Federația Națională a Patronatelor Medicilor de Familie (FNPMF) susține că implementarea investițiilor din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinate cabinetelor de medicină de familie este afectată de întârzieri la decontarea lucrărilor de renovare și la livrarea echipamentelor, iar Ministerul Sănătății nu comunică stadiul proiectelor, potrivit unui comunicat transmis marți.
Potrivit federației, aproape 3.000 de cabinete s-au înscris în programul finanțat prin PNRR, solicitând fonduri pentru renovarea și eficientizarea energetică a spațiilor sau pentru achiziția de aparatură medicală și mobilier.
FNPMF afirmă că, în prezent, nu există date publice privind numărul cabinetelor care au rămas în program, câte au renunțat sau câte așteaptă încă decontarea investițiilor efectuate.
Federația susține că o parte dintre medicii de familie au finanțat lucrările din surse proprii sau prin credite bancare, iar întârzierile la decontare îi obligă să suporte dobânzi și penalități.
Cel puțin opt județe nu au primit ecografe/ În niciun județ nu au fost livrate frigidere pentru vaccinuri, calculatoare și analizoare de diagnostic rapid
În ceea ce privește dotările, organizația spune că distribuirea echipamentelor diferă de la un județ la altul. Potrivit FNPMF, în unele județe au fost livrate o parte dintre echipamente, în timp ce în altele procedurile de achiziție sunt blocate sau nu mai sunt derulate.
Federația afirmă că cel puțin opt județe din sud-estul țării nu au primit ecografe prin programul PNRR. De asemenea, susține că în niciun județ nu au fost livrate până în prezent frigidere pentru vaccinuri, calculatoare desktop destinate cabinetelor sau analizoare medicale de tip point-of-care.
„Comunicarea cu Ministerul Sănătății este aproape absentă. În unele județe aparatura a fost livrată, în altele nu există informații dacă aceasta va mai ajunge”, a declarat președintele FNPMF, Mihnea Stroe.
Federația cere explicații Minsiterului Sănătății
Federația solicită Ministerului Sănătății să publice periodic informații privind stadiul implementării proiectelor și al decontării sumelor pentru renovarea cabinetelor.
Organizația avertizează că medicina de familie continuă să fie subfinanțată, în condițiile în care numărul medicilor, în special din mediul rural, este în scădere, iar vârsta medie a acestora este ridicată. În opinia FNPMF, eșecul implementării investițiilor prin PNRR ar afecta consolidarea asistenței medicale primare.
În acest context, federația anunță că a transmis Ministerului Sănătății o solicitare în baza Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, prin care cere situația implementării proiectelor de renovare și dotare a cabinetelor de medicină de familie finanțate prin PNRR.
(Citește și: ”VIDEO/ Sandra Alexiu, Președinte, Asociația Medicilor de Familie București-Ilfov: „Deficitul de medici de familie și acoperirea scăzută a vaccinării, amenințări pentru securitatea națională””)
***