joi

25 aprilie, 2024

17 iunie, 2020

Preţul gazelor pentru consumatorii casnici ar trebui să scadă cu 10-15% de la 1 iulie, când piaţa va fi complet liberalizată, a declarat Virgil Popescu, ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, miercuri.

În caz contrar, Guvernul ar urma să modifice legislaţia anticoncurenţială pentru a stopa abuzul de poziţie dominantă pe piaţă a celor doi mai furnizori de gaze naturale.

Virgil Popescu a subliniat că, în cazul în care cei doi mari furnizori, Engie şi E.ON, care au 90% din piaţă, nu vor scădea preţurile pentru populaţie, autorităţile vor interveni pentru ca acest lucru să se întâmple.


„Vom interveni prin Ordonanţă de Urgenţă în Guvern, pe Legea concurenţei, şi ne vom asigura ca reducerea de preţ la producător să se regăsească şi la cumpărătorul final. Mă aştept să fie reduceri de 10-15% în piaţă şi sunt furnizori care oferă această reducere. Unii, mai mici, (oferă o reducere – n.r.) chiar şi de 20%, pentru că nu-şi doresc să piardă clienţii. Ori, între cei mari mi se pare deja că este o înţelegere anticoncurenţială, ei având 90% din piaţă şi nu fac nicio mişcare pentru a reduce preţul clienţilor finali”, a declarat ministrul Economiei, la Digi 24, citat de Agerpres.

Pe de altă parte, ministrul Economiei a atras atenţia că pe piaţă preţul gazelor este mult scăzut şi, în plus, autorităţile au obligat producătorii „să intre într-un program de gas release, să pună pachete de vânzare la o lună, la trei luni, la şase luni şi la un an la preţul de pornire a bursei de la Viena, care este, în momentul de faţă, aproape de trei ori mai mic decât preţul actual cu care cumpără furnizorii”.

„Ddeci practic suntem convinşi că va fi o scădere de preţ, cel puţin pe luna iulie, august, inclusiv la iarnă preţul va fi mai mic decât achiziţionează în acest moment furnizorii de pe piaţă şi ne vom asigura că această scădere de preţ se va regăsi şi în facturile românilor, ale clienţilor casnici”, a spus oficialul citat.

Virgil Popescu a adăugat că, săptămâna viitoare, Guvernul va mai elimina o barieră administrativă,  care există în acest moment în calea concurenţei pe această piaţă, pentru care a dat următorul exemplu:


„În momentul de faţă, o companie dintr-o zonă din sud-vestul nu poate vinde gaz în nord-estul României decât dacă are un punct de lucru pe o rază de 50 de kilometri acolo, ceea ce este o aberaţie în momentul de faţă, când online-ul este peste tot. Este o barieră veche în Legea energiei, pe care o vom elimina de săptămâna viitoare, astfel încât, dacă piaţa e liberă, să fie liberă şi absolut oricine să poată oferta oriunde”, a completat ministrul de resort.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: