la care a pornit”, în condițiile în care am trecut la limită testul Fitch, care inițial ne retrogradaseră la „junk”, dar a revenit abia după ce Nazare contestat decizia.
Miza deficitului pe 2027 e de altfel una majoră în ceea ce privește piețele și riscul de pierdere a ratingului investment-grade pentru că investitorii nu se concentrează acum doar pe reducerea deficitului din acest an, ci au și așteptări privind continuarea tendinței în bugetul pentru 2027.

2. Inflația, instrumentul prin care s-a redus o bună parte din deficit

Inflația s-a redus puternic în ultimele luni, în special grație efectului de bază, de la peste 10% în iunie la 6,2% în august, cel mai redus nivel din iunie 2025, iar fără scumpirile de la combustibili, datorate conflictului din Orientul Mijlociu, prețurile de consum au scăzut ușor în august față de luna anterioară.

De notat că inflația a stat în apropierea pragului de două cifre (10%) pentru 11 luni consecutive, iar acum, pentru prima dată în peste un an, rata anuală a scăzut sub nivelul dobânzii de politică monetară a BNR (6,5%), ceea ce deschide teoretic calea unor viitoare reduceri de dobândă. Odată

3. Stabilizarea economiei, care a plătit prețul corecției unui deficit bugetar ce se ducea la peste 10%, în 2025

Economia (măsurată prin PIB) s-a contractat la finalul lui 2025 și în debutul lui 2026 ca urmare a măsurilor de corecție fiscală, dar în ultimele luni s-a stabilizat și se întrevăd premisele unei reveniri: în teritoriul pozitiv a salariilor reale (odată cu încetinirea inflației), a puterii de cumpărare, a consumului populației și a retailului, respectiv a cererii externe care ar putea tracta industria.

Indicatorul de încredere în economia României publicat lunar de Comisia Europeană (ESI) sugerează de mai multe luni că punctul de minim al recesiunii a fost atins, iar companiile par să fi integrat incertitudinea politică. Analiștii estimează totuși o recesiune ușoară pentru 2026, cu o expansiune a PIB în 2027, odată ce salariile își vor reveni la nivel real și în condițiile în care investițiile publice vor trebui să rămână la niveluri record pentru a plăti din proiectele PNRR, care a înregistrat o supra-contractare de 20 de miliarde de euro.

Ce nu merge: energia, industria, șomajul, finanțarea

Dincolo de aceste progrese, noul guvern va prelua o serie de vulnerabilități structurale care se adâncesc, dar care prezintă posibile semne de ameliorare.

1. Energia – cea mai severă criză din ultimii ani

Ambele reactoare de la Cernavodă sunt încă oprite din cauza secării Dunării, context în care starea de criză energetică a fost prelungită până la 30 septembrie. Fără 20% din producția de energie electrică cel puțin până la sfârșitul lunii septembrie (scenariul optimist pentru repornirea centralei Cernavodă) și dependentă de importuri pentru a ține lumina aprinsă, seara, energia la nivel de sector e într-o degringoladă mai mare ca niciodată, care alimentează și o inflație structurală.

Situația se va ameliora abia din 2027, când vor intra în funcțiune centrala pe gaz de la Mintia (de 1.700 de MW, cea mai mare din Europa), cea de la Iernut de 430 de MW, iar OMV Petrom și Romgaz vor începe extracția gazelor din zăcământul Neptun Deep din Marea Neagră, care va alimenta inclusiv Azomureș.

Notă: Proiectul Neptun Deep se confruntă cu tot mai multe drone rusești care apar în proximitatea platformei de tratare a gazelor, iar noii miniștri de la Apărăre și Externe vor avea responsabilitatea gestionării acestei situații complicate de securitate de la Marea Neagră, dincolo de gestionarea situației de criză/război din regiune, la nivel general.

2. Șomajul și căderea industriei

Din 2024 și până la finalul lunii iunie 2026, numărul salariaților din România a scăzut cu peste 185.000 de persoane. Este vorba despre balanța salariaților activi, calcul realizat pe baza datelor raportate de Ministerul Muncii, corespunzătoare înregistrărilor din sistemul informatic ReGes/Revisal.

Locurile de muncă dispărute, majoritatea din industrie, sunt mult mai numeroase, dar o parte redusă (soldul salariaților) a fost acoperit de joburile nou create în servicii și construcții.

Industria prelucrătoare a pierdut 51.600 de salariați, din care doar industria auto a pierdut peste 18.000 de salariați, de la 151.000 în ianuarie 2025 la 132.800 la finalul lunii aprilie 2026.

Declinul vine în contextul în care acesta se prefigurează drept al treilea an consecutiv de cădere a industriei, iar restructurările continuă. Industria pierde locuri de muncă structurale – care se închid definitiv din cauza costurilor cu energia sau a lipsei de comenzi –, în timp ce construcțiile creează doar locuri de muncă conjuncturale, legate de proiecte cu termen limită.

Acesta este contextul în care șomajul a explodat: rata șomajului a ajuns la 6,8% la finalul semestrului întâi din acest an, cu aproximativ 560.000 de șomeri – un nivel care nu a mai fost înregistrat din 2016, când trendul era descendent.

Pentru comparație, rata actuală este mai mare decât vârful din pandemie, din iunie 2020, când s-a situat la 6,7%. Trendul ascendent, apărut din toamna lui 2024, reflectă încetinirea economiei și restructurările din industrie.

3. Dobânzile și finanțarea – România, tratată ca „junk”, deși suntem „investment grade”

Bloomberg a scris săptămâna aceasta că investitorii internaționali tratează obligațiunile României ca pe singurele titluri „junk” din UE.

Costul asigurării împotriva riscului de neplată/default al României (CDS) este de 144 de puncte de bază – dublu față de următoarele state cu rating „investment grade”, Oman (țară aflată la ieșirea din Golful Persic, unde are loc războiul SUA-Iran) și Indonezia.

Randamentul obligațiunilor în lei pe doi ani, de 6,52%, este cel mai ridicat din UE, iar datoria externă a țării noastre se tranzacționează la niveluri comparabile cu cele ale unor state cu rating „junk” precum Africa de Sud, Columbia și Brazilia.

Mai mult, România a trecut la limită de evaluarea Fitch din iulie – agenția menținuse inițial o perspectivă negativă, dar a revenit după contestația României și furnizarea de date actualizate. Evaluarea S&P din 2 octombrie rămâne următorul test critic.

„O propunere de buget pentru 2027 slabă sau neconvingătoare ar putea împinge România peste pragul critic, în junk”, a avertizat un director de investiții de la Aberdeen Investments, citat în materialul Bloomberg menționat anterior.

Situația e complicată de faptul că, la 10 septembrie, România își acoperise doar 65% din necesarul brut de finanțare pe acest an – una dintre cele mai slabe acoperiri din ultimii ani.

Evoluția acoperirii acestui necesar de finanțare vine în contextul în care Trezoreria nu s-a mai împrumutat pe piețele externe din cauza tensiunilor geopolitice și a căderii guvernului Bolojan în luna mai. Necesarul de finanțare pe 2026 se ridică la 265 de miliarde de lei, o valoare record, echivalentă cu 13% din PIB.

4. Competitivitatea economiei – România a pierdut 12 locuri într-un singur an

Situația economică complicată a ultimilor ani (taxele au fost majorate în fiecare din ultimii 4 ani, pentru repune pe linia de plutire deficitul bugetar scăpat de sub control în perioada guvernărilor Nicolae Ciucă – Marcel Ciolacu) e evidențiată și de faptul că România a coborât 12 poziții în ediția 2026 a World Competitiveness Ranking realizat de IMD, instituția elvețiană de referință în evaluarea mediului economic al statelor.

România a căzut până pe locul 61 din cele 70 de economii analizate și este devansată în regiune de Polonia, aflată pe locul 41 (care a câștigat 11 locuri), Ungaria – locul 51 – și Bulgaria, care ocupă poziția 56, și se află cu doar un loc înaintea Mexicului și cu două înaintea Slovaciei. Clasamentul din acest an utilizează date statistice aferente lui 2025 și un sondaj realizat în 2026 în rândul mediului de afaceri.

Deteriorarea s-a produs pe toate cele patru componente majore măsurate de IMD. România a coborât șase poziții la performanță economică, până pe locul 62, 17 poziții la eficiența guvernamentală, până pe locul 61, 19 poziții la eficiența mediului de afaceri, până pe locul 69 din 70, și zece poziții în ceea ce privește infrastructura, până pe locul 55. La nivelul infrastructurii, scăderile sunt de 18 poziții pentru infrastructura de bază, 20 pentru infrastructura tehnologică, opt pentru cea științifică și șase pentru educație.

5. Fondurile europene structurale și de coeziune, unde am absorbit sub un sfert

România se află într-o situație complicată și în privința absorbției fondurilor europene structurale și de coeziune (FSC) din actualul exercițiu financiar 2021-2027: la jumătatea anului 2026, doar un sfert din banii alocați au fost efectiv absorbiți, în condițiile în care mai rămân mai puțin de 18 luni până la încheierea perioadei de programare, după cum arată datele analizate de Consiliul Fiscal și publicate în raportul anual al instituției.

Conform datelor Consiliului Fiscal, coroborate cu cele publicate de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) și Ministerul Finanțelor, la 30 iunie 2026 rata de absorbție efectivă a fondurilor structurale și de coeziune (FSC) era de 28,1% pentru Programele Naționale, respectiv de 24,6% pentru totalul Programelor Naționale și Regionale.

Din alocarea totală de 31 de miliarde de euro pentru FSC, România a atras efectiv, sub formă de rambursări de la Comisia Europeană, 7,84 miliarde de euro – din care aproximativ 2,96 miliarde de euro doar în primul semestru din 2026. Restul de peste 20 de miliarde de euro rămâne de absorbit într-un interval scurt de timp, mai mic de 18 luni.

De notat că, dacă se exceptează Programul Operațional Transport 2021-2027, gestionat de Ministerul Transporturilor, rata de absorbție a celor 7 Programe Naționale gestionate de MIPE scade la doar 22,9% – ceea ce înseamnă că programul de transport „trage în sus” media, în timp ce celelalte programe sunt și mai în urmă.

Pe ansamblul PNRR, situația este semnificativ mai bună: rata de absorbție efectivă era de 55,4% la jumătatea anului, cu 64,6% pe componenta de granturi și 36,4% pe cea de împrumuturi. În plus, MIPE estimează că, la finalul exercițiului, absorbția va depăși 90% la granturi și 95% la împrumuturi. Cuantumul exact al rambursărilor va fi însă cunoscut abia la finalul anului, după evaluarea de către Comisia Europeană a cererilor de plată nr. 5 și nr. 6.

Urgențele noului guvern

Lista de urgențe vizează rectificarea bugetară (sănătatea riscă să rămână fără fonduri de la 1 octombrie), închiderea PNRR (absorbția finală estimată la peste 90% din granturi), elaborarea bugetului pe 2027 (care trebuie să continue tendința de reducere a deficitului pentru a evita retrogradarea la „junk”), continuarea proiectelor energetice (stocare, Neptun Deep, Mintia, Iernut), gestionarea crizei industriale și pregătirea economiei pentru o potențială revenire.

(Citește și: Siegfried Mureșan, premierul desemnat de președintele Dan – Europarlamentarul a acceptat propunerea la 5 minute după anunț)

(Citește și: Bloomberg: Investitorii tratează obligațiunile României ca pe singurele titluri „junk” din UE – Investitorii urmăresc reducerea deficitului din acest an și se așteaptă ca bugetul pe 2027 să continue tendința)

(Citește și: Bec roșu pe Buget: România a absorbit doar un sfert din fondurile europene de coeziune, cu 18 luni înainte de finalul exercițiului – Cifrele – Siegfried Mureșan: cauzele, concentrarea pe PNRR și pe vechiul Buget UE)

(Citește și: Cine să facă PIB, cine să plătească taxe: Peste 185.000 de locuri de muncă pierdute din decembrie 2024 încoace – Schimbări structurale importante – Industria prelucrătoare pierde definitiv zeci de mii de job-uri)

(Citește și: Execuția la 7 luni, surpriza: colectarea TVA a crescut peste țintă după căderea guvernului – Deficitul bugetar, jumătate față de anul trecut la aceeași dată – Costuri suplimentare cu dobânzile)

(Citește și: Inflația coboară la cel mai redus nivel din iunie 2025: +6,2% în august, grație efectului de bază pozitiv. Excluzând combustibilii, indicele prețurilor de consum a stagnat în august)

***



Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: