Make Europe Great Again: Viitorul Europei se construiește prin federalizare, nu prin competiția între state izolate

Uniunea Europeană se află într-un moment de inflexiune istorică, confruntată simultan cu presiuni interne structurale și cu provocări externe majore. Aceste tensiuni se manifestă într-un cadru transatlantic profund asimetric, în care Statele Unite dispun de capacitate strategică unitară, iar Europa rămâne fragmentată instituțional și decizional. Deși documentele strategice americane au recunoscut constant rolul UE ca partener esențial, evoluțiile recente indică o schimbare de abordare care riscă să accelereze fragmentarea europeană.

Strategiile Naționale de Securitate (NSS) ale SUA din 2017 și 2022 afirmă explicit că Uniunea Europeană este un actor central în promovarea democrației, securității colective și prosperității globale. NSS 2022 descrie Europa drept „partener indispensabil”, subliniind cooperarea strânsă în fața amenințărilor sistemice reprezentate de Rusia și China. Cu toate acestea, NSS 2025, publicată pe 4 decembrie de actuala administrație americană, introduce un discurs semnificativ mai critic. Documentul acuză politicile UE în domeniul migrației, reglementării economice și libertății de exprimare că ar eroda „libertatea politică” și „suveranitatea civilizațională” a Europei, pledând pentru relații bilaterale directe cu state membre și pentru sprijinirea mișcărilor naționaliste considerate „aliniate valoric”.

Această schimbare nu constituie un plan explicit de dezmembrare a UE, dar produce un efect centrifug clar: slăbirea instituțiilor comune și consolidarea unei „Europe a capitalelor”, în detrimentul unei Europe federale. În acest context, devine esențial să analizăm consecințele fragmentării și să evaluăm de ce federalizarea, inspirată din modelul american, este singura cale realistă către suveranitate europeană reală. „Make Europe Great Again” nu poate însemna feudalizare sau întoarcere la state-națiune izolate, ci integrare profundă.

Parteneriatul transatlantic: cooperare declarată, fragmentare în practică

NSS 2017 recunoaște că Federația Rusă percepe UE ca pe o amenințare strategică la adresa sferei sale de influență și afirmă explicit cooperarea SUA–UE pentru contracararea revizionismului rus. NSS 2022 consolidează această poziție, plasând Europa ca pilon fundamental al ordinii internaționale bazate pe reguli, alături de NATO și parteneriatele economice transatlantice.

În contrast, NSS 2025 promovează o abordare selectivă, favorizând relațiile bilaterale cu state considerate „aliniate”, fără a solicita explicit ieșirea acestora din UE, dar încurajând implicit slăbirea coeziunii instituționale europene. Această logică se reflectă în exemple concrete:

• Polonia: Stat-cheie pe flancul estic, beneficiind de investiții americane în apărare de peste 10 miliarde USD între 2014 și 2024, în special pentru echipamente militare produse în SUA, în paralel cu tensiuni persistente cu instituțiile UE privind statul de drept și fondurile de redresare.

• Ungaria: O toleranță constantă față de derapajele democratice ale guvernului Orbán, combinată cu acorduri energetice bilaterale care ocolesc cadrul comun al sancțiunilor UE impuse Rusiei.

• Italia: Abordată pragmatic ca stat pivot în bazinul mediteranean, cu parteneriate strategice în energie și securitate maritimă.

• Austria: Poziție structural ambiguă – neutralitate constituțională, dar integrare economică profundă în piața unică europeană.

Aceste relații bilaterale nu reprezintă o „strategie de ieșire” din UE, dar complică grav procesul decizional comun, favorizând o Europă fragmentată, în care statele mici și mijlocii devin din ce în ce mai dependente de marile puteri externe.

Europa fără unitate: costurile istorice și instituționale ale fragmentării

Istoria europeană demonstrează fără echivoc că lipsa unității a avut costuri catastrofale. Tratatul de la Maastricht (1992) a marcat nașterea Uniunii Europene ca proiect politic, iar Tratatul de la Lisabona (2009) a consolidat arhitectura instituțională, introducând funcția de președinte permanent al Consiliului European și pe cea de Înalt Reprezentant pentru Politică Externă.

Cu toate acestea, absența unei federalizări reale face ca deciziile strategice să rămână blocate de veto-uri naționale.

Crizele succesive din perioada 2010–2023 – criza financiară (2008–2012), criza migrației (2015), pandemia COVID-19 (2020–2022) și războiul din Ucraina (2022–prezent) – au expus limitele structurale ale UE. Deși Uniunea a mobilizat 806,9 miliarde EUR prin NextGenerationEU, implementarea a fost inegală, cu întârzieri semnificative în absorbția fondurilor între statele membre.

Prin contrast, Statele Unite funcționează ca federație consolidată din 1789, dispunând de:

• politică externă unică (Departamentul de Stat),

• armată federală sub control prezidențial,

• buget federal de 7,01 trilioane USD în 2025, reprezentând aproximativ 23% din PIB,

• capacitate de reacție rapidă în situații de criză.

Europa, cu 27 de politici externe paralele, încearcă să concureze într-o lume dominată de imperii geopolitice (SUA, China, Rusia) fără a avea o voce unitară.

De ce întoarcerea la statele națiune reprezintă o iluzie

Ideea că suveranitatea poate fi recâștigată prin retragerea în colțul nostru fiecare este infirmată de datele economice. Nici cele mai mari economii europene nu dețin individual masa critică necesară pentru influență globală:

• Germania: PIB estimat la 4,5–4,7 trilioane USD în 2025

• Italia: 2,3–2,5 trilioane USD

• Polonia: 0,9–1,0 trilioane USD

Fragmentarea UE ar transforma Europa într-un „teren de joc” pentru marile puteri externe. Statele europene ar pierde accesul la piața unică, care reprezintă 14,5% din PIB-ul global, precum și la fondurile de coeziune în valoare de 392 miliarde EUR pentru perioada 2021–2027.

În domeniul apărării, „costul non-Europei” este estimat la până la 57 miliarde EUR anual, din cauza duplicării capacităților: UE utilizează aproximativ 170 de tipuri de sisteme de armament, comparativ cu circa 30 în SUA, și depinde în proporție de 64% de importuri din SUA (2020–2024).

Federalizarea ar permite:

• economii de scară,

• creștere economică estimată la 0,3–0,6% anual până în 2028,

• reducerea dependenței externe,

• creșterea investițiilor în cercetare și dezvoltare (UE alocă 19,5% din bugetele de apărare pentru R&D, față de 40,7% în SUA).

Modelul american: suveranitate duală, nu ștergerea identităților

Federalismul american demonstrează compatibilitatea dintre identitatea locală și puterea centrală. State precum Texas sau California își păstrează specificul cultural și economic, în timp ce guvernul federal gestionează politica externă, apărarea și interesele strategice comune. Acest model a transformat 13 colonii în 1789 într-o superputere globală.

Cu 27 de state și peste 450 de milioane de locuitori, UE ar putea adopta:

• constituționalizarea competențelor exclusive,

• un bicameralism echilibrat (Parlament + Consiliu),

• un sistem judiciar federal independent,

• un buget federal real, capabil de autonomie strategică.

România: ieșirea din UE ar echivala cu colapsul economic și  am deveni vulnerabili strategic

Pentru România, părăsirea UE ar fi un dezastru economic. În perioada 2021–2027, țara beneficiază de:

• 31,5 miliarde EUR prin Politica de Coeziune,

• 12,1 miliarde EUR granturi și 14,9 miliarde EUR împrumuturi prin PNRR,

• total aproximativ 46 miliarde EUR.

Fără aceste fonduri, economia ar intra într-o recesiune severă. Pierderea accesului la piața unică ar afecta 70–75% din exporturi, adică peste 70–80 miliarde EUR anual. Într-un context în care 27,9% din populație se află deja în risc de sărăcie sau excluziune socială, impactul ar fi devastator.

Din punct de vedere al securității, România, vecină cu Ucraina, este deja expusă războiului hibrid rus. Fără UE și NATO, statul român ar deveni extrem de vulnerabil, iar suveranitatea națională ar fi serios compromisă.

Europa națiunilor: un trecut sângeros, nu un viitor viabil

O Europă a statelor izolate nu este o viziune romantică, ci o revenire la un trecut marcat de tragedii:

• Războaiele napoleoniene: 4–7 milioane de morți

• Primul Război Mondial: 20 milioane

• Al Doilea Război Mondial: 70–85 milioane

Uniunea Europeană, construită pe ruinele acestor conflicte, a oferit aproape 80 de ani de pace și prosperitate. Strategia SUA din 2025 evidențiază vulnerabilități, dar concluzia care ar trebui să marcheze o schimbare de paradirgmă în Europa este clară: doar federalizarea poate transforma potențialul european în putere reală.

Cu un PIB combinat de peste 19 trilioane USD, cheltuieli coordonate pentru apărare și o voce diplomatică unitară, Europa poate redeveni un actor global major.

Make Europe Great Again nu este un slogan, ci un imperativ strategic. Federalizarea Uniunii Europene este singura cale prin care Europa și România pot obține prosperitate, securitate și relevanță pe termen lung. Viitorul nostru depinde de curajul de a construi o uniune federală puternică, capabilă să facă față provocărilor globale și să asigure o Europă cu adevărat mare.

(Citește și: ”Valentin Lazea / TRECUT-PREZENT-VIITOR (?). De la naționalism-comunism la democrație imperfectă, la naționalism cu tente legionare”)

***