România va avea creștere economică anul acesta, iar în trimestrele următoare investiţiile vor „bubui” la niveluri fără precedent, a declarat joi ministrul interimar al Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE), Dragoş Pîslaru.
”În 7 mai, ministrul v-a spus că o să avem creştere economică. O să reţineţi lucrul ăsta. Anul ăsta vom avea creştere economică. Este imposibil – cu banii atraşi din PNRR şi cu banii atraşi din Coeziune şi cu lucrurile care s-au pus pe şine în astea 10 luni – să nu avem creştere economică la sfârşitul anului”, a declarat ministrul interimar al Investiţiilor, într-o conferinţă de presă.
Dragoş Pîslaru a precizat că trimestrul I este încă un trimestru în care se simte ajustarea de consum, dar situația s eva schimba în următoarele: ”Trimestrele următoare, vă zic, investiţiile bubuie efectiv, nu că sunt mai mari. Bubuie, pentru că ai toate proiectele acum care, în stil autohton, se termină toate la sfârşitul perioadei. Deci trimestrul 2 şi trimestrul 3 vom avea investiţii fără precedent, record în România, care vor prelua creşterea economică, aşa cum am spus de anul trecut”, a mai spus Pîslaru.
România e campioană regională la investiții – raport Erste
România se numără printre liderii regiunii Europei Centrale și de Est (ECE), alături de Croația, Cehia și Serbia, din perspectiva investițiilor brute și a formării brute de capital fix , potrivit unui raport Erste de la sfârșitul lunii aprilie.
Totuși, analiștii băncii austriece identifică și o serie de vulnerabilități structurale: investițiile sunt puternic concentrate în construcții și infrastructură publică, inovarea corporativă este modestă, piețele de capital sunt slab dezvoltate, proiectele greenfield au scăzut față de nivelul pre-pandemie:
Astfel:
- Rata de investiții a României a atins aproximativ 26% din PIB în 2025, primul loc în regiune alături de Croația și Cehia.
- Creșterea medie anuală a investițiilor din România a fost de 5% pe an în perioada 2021-2025.
- Absorbția fondurilor RRF/PNRR în 2025 a fost de 1,5% din PIB, printre cele mai ridicate din UE (doar Croația a fost peste).
(Citește și: Raport special Erste: România e campioană regională la investiții – problema e calitatea și direcționarea lor. Veștile bune și veștile rele)
****