vineri

19 aprilie, 2024

27 iunie, 2016

costescuMinistrul Dan Costescu a anunțat în urmă cu 2 zile, pe Linkedin, că licitaţia pentru Tronsonul 3 de cale ferată Gurasada – Simeria a fost finalizată. Acest lucru va permite atribuirea contractului de execuție lucrări pentru un lot de aproximativ 40 de km aferent proiectului de reabilitarea a liniei de cale ferată Frontieră – Curtici – Simeria, parte componentă a Coridorului IV Pan – European.

Contractul, anunță Dan Costescu, a fost câştigat de Asocierea FCC – ASTALDI – CONVENSA, durata acestuia fiind de 36 de luni, ”la care se adaugă 24 de luni perioada de notificare a defecţiunilor”.

Criteriul de atribuire este preţul cel mai scăzut, valoarea ofertei câștigătoare este de 2.636.523.184,68 lei fără TVA.


”Prin finalizarea procedurilor pe acest tronson, CFR SA deschide un nou front de lucrări a căror finanţare este asigurată în cadrul POIM, contribuind în mod direct la îndeplinirea obiectivului de modernizare a ramurii nordice a Coridorului IV feroviar, cuprinsă între Curtici – Braşov – Constanţa, precum şi la realizarea absorbţiei programate a fondurilor europene”, scrie pe Linkedin ministrul Costescu.

Tronsonul Gurasada – Simeria are o lungime de 40,88 km şi face parte din Secţiunea Km 614 – Radna – Simeria.

Lucrările pentru reabilitarea şi modernizarea tronsonului Gurasada – Simeria, linie electrificată dublă, vor acoperi:

  • creşterea vitezei de circulaţie a trenurilor de călători  la 160 km/h
  • lucrări de infrastructură şi suprastructură feroviară pe o lungime de 40,883 km
  • 17 poduri (din care 3 peste Mureş cu deschidere centrală mai mare de 110 m), 27 de podeţe, 4 pasaje superioare, 3 pasaje inferioare
  • lucrări de electrificare şi energoalimentare (inclusiv substaţii de tracţiune electrică de la reţeaua naţională la 25 kv sau 27,5 kv, precum şi sistem de telegestiune SCADA), pe o lungime de 40,883 km
  • lucrări semnalizare (centralizare electronică), 170 de macazuri
  • lucrări ERTMS (ETCS nivel 2 + GSMR), inclusiv sistemul RBS (Radio Block Center)
  • lucrări civile în 8 staţii (inclusiv halte comerciale)

La finalul perioadei legale de contestaţii, contractul de achiziţie publică poate fi încheiat şi semnat de ambele părţi (CNCF CFR SA şi ofertantul câştigător).


Postarea ministrului Dan Costescu se încheie astfel: ”Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA- companie care administrează infrastructura feroviară publică – desfăşoară o activitate de interes public şi contribuie la libera circulaţie a persoanelor, mărfurilor şi a bunurilor în interiorul ţării şi peste graniţă, în condiţii ecologice, eficiente şi de siguranţă.”

Cu două zile înaintea anunțului făcut de Dan Costescu, pe 23 iunie, Comisarul european Corina Creșu scria ministrului Transporturilor:

,Sunt îngrijorată de ritmul lent în pregătirea proiectelor privind infrastructura de transport din cadrul Programului Operaţional pentru Infrastructură Mare pentru perioada 2014-2020, dar şi de numărul mare de proiecte ce riscă să nu fie finalizate.

Deşi Comisia Europeană a aprobat fazarea a 30 din cele 123 de proiecte de transport pentru perioada 2007-2013, autorităţile naţionale nu au reuşit să trimită la Bruxelles toate documentele necesare pentru acestea, aşa încât există riscul ca România să nu poată folosi banii europeni alocaţi şi va fi nevoită să suporte din bugetul naţional cheltuielile necesare pentru finalizarea proiectelor.”

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: