În timp ce mulți dintre cetățenii Poloniei, Ungariei și României fac eforturi pentru a-și permite alimente de bază, unii politicieni propun soluții comparate de criticii lor cu măsurile din perioada comunistă, scrie Politico Europe.
În România nu va fi o criză alimentară și nu ne vom întoarce la raţionalizarea alimentelor, aşa cum era înainte de 1989, a dat asigurări ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu, care a adăugat că, la nivelul coaliţiei de guvernare, sunt în analiză metode de intervenţie pentru sprijinirea producătorilor şi consumatorilor.
„La nivel global, pot exista zone şi continente unde poate apărea penuria de alimente. În România şi în Europa, în general, la nivelul de producţii pe care noi le avem este exclus să apară o criză alimentară”, a declarat Adrian Chesnoiu duminică, într-o conferinţă de presă, citat de News.ro.
De asemenea, „alimentele nu vor fi raţionalizate, ca să eliminăm şi această zonă în care unii care nu cunosc agricultura României şi capacitatea fermierilor români de a produce, speculează. Nu s-a luat niciodată în calcul raţionalizarea alimentelor ca să ajungem ca pe vremurile dinainte, să luăm alimente pe cartelă”, a mai spus Adrian Chesnoiu.
Ministrul Agriculturii spune că sunt în analiză metode de intervenţie a statului pentru sprijinirea producătorilor şi consumatorilor.
„Legat de mijloacele de intervenţie ale statului în echilibrarea şi menţinerea unei sustenabilităţi a producătorilor pe de-o parte şi a consumatorilor de cealaltă parte, (…) analizăm mai multe metode de intervenţie. (…) Atunci când vom avea analiza de impact, voi veni şi voi anunţa”, a promis Adrian Chesnoiu.
Problema rămâne: scumpirea alimentelor – soluția din Ungaria și reacția Lidl
În timp ce mulți dintre cetățenii Poloniei, Ungariei și României fac eforturi pentru a-și permite alimente de bază, unii politicieni propun soluții comparate de criticii lor cu măsurile din perioada comunistă, scrie Politico Europe.
Guvernul de la Budapesta a anunţat pe 12 ianuarie că va reglementa preţurile în cazul a şase produse de bază: zahăr, făină de grâu, ulei de floarea soarelui, pulpă de porc, piept de pui şi lapte de vacă cu 2,8% grăsime.
Dat fiind faptul că preţurile la energie au crescut în întreaga Europă, guvernul ungar a decis plafonarea preţurilor la produsele alimentare de bază, a informat premierul Viktor Orbán, care a menţionat că aceste produse trebuie să fie în mod obligatoriu pe stoc.
Ca urmare Lidl Ungaria va raţionaliza de mâine vânzarea alimentelor de bază ale căror preţuri au fost plafonate de guvernul maghiar.
Polonia a cerut aprobarea UE pentru TVA zero la gaze, îngrășăminte și alimente.
Aceste idei au fost repede preluate de unii politicieni români.