3 august, 2026

Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, a declarat duminică seară, la Euronews România, că un proiect privind amenajarea hidrotehnică a brațului Bala, care ar fi putut preveni problemele generate de nivelul extrem de scăzut al Dunării în zona Cernavodă, este blocat de peste trei ani și jumătate în Ministerul Transporturilor, în timp ce autoritățile desfășoară intervenții de urgență pentru asigurarea debitului necesar funcționării Unității 2 a Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă.

Potrivit ministrului, prizele de apă utilizate pentru răcirea reactoarelor se apropie de limita minimă de siguranță.

„La centrala de la Cernavodă, care are nevoie de răcire pentru a putea funcționa reactorul, prizele de absorbție a apei care să fie pompată spre răcire mai au foarte puțin, vreo 10 centimetri, până să ajungă la suprafață. Acum sunt la 2,05 metri, iar la 1,95 metri centrala intră în procesul de a fi oprită pentru siguranță”, a explicat Miruță.

Acesta a susținut că situația actuală ar fi putut fi evitată dacă ar fi fost implementat un proiect elaborat în urmă cu mai mulți ani pentru creșterea volumului de apă direcționat spre Dunărea Veche și Cernavodă.

O vorbă românească spune că trebuie să-ți faci iarna car și vara sanie. Ce să vedeți? Acel proiect este înfundat, blocat în sertare la Ministerul Transporturilor de vreo trei ani și jumătate”, a afirmat ministrul.

Miruță a declarat că nu a reușit să stabilească exact cine poartă responsabilitatea pentru blocarea investiției, însă a calificat situația drept rezultatul „nepăsării, incoerenței guvernamentale și unui pic de inconștiență”.

Potrivit acestuia, proiectul este esențial și pentru dezvoltarea viitoare a centralei nucleare.

„Se știau lucrurile astea! De ce n-a fost considerată o prioritate? De ce nu s-au alocat bani? De ce nu s-a deblocat proiectul din Ministerul Transporturilor, nu știu. Eu pot doar să vă spun că, aproape de când am ajuns acolo, sunt în situația să tot strâng cioburi sparte de cei care au avut alte priorități”, a spus Miruță, adăugând că realizarea reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă depinde de creșterea debitului dintre brațul Bala și Dunărea Veche.

Ministrul a explicat că, în zona în care brațul Bala se desprinde din Dunăre, aproximativ 75-80% din debitul fluviului este deviat spre acest braț, deoarece acesta s-a erodat în timp și se află cu aproximativ patru metri mai jos decât Dunărea Veche, reducând astfel cantitatea de apă care ajunge la Cernavodă.

În aceste condiții, specialiștii de la Apele Române au propus un set de măsuri de urgență pentru creșterea nivelului apei în sectorul Cernavodă.

Printre acestea se numără detonarea controlată a stâncii Pârjoaia, considerată o barieră naturală care favorizează direcționarea apei spre brațul Bala, precum și lucrări de dragare atât în zona intersecției dintre cele două brațe ale Dunării, cât și pe sectorul Dunărea Veche – Cernavodă.

„S-a încercat detonarea acestei stânci astăzi, s-a lucrat etapizat. Până în acest moment nu s-a eliminat, o să reînceapă lucrurile dimineață. (…) Mâine o să merg și eu acolo. O să dăm cu stânca aia jos”, a declarat ministrul.

El a precizat că o dragă lucrează deja la Cernavodă, iar o alta urmează să intervină în zona brațului Bala pentru eliminarea pragului care împiedică direcționarea unui volum mai mare de apă către Dunărea Veche.

„Este o chestiune de urgență în încercarea de a ridica poate cu 7, 8, 10 centimetri, conform datelor celor de la Apele Române, cota de nivel la Cernavodă”, a afirmat Miruță.

Prima detonare nu a avut rezultatul așteptat

Ministrul a explicat că prima încercare de detonare a stâncii nu a avut rezultatul scontat. Potrivit acestuia, scafandrii militari au amplasat în trei puncte încărcături de câte 10 kilograme de explozibil, însă doar o parte din rocă a fost dislocată, fără ca obstacolul să fie îndepărtat complet.

„Au coborât din nou și au găsit acolo unde fusese așezat explozibilul o rocă de aproximativ dimensiunea unei Dacii Duster care a fost dislocată și atunci există riscul ca ei, dacă se introduc sub, să nu cumva să pice stânca peste ei și s-a luat decizia corectă de a discuta cu specialiștii geniști o altă metodă de abordare a acestei situații. Armata română rezolvă problema”, a declarat ministrul.

Anterior, contraamiralul Marcel Neculae, locțiitorul șefului Statului Major al Forțelor Navale, anunțase că exploziile efectuate duminică nu au reușit să spargă stânca Pârjoaia, iar operațiunea urma să fie reluată luni cu o cantitate mai mare de explozibil.

În paralel, autoritățile pregătesc și alte intervenții hidrotehnice în zona brațului Bala. După finalizarea măsurătorilor batimetrice realizate de Forțele Navale Române, este prevăzută scufundarea controlată, în amplasamente stabilite, a unor barje încărcate cu aproximativ 500 de tone de piatră, pentru dirijarea unui volum mai mare de apă către Dunărea Veche.

Totodată, Administrația Fluvială a Dunării de Jos a început lucrările de dragare pe sectorul Dunărea Veche – brațul Bala, operațiune care presupune realizarea unui epiu (dig de dirijare) pentru concentrarea debitelor către sectorul Cernavodă.

Potrivit specialiștilor de la Apele Române, în 6 august ar putea fi înregistrat un nou minim istoric al debitului Dunării, sub recordul consemnat în 2003.

În contextul secetei severe și al reducerii debitelor râurilor, premierul Ilie Bolojan a anunțat că Guvernul a instituit stare de alertă la nivel național pe durata lunii august. De asemenea, Ministerul Energiei a convocat pentru luni o reuniune cu marii consumatori industriali pentru analizarea unor măsuri de reducere voluntară a consumului de energie electrică în orele de vârf, autoritățile făcând apel la populație, companii și instituții publice să limiteze consumul în perioadele cu deficit de producție.

(Citește și: ”Intervenție de urgență cu scopul devierii Dunării către reactorul 2 de la Cernavodă pentru a-l menține în funcțiune: prima detonare a stâncii Pârjoaia nu a reușit – se reia explozia controlată”)

***



Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: