Statele Unite sunt la fel de active în NATO cum au fost dintotdeauna, a declarat joi, secretarul de stat american Marco Rubio, înaintea reuniunii miniștrilor de externe din NATO de la Bruxelles. De lângă secretarul general al Alianței, Mark Rutte, șeful diplomației americane a dat asigurări că SUA vor rămâne în NATO și a cerut aliaților să se angajeze că își sporesc cheltuielile pentru apărare la cel puțin 5% din PIB.
„Dorim să plecăm de aici cu înțelegerea faptului că ne aflăm pe o cale, o cale realistă, pentru ca fiecare dintre membri să se angajeze și să își îndeplinească promisiunea de a ajunge până la 5 % din cheltuieli. Acest lucru include faptul că și Statele Unite vor trebui să își crească procentul”, a explicat Marco Rubio.
Secretarul de Stat al SUA a ținut să precizeze că liderul de la Casa Albă, Donald Trump, „nu este împotriva NATO”. „Statele Unite sunt la fel de active în NATO cum au fost dintotdeauna. Iar o parte din isteria și exagerarea pe care le văd în mass-media globală și în unele mass-media interne din Statele Unite cu privire la NATO sunt nejustificate. Președintele Trump a spus clar că susține NATO; vom rămâne în NATO. Dar ne dorim ca NATO să fie mai puternic. Vrem ca NATO să fie mai viabil.”, a adăugat Marco Rubio, la Bruxelles, potrivit Departamentului de Stat.
La reuniunea ministerială a NATO, care se încheie vineri după-amiază, au mai fost invitați și miniștrii de externe din Japonia, Coreea de Sud, Australia și Noua Zeelandă.
Secretarul de stat al SUA a salutat prezența acestora, în contextul creșterii amenințărilor pentru libertatea navigației și pentru integritatea teritorială în regiunea indo-pacifică, exprimându-și speranța că discuțiile vor fi productive.
Discuții despre Rusia și despre alte amenințări
SUA sunt în mod categoric un aliat de încredere în cadrul NATO și angajamentul Washingtonului este clar, a declarat, la rândul său, Mark Rutte, înaintea reuniunii miniștrilor de externe.
„În următoarele două zile vom discuta și despre alte amenințări – desigur, Rusia, care este amenințarea noastră pe termen lung, dar și problemele tot mai mari pe care le avem cu China, desigur, Coreea de Nord, Iranul. Și toate aceste patru sunt din ce în ce mai conectate, iar aceste două teatre sunt din ce în ce mai conectate și lucrează interconectate”, mai spus Rutte.
„Știm că Statele Unite sunt un aliat ferm în NATO. Am avut o întâlnire foarte bună cu președintele, cu președintele Trump. Dar acest angajament vine cu o așteptare, iar așteptarea este că aliații europeni și Canada trebuie să cheltuiască mai mult”, a insistat Mark Rutte.
(Citește și: „WSJ: Rusia și Ucraina trag de timp la negocieri – Fiecare speră ca Trump să își piardă răbdarea cu cealaltă parte”)
***